SIDA, HIV si frauda virala – Interviu cu Stefan Lanka

– Dialog cu dr. rer. nat. Stefan Lanka si Karl Krafeld –

In vara lui 2008 a avut loc un interviu al jurnalistilor Monika Berger-Lenz si Christopher Ray cu biologul german dr. rer. nat. Stefan Lanka si ing. Karl Krafeld despre escrocheria secolului: HIV, SIDA si frauda cu virusurile.

Interviul a fost publicat in cartea „SIDA, HIV si minciuna cu virusurile” si contine informatii valabile si in ziua de azi, pe care – cu permisiunea acordata de Stefan Lanka pentru toate materialele lui – vi le traduc in continuare.

Nu, in aceasta fotografie nu-l vedeti pe tanarul Dan Aykroyd brat la brat cu „starul” HIV Robert Gallo – ok, o oarecare asemanare intre tanarul Stefan Lanka si Dan Aykroyd nu poate fi negata, dar la o privire mai atenta se recunoaste diferenta.

Fotografia sugereaza si un alt aspect, care de asemenea nu rezista unei analize mai atente: Dr. Lanka nu a fugit cu bratele deschise in tabara lui Gallo, desi in 1995 acesta isi dorea sa-l castige pe biologul german de partea lui si -pentru un moment- chiar a crezut ca reusise. De aceea si radia in aceasta fotografie. Cat timp a durat zambetul lui si de ce lucrurile au luat alta intorsatura, puteti citi in acest interviu cu Stefan Lanka, realizat in doua zile consecutive.

Acest interviu este de asemenea un indemn la o privire mai atenta. Caci la prima vedere ne lasam manipulati de medicina alopata, de industria farmaceutica si de asa-zisa stiinta. Se vehiculeaza teze, ipoteze si teorii ca si cum ar fi vorba de fapte si date irefutabile, iar noi consumam aceste informatii falsificate, impreuna cu otravurile aferente pe care le numim „medicamente”.

Si dintr-o data, un biolog care a descoperit el insusi un virus (sau ceva care indeplineste criteriile stiintifice pt. a fi numit virus) vine si arunca pietricele in motorul bine uns al masinariei de facut bani numita industria farmaceutica, explicand ca nu exista niciun virus care ar ataca oamenii sau animalele si care ne-ar imbolnavi. In acest interviu veti intelege de ce. Va veti putea face propria parere. Despre SIDA, virusuri, vaccinare, politica, despre dr. Stefan Lanka si tovarasul lui in aceasta lupta pt. adevar, ing. Karl Krafeld. Va invitam sa luati parte la discutia noastra, o discutie deschisa si personala.

Monika Berger-Lenz: Cum ajunge un biolog sa descopere un virus si mai ales sa puna sub semnul intrebarii intreaga teorie a infectiei? Fiindca tu spui ca nu exista virusuri patogene, dar ai descoperit tu insuti un virus.

Dr. Stefan Lanka: Da. Astazi nu i-as mai spune virus, ci o fosta bacterie, iar asta deoarece toate celulele sunt alcatuite din bacterii care s-au combinat pentru a crea o noua unitate.

Monika Berger-Lenz: Cum ai ajuns tu la acel virus si la intreaga tematica?

Dr. Stefan Lanka: Am ajuns aici din doua motive: mai intai din curiozitate, de ce inverzeste totul primavara, cum functioneaza viata etc. Celalalt este ca mi se povestise, si am putut sa ma conving si eu ulterior, cat de fragila este viata. Mai ales la Bodensee (lacul Konstanz, Lanka e nascut in Konstanz – n.m.), toxinele, otravurile si gunoiul radioactiv au distrus mai mult ca sigur lacul, iar acest lac e doar o problema minora, locala, dar problema cu marile si oceanele este mult mai grava.

Marile, in care turnam toate otravurile posibile, ne hranesc pe toti. Nu atat cu pesti, cat cu oxigen. Marile produc 80% din oxigenul pe aceasta planeta. Asa am invatat in scoala ca adolescent si atunci am decis sa studiez biologia, ca sa pot si eu sa ajut cumva. La inceputul studiului mentorii mei mi-au spus ca ceea ce urma sa invat acolo pe de rost era deja demult depasit. In laborator deja se studia altceva, insa in manuale totul ramasese la stadiul vechi si urma sa ramana asa inca 10 ani, iar intrebarile la examen vor ramane inca 30 de ani aceleasi. Asa am ajuns in laborator, iar in final la microscopul electronic. Ma lamurisem ca daca vreau sa inteleg cum functioneaza viata, trebuia sa studiez diversitatea, intrucat viata a creat atat de multe arhetipuri celulare, iar cele mai multe le gasim in mare.

Asa se face ca am ajuns la biologia marina si acolo am intalnit o alga care -in loc sa se inmulteasca normal, cu spori si gameti- producea o masa amorfa, care pt. mine sub microscop nu se lasa dizolvata. Sub microscopul electronic arata niste structuri de o mie de ori mai mici decat bacteriile, care nu aveau metabolism propriu din cauza dimensiunii minuscule si care aratau cam cum ne imaginam noi virusurile. Aceste structuri, numite si virusuri, organisme foarte simple, pot fi izolate. Dar ele nu fac nimic rau.

