In OECD, un „club” al tarilor mai instarite, peste 45 de milioane de adulti sint someri. Mai mult de 16 milioane dintre acestia, sint in cautarea unui loc de munca, de peste un an.
Multi economisti si analisti economici, pun acest dezastru al tarilor dezvoltate si emergente capitaliste, pe seama, fie a lipsei de pregatire ceruta pentru anumite locuri de munca care sint disponibile, fie pe seama faptului ca aceste state ofera pirghii financiare si un sistem social, de natura sa nu mai stimuleze cautarea unui loc de munca pentru cei ce sint someri.
Dar, poate juca si geografia un rol in aceasta ecuatie a muncii? Putem discuta de o economie demografica, care analizata, poate duce la rindul ei, la potentiale modificari cu efecte favorabile economiei pe ansamblu?
In 1965, un economist la Harvard a propus o solutie care este din ce in ce mai evident, ca ar trebui aplicata acum, numele lui fiind John Kain, iar teoria se referea la „ipoteza spatiului ratat”.
Kain a pornit de la un scenariu pe care ar trebui sa il aiba in vedere orice politician actual si anume, el a vazut in acel an un somaj in SUA, de sub 5%, ceea ce parea in limitele inca accesibile pentru societatea capitalista americana, iar somajul in comunitatile negrilor, care se aflau in general in centrele oraselor, era de peste 40%. In acel moment, el a gasit ca acest lucru se intimpla datorita mutarii multor locuri de munca in afara zonei centrale a orasului, cuplat cu inabilitatea celor ce locuiau in acele zone periferice de a acapara locurile de munca create, dar si incapacitatea negrilor de a se plasa in acele zone. Angajatorii, pe de alta parte, aveau o politica discriminatorie pentru cei ce doreau sa munceasca, dar proveneau din comunitati rau famate.
Rezultatul acestei politici gresite a autoritatilor a fost ca , pentru gasirea unui loc de munca corespunzator,trebuia facut un efort enorm de catre multi cetateni care proveneau din centrul oraselor, datorita in special transportului public extrem deficitar, iar ei nu aveau un alt mijloc de transport, de genul autoturism personal.
In urmatorii aproximativ 50 de ani, economisti americani au fost pro si contra teoriei lui Kain, care acum este dupa opinia mea, in actualitate. Ideea este ca exista o strinsa corelare intre zona in care oamenii locuiesc si sansele lor de a gasii un loc de munca.
Pina in prezent, economisti nu au un volum de date necesar in acest sens, dar studiul prezinta din ce in ce mai mult interes.
Intrebarea fundamentala este: Traieste cineva intr-o zona rau famata, deoarece nu poate gasii un loc de munca sau a fost prea dificil pentru respectivul sa gaseasca un loc de munca, pentru ca el traieste intr-o zona rea?
Economisti ar trebui si chiar ar putea sa calculeze distanta intre zona in care se afla gospodariile unor cetateni care cauta loc de munca si locurile unde sint oportunitati de gasirea unui loc de munca.
Un nou studiu eliberat de National Bureau of Economic Research, evita o parte din aceste considerente si analizeaza cererea de locuri de munca a peste 250.000 de americani la limita pragului de saracie, care traiesc in noua orase americane din zona de centru vest a SUA.
Somajul, in centrul orasului Chicago, este de doua ori mai mare, in medie, fata de restul orasului.
Daca exista un dezechilibru evident, spatial legat de repartitia teritoriala a somajului, acest lucru este evident ca va influenta posibilitatea gasirii unui loc de munca.
De obicei, locurile de munca sint , acolo unde oamenii nevoiasi nu se pot deplasa si nu isi pot permite sa traisca datorita chelutielilor foarte scumpe zonal. Orasele mari americane si canadiene, detin locuri de munca in zonele unde chiriile la locuinte si pretul locuintelor sint mari, fara ca cei ce ar putea sa se angajeze si sa gaseasca un spatiu de locuit sa il poata accesa sub o forma sau alta.
Pe de alta parte, se discuta de pretul crescut permanent al transportului si modalitatile de transport, care in unele orase americane si canadiene sint doar cosmetice, in general orasele nord americane fiind dezvoltate pe orizomtala, pentru ca industria constructiilor si casele mari, au adus beneficii enorme economie, la fel ca si consumul de benzina necesar parcurgerii distantelor, creind multi milionari in petrol si stocuri.
Pe de alta parte, cei care fac naveta catre un loc de munca indepartat, de obicei, gasesc mult mai repede un alt loc de munc, posibil, deoarece ei intra im comtact cu informatia altfel structurata si un numar mai mare de oameni.
Un alt studiu, arata ca in foarte multe cazuri, lucratorii sint localizati in zone gresite. Cei de la Brooking Institution, imtr-un studiu in care se concentreaza pe gasirea zonelor sarace din America, spun ca de cele mai multe ori, saracia a devenit extrem de concentrata in ultimii 10 ani, si cu accente rasiale interesante in cadrul studiului.
In anii 2000, numarul de zone cu o rata a saraciei de peste 40%, a crescut cu 68%. Saracia a crescut foarte mult in suburbiile oraselor in ultimii ani, nu in centrele oraselor, care au fost acaparate de companii de asigirari, banci si diverse institutii financiare. Aceste zone sarace sint izolate si de scolile de calitate, in general ei neavind scoli decit pina la un anumit nivel, primar, evident, criminalitatea fiind si ea ridicata, ceea ce face ca ei sa nu poata scapa usor de acest mediu toxic social.
Aceste erori demografice, nu sint numai o problema a Americii ci a intregului sistem capitalist.
Putem gasii solutii dintre cele mai inteligente, in studiile lui Laurent Gobilon de la Institutul National Francez al Studiilor Demografice. si ale lui Harris Selod de la Scoala Economica din Paris.
Toate acestea au implicatii politice dintre cele mai complexe. Unii economsti vestici, mai destupati la minte, au sugerat contruirea unor capacitati de productie, sprijinite de guvernele capitaliste, in zonele unde somajul este mare pentru o perioada de timp semnificativa.
O alta varianta, ar fi cea chineza, sub o alta forma, prin care guvernul creaza cadrul economic necesar prin subventii de locuinte, pentru ca cei fara posibilitati si cu o pregatire limitata, sa se poata muta in anumite zone in care sa se construiasca unitati economice destinate lor.
Pe linga aceste aspecte, se are in vedere faptul ca noile companii cu personal cu pregatire mai slaba, sa fie in apropierea clientilor si furnizorilor de produse, pentru a putea, prin profitul realizat datorita acestei apropieri, sa compenseze slaba pregatire a personalului, pina cind acestia vor incepe sa dea rezultate.
Ideea este ca vor trebui bine gindite balantele zonale, pentru ca sint zone eficiente economic, unde s-ar putea construi capacitati de productie, dar casele din acele zone sint uneori destul de costisitoare, si la fel si terenul, deci trebuiesc gasite solutiile cele mai avantajoase si chiar pot fi gasite si stimulati investitori, care la rindul lor sa genereze locuri de munca de calitate si dezvoltari ale unor zone actual dificile…
In orasele tipic americane, lucratori pot ajunge la 30% dintre locurile de munca, in 90 de minute….., cu ajutorul transportului public, ceea ce se prezinta, paradoxal, ca o reteta a somajului.
In Romania, o gindire economica demografica ar putea aduce la “suprafata” zone intregi ale tarii si chiar crea zone prospere economic…. Dar trebuie gindit, doar atit… ceea ce se dovedeste ca nu este usor la nivelul managerilor economici si politici din Romania.
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
