După căderea comunismului şi adoptarea Legii 15/1990, prin care Petre Roman a deschis calea înstrăinării avuţiei naţionale, cei care s-au succedat la putere au proclamat mereu necesitatea privatizărilor, ca mijloc de dezvoltare economică.
Ani de-a rândul sistemul economic naţional a fost distrus şi mii de fabrici şi companii de stat, foste ale întregului popor, au fost desfiinţate, sau vândute străinilor, la presiunea FMI, sau ca preţ pentru intrarea în UE. Privatizarea înseamnă vânzarea pachetului majoritar către o firmă privată, iar transferul este vânzarea controlului într-o firmă către un stat străin. Aşa s-a întâmplat cu Petrom, care a fost preluat de statul austriac, cu Romtelecom, care a fost dat statului grec; trei reţele de distribuţie a energiei electrice, în frunte cu Muntenia Sud, care era şi cea mai prosperă, au ajuns pe mâinile statului italian; Electrica Oltenia – la statul ceh; Distrigaz Sud – este a statului francez… Noi nu am privatizat, noi am făcut transferuri şi ne batem cu pumnii în piept că asta trebuia să facem.
http://dantanasescu.ro/2012/01/27/privatizarile-din-romania-au-fost-de-fapt-transferuri.html
PS. Eu îmi pun întrebarea legitimă: ce mai căutăm noi în Uniunea Europeană? Ce ne-a trebuit aşa ceva? Nu numai că nu ne-a adus niciun câştig concret, dar mai avem şi pierderi intrând într-o asemenea instituţie.