Ei bine, pe vremea aceea eu nu stiam acest lucru. Pornisem de la conceptul: chestiile alea sunt intotdeauna periculoase si cauzeaza moartea organismului sau il vatameaza. Dar am constatat ca alga o ducea foarte bine, o gaseai pe aproape toate litoralele lumii, intre 5°-25°. Mi-am spus: „Wow, bomba bombelor: am gasit primul virus inofensiv din istoria biologiei!”. Nu aveam habar ce urma sa mai aflu. Eu voiam sa inteleg viata, sa contribui si eu pozitiv cu ceva. Asta a fost primul pas.

Al doilea pas a fost cand profesorul austriac Fritz Pohl m-a luat deoparte -cand incepusem sa fac munca de informare despre SIDA la facultate, atunci, in faza de inceputuri, si mi-a spus sa fiu atent, sa nu le cauzez oamenilor frica de moarte nejustificata. L-am auzit, dar pe o ureche imi intrase si pe alta imi iesise. El insa a insistat si mi-a relatat despre un congres al premiatilor Nobel in biologie si al expertilor in biologie moleculara care avea loc in Austria in fiecare an. In 1986 participase si Gallo, cel care a afirmat ca descoperise „virusul SIDA”, dar nimeni nu vorbise cu el. Se zvonea inca de atunci ca Gallo a comis din nou o frauda, cum mai facuse si mai demult cu alte „virusuri”, despre care pretindea ca le descoperise. Acolo incercase sa patenteze testele respective, dar fusese prins cu ocaua mica si fusese nevoit sa-si retraga cererile de patent. Ca atare, la acel congres nimeni nu ii adresase niciun cuvant.

Candva am ascultat sfatul profesorului Pohl si m-am dus la biblioteca sa citesc lucrarea publicata de Gallo. Ocazie cu care am constatat: in titlu scrie virus, dar in lucrare nici urma de virus! Adica nicio structura care sa apara in organism in numar mare si toate sa fie de dimensiuni identice, tot ce era acolo – si eu ca biolog mi-am dat seama imediat – erau componente celulare normale (Bestandteile einer normalen Zelle). Acestea erau date brusc drept virusuri. Particulele acelea nu erau izolate, nu erau fotografiate, nu erau secventiate si nici caracterizate biochimic.

Se pretindea ca in acea cultura celulara ar fi fost un virus, niste particule minuscule pe acolo prin poza ar fi fost HIV, iar asta fiindca se demonstrase o anumita activitate biochimica – reverstranscriptaza (reverse transcriptase). Numai ca despre aceasta activitate se stie ca ea are loc peste tot in biologie, la toate fiintele vii. Ah, aceasta activitate fusese initial postulata ca dovada a existentei unor „virusuri cancerigene”, pe vremea proiectului pornit de guvernul Nixon in SUA („the war on cancer” blablabla), proiect care fusese in sfarsit stopat fiindca nu mai putea fi musamalizat ca aceasta activitate exista peste tot si nu are absolut nimic de-a face cu vreun virus.

Dupa ce am descoperit frauda, am avut un soc ingrozitor, realizand ca virusul din titlu nu era de gasit in lucrarea lui Gallo. Socul m-a naucit atat de tare, incat mi-a trebuit o jumatate de an sa-mi revin, pana cand am fost absolut sigur: nu eu sunt „nebun”, ci ceilalti. Pe de o parte mi-a luat piuitul descoperirea facuta, mi se facuse deja teama ca-mi voi pierde laboratorul, pe care-l capatasem ca student in anul V. Pe de alta parte m-am bucurat, stiind ca SIDA este o dogma globala. Ma gandeam ca daca dogma asta se darama, umanitatea se va trezi, iar asta va insemna sfarsitul ingineriei genetice.

Christopher Ray: Asta te-ai gandit atunci, ai stiut sau doar ai sperat?
Dr. Stefan Lanka: Am sperat. Dar eram complet singur. Doar doi prieteni m-au sustinut cat de cat, ei lucrau cu mine in laborator la lucrarile lor de doctorat si m-au ajutat cat au putut, dar in rest am suportat presiuni din toate partile la universitate, sa-mi tin gura, ca risc sa distrug reputatia universitatii, iar cariera mea se va duce pe apa sambetei etc.

Numai ca eu deja vazusem cum se duceau pe apa sambetei vietile oamenilor diagnosticati cu HIV, cand li se dadea lovitura fatala inoculandu-li-se o frica de moarte sinistra. Toti erau convinsi ca vor muri. Iar convingerea asta este fatala. In plus, mai primeau si medicamente care declansau exact simptomele care erau puse in carca „virusului”. Am mai constatat ca testele respective nu aveau absolut nicio validitate in ce priveste prezenta virusului. Am inceput sa caut printre expertii pe plan mondial oameni dispusi sa verifice si ei ceea ce descoperisem eu.

Monika Berger-Lenz: Dar ai vorbit mai intai cu profesorii tai de la universitate, nu? Si ei ti-au spus sa tii „ciocul mic”, nu? Au argumentat de ce? 

Dr. Stefan Lanka: Da, ca ar fi foarte prost pt. universitate, am primi mai putini bani pentru cercetare, s-ar taia din fonduri. Si evident, cel mai rau ar fi pentru cariera mea. Din nou, am fost socat. Oricum, in perioada aia eram deja ca in transa de la atatea socuri. Inca din timpul studiului incepusem sa ma scarbesc, motiv pt. care am si ajuns in laborator, fiindca mentorii ne tot spuneau ca suntem pusi sa invatam pe de rost lucruri depasite demult. Ori, cum sa lucrezi si sa realizezi ceva cu modele gresite?

In medicina totul se patenteaza. Inca de atunci ma urmarea ecoul afirmatiilor profesorului Erwin Chargaff[autorul cartii „Focul lui Heraclit“ – n.m.], cum ca ingineria genetica dizolva nucleul celular. Citisem cartea inca dinainte de a incepe studiul, la sugestia profesorului meu de biologie din liceu, care absolvise si el aceeasi facultate.

De aceea stiam deja ca ingineria genetica nu are capacitatile cu care se lauda si pe care le promite. Si stiam, chiar fara sa fi avut atunci prea multe date (pe care le-am gasit ulterior), ca prof. Chargaff avusese dreptate –ingineria genetica dizolva nucleul celular.
In ziua de azi afirmatiile lui Chargaff sunt dovedite, totul e publicat. Din transa de atunci eu m-am trezit bucuros, crezand ca oamenii chiar vor sa afle adevarul. Am observat insa destul de repede ca asa-zisii „critici“ ai SIDA nu voiau sa auda adevarul, ba chiar s-au simtit atacati de descoperirile mele. 

Monika Berger-Lenz: Le-ai scris tuturor atunci? 

Dr. Stefan Lanka: Sigur. Le-am scris tuturor, n-am omis pe nimeni. Am inceput cu Helmut Kohl, apoi la Ministerul Sanatatii (Seehofer era ministru pe atunci), apoi am scris direct criticilor SIDA, mai ales profesorului Duesberg, care a reactionat extrem de agresiv.

Prof. Duesberg declarase in public ca HIV exista, iar eu am publicat corespondenta cu el in care i-am demascat minciunile. Caci in publicatiile mentionate de el nu era nici urma de vreun virus izolat; ce se vedea acolo erau niste bucatele de ADN. In plus, mai erau si asamblate, nicaieri nu se vedea modelul in intregime.

Dupa aceea, o perioada s-a facut liniste in jurul lui Duesberg. In 1995, tema era pentru mine ca si incheiata. In 1997 a avut loc insa o explozie publica in Columbia, la o conferinta unde Duesberg a fugit de mine la propriu, cand el incerca sa prezinte „dovezile“ existentei HIV, iar eu l-am confruntat direct cu publicatiile respective. A dat bir cu fugitii. Cel mai tarziu atunci a fost momentul in care au inteles toti, inclusiv laureatul premiului Nobel, Kary Mullis, ca prof. Duesberg mintise. Din pacate Mullis s-a autodistrus, fuma marijuana la greu, cu oameni din astia nu prea poti sa treci la actiune, fiindca nu rezista la conflicte puternice. De aceea el nici nu a facut vreodata ceva semnificativ ca sa ajute la descoperirea fraudei.

In 1995 am avut cea mai groaznica experienta in lupta mea pentru adevar. Acel moment inca ma mai bantuie si acum uneori. De aceea uneori inca simt nevoia sa ma justific, sa explic, sa argumentez… A fost un adevarat soc pentru mine atunci.

Experienta a fost legata de marele analist critic al sistemului medical, Ivan Illich, care inca din 1975 publicase cartea „Medicina ca Nemesis (Exproprierea sanatatii)„. El a explicat inca de atunci, de cand se incepuse patentarea tehnicilor medicale, ceva esential: Daca incepem sa capitalizam medicina, atunci se va ajunge la punctul in care –chiar si fara a practica fraude pe fata- conditiile se vor schimba de asa natura incat bolile vor fi „tratate“ pe perioade tot mai lungi si se vor manifesta tot mai grav, vor fi diagnosticate tot mai devreme (recrutare de pacienti prin asa-zisele programe de preventie – n.m.), pana cand toti oamenii sanatosi vor fi transformati in bolnavi, declarati bolnavi. Illich explica in cartea lui ca aceasta era singura consecinta si va duce la distrugerea vietii pe planeta noastra.

Cartea a fost un bestseller si a fost tradusa in multe limbi. La facultatile de Medicina, cateva generatii de studenti au avut-o ca lectura obligatorie. Ei bine, in 1995 – cand cartea fusese reeditata – eram sigur ca il voi castiga pe Ivan Illich de partea mea. Mai ales ca in prefata editiei din 1995 el mentiona si „asa-zisa slabiciune a sistemului imunitar“, fara a spune insa direct lucrurilor pe nume. L-am contactat si am stabilit o intalnire in casa unei prietene comune, Barbara Duden.

La acea intalnire era prezent si un bancher, care urma sa puna la dispozitie mai multe milioane de marci pentru a pune in aplicare ideea noastra, a mea si a lui Karl Krafeld. Materialele si informatiile descoperite si adunate de noi urmau sa fie publicate concomitent, in propozitii scurte, pe postere mari in foarte multe locuri publice din lume.

Conceptul il convinsese pe Ivan Illich, mai ales ca datorita corespondentei noastre cu autoritatile aveam si foarte multe admisiuni ale fraudei pe plan politic, de la politicieni si autoritati medicale din Germania. Materialele noastre nu erau pseudostiintifice, speculatii, ci extrem de clare: „Exista virusul? E valabil testul? Unde s-a publicat asta?“

Ivan Illich a studiat proiectul nostru si a fost de acord. Planul era sa publicam tot ceea ce stia deja guvernul si admisese in scrisori oficiale, dupa aceea toata aceasta dogma globala urma sa implodeze. Totul urma sa se intample rapid si global, noi eram siguri ca dupa aceea castelul de nisip urma sa se naruie. Omenirea urma sa se trezeasca si sa constientizeze ca trebuie preluat controlul asupra statului. Fara control nu se poate.

Illich pornise si el cu acelasi elan ca noi, il cooptase si pe acest bancher, Wolfgang Somary. Totusi, intalnirea programata pentru ora 15 a fost amanata pentru ora 18, iar Barbara imi relata ca Ivan Illich se tot plimba prin gradina de colo-colo, foarte nelinistit… Nici ea nu intelegea ce se intampla cu el.

Eu observasem deja ca Ivan Illich avea o tumoare pe obraz (pe care o ascundea in fotografii) si fuma opium impotriva durerilor. Dar in seara aceea era extrem de concentrat si brusc m-a luat la intrebari in fata tuturor: ce caut acolo si ce vreau. M-a socat, eu credeam ca totul e clar intre noi. Am explicat inca o data ce si cum, ca pt. mine viata pe aceasta planeta este in pericol, marile sunt in pericol, plus catastrofa cu ingineria genetica… Pe mine ma interesa sa traiesc, sa traim toti in armonie, vazusem in copilarie ca se poate acest lucru si asta era ceea ce voiam, stiam ca trebuie sa fie posibil asa ceva…

La care el spune dintr-o data: „Nu“.

Se razgandise. Strategia era buna, ar fi avut succes, mai ales ca el ar fi bagat si din banii lui in aceasta actiune, iar la contactele lui din mass media s-ar fi asigurat ca planul nostru ar fi trecut si de cenzura. Ar fi fost o actiune coordonata pe plan mondial si frauda ar fi fost expusa. Dar el se razgandise si a adaugat: „Omenirea este prea proasta pentru a supravietui“.

Toti se uitau la noi, eu amutisem in urma loviturii primite. Illich a continuat atunci, spunand ca deja din 1975 situatia in domeniul medical era sinistra, cand oamenii incepusera deja sa fie ucisi si macelariti absolut inutil, doar din motive capitaliste, cand medicina incepuse deja sa nu se mai orienteze dupa rata de succes, ci dupa cat erau de grave diagnosticele, cat durau terapiile etc. Si totul se accentua si se agrava, iar dupa parerea lui Illich omenirea in acesti 20 de ani se prostise si mai tare. Iar daca acum omenirea s-ar trezi, sa zicem ca inca 20-30 de ani ar urma o viata cat de cat rezonabila pe planeta, dar dupa aceea oricum ar calca din nou pe bec si ar reveni in forta cu si mai multa tehnologie, mai ales ingineria genetica – asta era teama lui principala – si astfel omenirea va distruge tot ce a mai ramas din creatie, din viata pe pamant.

Monika Berger-Lenz: Asta a fost justificarea lui?

Dr. Stefan Lanka: Da, iar seara a mai tinut o prelegere in fata tuturor si a explicat cam aceleasi lucruri. Barbara Duden i-a batut obrazul si i-a spus ca trebuie neaparat sa mai discutam o data, ca nu se poate sa ma lase asa in ploaie, mai ales ca dupa discutia de dupa-amiaza toti cei prezenti au incetat sa-mi mai adreseze vreun cuvant. Deci incepe sa repete, ca nu e voie sa se intample ce avem noi de gand, ca adevarul despre SIDA nu are voie sa iasa la iveala…. intreaga frauda… Omenirea este pur si simplu prea tampita pentru a rezolva problemele pe care le creeaza. Iar pentru a nu periclita supravietuirea creatiei, naturii, nu avem voie sa oprim autodistrugerea omenirii.

Monika Berger-Lenz: Cam aroganta atitudine. Cam ca politicienii din ziua de azi, care sunt de parere ca simplii cetateni oricum sunt prea prosti pentru a pricepe ce fac si atunci de exemplu se ignora votul popular din Irlanda, nu?

Dr. Stefan Lanka: Nici macar. Te doare capul cand auzi politicienii vorbind. Cred ca toti sunt terminati, habar nu mai au ce sa faca, dar sunt prinsi in sfori ca niste marionete si nu au niciun concept de scapare.

Monika Berger-Lenz: Bine, dar daca Illich avea de gand sa contribuie si el cu banii lui si totusi ulterior s-a razgandit si mai ales cu asemenea justificari – pentru mine e ciudat. E ilogic, daca stii ca ai posibilitatile sa realizezi ceva, pur si simplu sa te razgandesti asa, intr-o dupa-amiaza, dupa o plimbare in gradina.

Dr. Stefan Lanka: Cred ca motivul a fost efectiv convingerea lui profunda ca omenirea este prea cretina pentru a supravietui. Iar aceasta convingere trebuie luata in serios, caci intr-adevar in cei 20 de ani dintre 1975 si 1995 nu se intamplase nimic constructiv. Ba dimpotriva, situatia in domeniul medical se agravase in mod alarmant! El in cartea lui scrisese ca postfata: sper ca printr-o legislatie mai buna, aceste degenerari vor fi reparate; dar acolo tot el afirmase inca de atunci ca omenirea este prea proasta. Asta era convingerea lui.

Monika Berger-Lenz: Dar nici el nu a facut nimic ca sa mai ridice putin nivelul de inteligenta al omenirii. Dimpotriva. S-a retras din viata publica.

Dr. Stefan Lanka: Din punctul meu de vedere, Ivan Illich nu a priceput istoria omenirii, dreptul pozitiv care s-a dezvoltat intre timp. Nu a priceput ca societatea are nevoie de un cadru in care sa se dezvolte intr-un mod in care mediul si natura sa coexiste cu oamenii; el le numea creatia, alunecand in aspecte religioase, dar se referea la notiunea generica de viata, concept supraordonat existentei umane, asa cum il defineau si profesorul Kollath sau dr. Bruker. Ei bine, Illich avea convingerea ferma ca omenirea va distruge totul. De aceea nici noi nu aveam voie sa franam cu 20-30 de ani autodistrugerea omenirii.

Mi-era clar ca si la el avusese loc o lupta interioara. Iar eu atunci m-am opus din toate puterile, ca si tine acum. Caci eu imi doresc o familie si copii, ori cum as putea sa mai privesc in ochi un copil daca accept aceasta stare de lucruri?

Prin munca mea impreuna cu Karl Krafeld, pe care l-am cunoscut in 1994, am capatat siguranta ca nu exista o „solutie“ ca atare, ci un singur drum posibil. Trebuie sa cream statul de drept. Caci omenirea la asta s-a obligat acum 60 de ani, dupa al doilea razboi mondial, cand toti au fost socati sa vada de ce suntem in stare noi ca specie. Si toti atunci au semnat Declaratia Drepturilor Omului, numai ca pana acum totul e doar o bucata de hartie. Toti vorbesc la conjunctiv: ar trebui… toti cei responsabili cu deciziile ar trebui sa-si asume raspunderea… dar nimeni nu o face cu adevarat.

Pentru mine asta este insa singurul drum realist. De aceea, chit ca suna ciudat si este ingrozitor pentru cei afectati, pentru mine SIDA este ceva pozitiv, in sensul ca e vorba de o dogma globala. Prima dogma globala declarata de un guvern: HIV a fost anuntat de guvernul american in conferinta de presa din 23 aprilie 1984. De aceea, cand aceasta dogma va imploda, o va face cu o putere extraordinara, mai ales daca se va intampla concomitent in toata lumea. Poate ca atunci omenirea se trezeste din letargie si pricepe in sfarsit ca statul trebuie controlat, la fel ca oricare alta intreprindere.

Monika Berger-Lenz: Ce s-a intamplat dupa acea zi petrecuta in compania lui Ivan Illich? Ai primit atunci o lovitura in moalele capului. Cum ai functionat mai departe?

Dr. Stefan Lanka: Eram ca pe autopilot. Cum a descris dr. Hamer acel DHS (sindromul Dirk Hamer), cand te loveste din senin un soc conflictual. Abia dupa cativa ani am putut sa relatez despre acea intalnire. Resimtisem totul ca pe un esec personal. Eram la un pas de a porni o actiune pentru a trezi omenirea la realitate, pentru a rezolva atatea probleme… si brusc totul se naruie ca un castel de nisip. Eram naucit in perioada aceea.

Intre timp am vazut si am invatat foarte multe. De exemplu stiu ca s-a descoperit o tehnica in SUA prin care cele mai nocive chimicale pot fi descompuse in elemente, dar aceasta tehnica a fost „ingropata“ deoarece nu a fost pe planul industriei chimice. Pentru industria chimica este mai lucrativ sa se deverseze totul in mari si oceane

Christopher Ray: Nu e obositor si frustrant sa incasezi atatea lovituri si dezamagiri?

Dr. Stefan Lanka: Pai eu inca din timpul studiului am constatat ca sunt cam singur in lupta asta, nu gasisem pe nimeni care sa mi se alature. Eram deja un pericol pentru „criticii“ SIDA. Brusc vine un nobody si il face varza pe marele „critic“ Duesberg. Iar acum acelasi nobody nu mai vorbeste de biologie, ci despre statul de drept si o dogma globala… Haha…

Dar ei nu voiau sa auda decat „Vaai, cat de groaznica e povestea cu SIDA”. Si ramaneau la un singur nivel. Cand auzi ca in Africa mor zece milioane de oameni, e groaznic. Dar cand ne gandim altfel, realizam ca de fapt zece milioane de oameni crapa in niste conditii jalnice in Africa si sunt otraviti fiindca li se refuza apa curata, iar acele decese sunt re-etichetate ca SIDA si prin asta acele popoare sunt adancite intr-o disperare si mai neagra…

Este sinistru, dar ma tot gandeam ca SIDA este o sansa de a se afla adevarul. Are forta, fiind o dogma globala. Daca de exemplu, cineva dintr-un partid german s-ar trezi acum sa spuna adevarul, ce stie guvernul etc., Germania ar fi izolata, n-ar mai avea nicio sansa! Dar daca dogma globala SIDA s-ar prabusi, atunci s-ar prabusi frauda tot la nivel global.

Munca mea de fapt era incheiata in 1994, dupa ce am publicat articolul meu in revista Wechselwirkung cu titlul „SIDA- Diagnostic gresit? Pana acum virusul HIV nu a fost izolat„, in care scriam ca HIV nu a fost niciodata izolat. Prin aceasta, sarcina mea de biolog era indeplinita. Mai mult nu era de spus. Ce era de speculat despre un test care nu fusese standardizat fiindca virusul nu fusese niciodata izolat? Cum sa iau in serios pe cineva care pretinde ca a demonstrat anticorpi impotriva unui OZN, cand OZN-ul nu a fost „capturat”? Sau mai multe OZN-uri, ca sa vedem daca sunt toate la fel. Si din ce componente sunt alcatuite. Cu alte cuvinte, un anti-OZN-anticorp.

Este ceva atat de evident. Numai in medicina, si in mod special la SIDA, avem situatia ca toti se comporta ca si cum ar avea rahat in loc de creier (als wenn den Menschen ins Hirn geschissen ist). Si asta se intampla cu mai multe alte aspecte, dar SIDA are potential, fiind dogma globala, introdusa pe piata de americani si bagata pe gat tuturor natiunilor. Multi s-au opus initial, dar in final pana si chinezii s-au supus, altfel ar fi fost exclusi din WTO (World Trade Organization). 

Monika Berger-Lenz: Dar asta nu contrazice motto-ul vostru? Voi spuneti: klein-klein [klein-klein-verlag era vechiul site al lui Stefan Lanka – n.m.], adica pasi micuti, micuti, lucrati din Germania, dar acum spui ca SIDA fiind ceva global, vezi acolo o sansa tocmai prin asta?
Dr. Stefan Lanka: Cel mai mare balon poate fi spart cu un ac mititel. Asta inseamna klein-klein. Pasi marunti si consecventi.

Christoper Ray: Voi publicati toate cartile in germana, ceea ce este o problema. Cum vreti sa ajunga informatiile si in SUA?

Dr. Stefan Lanka: Exista si destule materiale in engleza, dar de fapt asta e irelevant. Daca am avea aici in Germania un singur deputat care sa rosteasca adevarul, un singur director de Sanepid care sa declare public „Nu mai participam la minciuna” – atunci balonul se sparge. Daca as crede ca acest lucru nu se va intampla candva, as avea o problema mare. Deocamdata avem deja confirmari oficiale ca HIV este doar „considerat in consens ca fiind dovedit„, tocmai fiindca autoritatile nu sunt capabile sa ofere o sursa stiintifica a afirmatiilor lor.

Monika Berger-Lenz: Cine a confirmat?

Dr. Stefan Lanka: A inceput pe 1 decembrie 1994 in Dortmund, de ziua internationala a SIDA. Pe mine nu m-au invitat sa vorbesc la acea conferinta. Evident, de ce sa invitam un biolog care descoperise si publicase despre o structura ce indeplineste criteriile unui „virus”? Apropo, publicatia mea este in continuare valabila, ba chiar se lucreaza si acum la extinderea descoperirilor mele de atunci. Deci eu nu eram acolo pe podium, ci seful de la „Organizatia de ajutor pt. SIDA” din Nordrhein-Westfalen, un sef de editura si o doctorita care habar n-avea ce cauta acolo… Eu, un proaspat absolvent, eram in public. Catre sfarsitul conferintei deja ma enervasem. I-am spus sefului de la Organizatia SIDA: „Daca nu puteti furniza sursa oficiala, revista stiintifica in care a fost publicata izolarea HIV (adica fotografia virusului izolat, fotografia proteinelor virusului, fotografia acizilor nucleici ai virusului), atunci toti cei de aici din sala vor sti ca sunteti un escroc si ca SIDA este o frauda.”

Iar el raspunde: „Da, 95% cred in existenta virusului si 5% nu cred. Va las sa credeti ce doriti.” Dealtfel cam asa mi se intampla de atunci mai mereu cand ma prezint ca biolog si incerc sa demonstrez cu argumente biologice frauda, mi se raspunde: „Multumim, dr. Lanka, asta e parerea dvs.”

Monika Berger-Lenz: S-a interesat vreodata vreo revista mai cunoscuta de ceea ce spui tu?

Dr. Stefan Lanka: Dr. Frank Ochmann de la Stern, care e si acum redactor stiintific, m-a insarcinat odata sa merg la un congres de medicina alternativa din Zürich si sa scriu dupa aceea un articol. Ulterior l-am intalnit la o conferinta de presa a industriei chimice in Frankfurt, unde era vorba de dezvoltarea unui vaccin impotriva HIV. Datorita intrebarilor mele conferinta s-a terminat cam repede. Evident ca doar Deutschlandfunk a scris cate ceva despre acea conferinta de presa, in rest nu am gasit nimic in vreun alt ziar, la radio sau la TV. L-am abordat: „Dle Ochmann, ce s-a intamplat cu articolul? Mi-ati platit atunci 300 de marci ca sa-l scriu…”, iar el: „Ah, nu, acum il avem pe Magic Johnson, n-a venit timpul pentru explicatiile dvs., dar cand va sosi momentul potrivit, e bine sa stim ca avem materialul.”

Monika Berger-Lanz: Wow, ca o galeata de apa rece in cap. S-au mai interesat si altii?

Dr. Stefan Lanka: Sigur. De exemplu, o alta „aventura” incredibila -unde imi facusem iar sperante ca se sparge balonul fraudei- a fost cea cu jurnalistul Neville Hodgkinson. In 1992 fusesem la o conferinta alternativa despre SIDA in Amsterdam. Nina Hagen [o cunoscuta cantareata germana – n.m.] era si ea acolo. Nina Hagen care azi se face ca nu mai stie nimic, apare la fiecare gala de caritate SIDA si tine ciocul mic. Mai demult a spus si ea clar ca SIDA e o frauda si o infractiune, azi tace. Dar in fine, asta doar asa, in paranteza.

La acea conferinta era prezent si editorul-sef al revistei Nature. Stii cum se spune: „Daca ai publicat in Nature, esti un om facut. Este cea mai cunoscuta si reputata revista stiintifica”. John Maddox. Era temut de toti. Daca el isi punea in cap sa distruga pe cineva, era suficient un singur paragraf si ala era terminat.

Deci Maddox era si el in Amsterdam. L-am prins cand iesea de la toaleta si vazusem ca avea in mana o sticluta de alcool din aia plata, de bagat in buzunar, si ii cam tremurau mainile. Cum sunt eu baiat destept, pe jumatate slav, am organizat si mai mult de baut, combustibil pt. suflet cum s-ar zice.

La un moment dat stateam langa el afara, pe malul unuia din gracht-urile din Amsterdam, il alimentam constant cu alcool, mai luam si eu cate-o inghititura, iar la un moment dat il aud: „Da, povestea asta cu SIDA… e asa un rahat imens… ce haos…”, se minuna si el cat pot oamenii sa fie de prosti, cum a aparut si ce dimensiuni a luat toata povestea asta etc. Dar imediat a adaugat ca nu se poate nici spune adevarul, fiindca altfel intreaga inginerie genetica ar fi prinsa in vartejul orcanului, ori ingineria genetica era in ochii lui garantia progresului si securitatii in Vest; spunea ca daca se alege praful de asta, se alege praful de Europa.

In acelasi timp era scarbit si oripilat de cat de primitive erau toate prelegerile de la acea conferinta, de-aia cred ca si voia sa se imbete, nici el nu mai suporta sa vada atata minciuna. Oricum, el pricepuse ca HIV nu a existat niciodata, ca totul era frauda. Atunci am vorbit direct si autentic cu el.

Ei, dar doar un an mai tarziu, in 1993, citesc in Nature cum acelasi Maddox il face praf pe un jurnalist londonez, Neville Hodgkinson, care avusese deja pana atunci cinci editoriale in Sunday Times. Hodgkinson fusese in Africa si demascase frauda imensa cu SIDA, analizase si relatase tot ce descoperise acolo. Devenise prea periculos, asa ca John Maddox l-a atacat. Toata mass media a preluat atunci acel material, in care Maddox scria ca trebuie reintrodusa cenzura, ca e prea periculos sa apara asemenea articole ca ale lui Hodgkinson, cand e vorba de vietile oamenilor e prea periculos.

Dupa ce am citit articolul, l-am sunat pe Hodgkinson si i-am spus: „Mai am ceva munitie pentru tine, nu te lasa!”, iar el m-a intrebat: „Da, ce munitie?” si i-am spus „HIV nici nu exista”. S-a facut liniste la celalalt capat al telefonului. Dupa care l-am auzit: „Ce-ai spus???” si m-a rugat sa-i scriu pe o pagina despre ce e vorba. I-am trimis prin fax, dupa o jumatate de ora m-a sunat si m-a intrebat: „Cand pot sa vin in Germania sa ne cunoastem?”

Tipul asta s-a miscat rapid, a venit in cateva zile. Aranjasem deja cu profesorul Fritz Pohl sa ne puna la dispozitie laboratorul lui, sa lucram acolo cu PCR (metoda de multiplicare pe baza careia se sustine azi ca e posibila crearea de teste genetice).

Apropo, cu metoda PCR orice om poate fi testat in mod arbitrar ca sa iasa pozitiv sau negativ. Hodgkinson a inteles imediat. A verificat si dupa aceea ne-am asezat sa redactam impreuna urmatorul editorial. In acest editorial solicitam de la regina o proba de sange albastru, de la Elton John o proba de sange roz, plus arhiepiscopul de Canterbury etc. OK, acum fara gluma, sangele urma sa fie extras in prezenta unui notar, impartit in doua probe in prezenta unui notar si apoi dus la doua laboratoare. Acolo li s-ar fi spus laborantilor sa faca „the viral load”. Si -coincidenta- intotdeauna va iesi un rezultat pozitiv. Intotdeauna!

Dupa aceea li se spune: „Faceti si testul de control”. Ei, iar pt. asta nu se mai ia ARN-ul (substanta de transport – Botensubstanz), ci ADN-ul, deci asa-zisa substanta ereditara (Erbsubstanz), care evident ca este cu totul altceva si nu „prinde” la aceasta metoda. Acolo nu ai niciodata rezultate pozitive. Este un truc simplu de cartofori.

Ei, dar la acel punct a intervenit Rupert Murdoch si i-a concediat atat pe Neville Hodgkinson cat si pe redactorul sef de la Sunday Times. Si asa s-a incheiat si aceasta poveste.

Monika Berger-Lenz: Dar nu pentru tine. Tu ai continuat.

Dr. Stefan Lanka: Da, eu am incercat in continuare sa scot adevarul la iveala. Am contactat f. multi profesori universitari din toata Europa, dar cei mai multi m-au refuzat. Unul din ei a fost de acord sa ne intalnim si am colaborat apoi in mod fructuos – profesorul Hartmut Heine, care era fondatorul universitatii din Witten si s-a declarat dispus sa facem aceste experimente in laboratorul de chimie al universitatii lui, sa testam arbitrar orice om pozitiv sau negativ, in acel asa-zis test genetic de depistare HIV. Era si el interesat sa vada cum dogma SIDA va imploda. Dar a fost nevoit sa incaseze si el o lovitura, fiindca virologul de la universitatea lui a refuzat sa colaboreze. Fundatia Schweisfurth a refuzat fondurile, iar dupa aceea profesorul Heine a parasit universitatea.

La un moment dat ne-a contactat si o revista spaniola, ceva usor ezoteric, unde macar s-a ajuns pana la faptul ca redactorul sef a facut plangere la rege ca guvernul nu raspunde la intrebarea: „In ce publicatie a fost izolat HIV?”. El scrisese scrisori oficiale in care intrebase: „Unde a fost publicata explicatia stiintifica despre validitatea testului HIV?” – asta fiindca in toate prospectele testelor (producatorii s-au asigurat dpdv juridic!) scrie ca testul respectiv nu este relevant pentru diagnostic, ca „nu exista vreun standard recunoscut pentru stabilirea prezentei sau absentei de anticorpi HIV in sangele uman„. Regele i-a solicitat ministrului sanatatii spaniol sa raspunda la intrebare. Nici pana in ziua de azi nu s-a primit vreun raspuns.

Pe vremea aceea eram cu actiunile in Tara Bascilor. Ei, bascii astia sunt teribili! Astia cand pricep ceva si isi pun ceva in minte, pai se trece la actiune. Acolo nu era loc de palavre si cafelute. Am fost la o razzia in Bilbao si i-am vazut in actiune. Ei, dar aici la actiunea noastra insusi cel care urma sa coordoneze totul a tras in final frana de mana si a impiedicat actiunea.

Acelasi lucru l-am trait si cu Greenpeace aici in Germania, la Institutul Ecologic din Freiburg. Doi angajati de la Greenpeace Elvetia deschisesera si ei ochii si pricepusera ce se intampla cu adevarat. Unul fusese la un internat unde mai toti dictatorii din lume isi trimiteau copiii. Ei, Greenpeace Elvetia urma sa publice un articol despre SIDA si HIV, exact inainte de referendumul lor legendar despre ingineria genetica. Niciodata in istoria Elvetiei nu s-au prezentat mai putini oameni la urne. In final au lipsit doar vreo mie de voturi si ingineria genetica ar fi fost interzisa in Elvetia. Noi organizasem un simpozion care urma sa fie anuntat in revista membrilor Greenpeace. Anuntul nu a aparut, iar noua ni s-a spus ca „vina” era a unor femei de la zetarie care „uitasera” sa puna textul in revista!

Astea sunt doar niste exemple, de multe ori am fost pe punctul de a demasca minciuna. Eu sunt convins ca intr-o buna zi adevarul tot va iesi la iveala. Sa ne imaginam cum ar fi cand guvernul german ar declara: „Nu va pierdeti cu firea. Am avut indicii si mai demult, pe care nu am avut posibilitatea sa le luam in serios, dar acum trebuie sa va comunicam ca intreaga teorie a infectiei se bazeaza pe frauda. Va recomandam de aceea sa nu va mai vaccinati, sa renuntati imediat la orice medicament care v-a fost prescris in urma diagnosticarii cu un HIV fictiv” si tot asa.

Monika Berger-Lanz: Chiar crezi ca se va intampla asta intr-o buna zi?

Dr. Stefan Lanka: Nu cred. Sunt sigur. Fiindca am vazut deja de atatea ori cat de aproape am fost.

Monika Berger-Lenz: Dar chiar daca s-ar intampla asta, ma indoiesc ca vor spune adevarul asa direct. Probabil vor prezenta lucrurile ca fiind o evolutie absolut normala, ca sa nu se dea vina pe nimeni.

Dr. Stefan Lanka: Asta nu se mai poate. Karl Krafeld a pus intrebarea decisiva in februarie 1995, iar dincolo de aceasta data nu mai exista prefacatorie. Atunci a fost pentru prima oara cand a fost pusa intrebarea oficiala, catre autoritati, catre guvernul german.

Monika Berger-Lenz: Dar uita-te ca dupa atatia ani, tu esti in continuare singurul care vorbeste atat de direct si acuza atat de ofensiv aceasta frauda. De ce? De ce nu s-a mai gasit alt om de stiinta cu coloana vertebrala?

Dr. Stefan Lanka: Fiindca sunt oportunisti. Cercetatorii sensibili (cu constiinta) pleaca din cercetare si apoi tac, fiindca au impresia ca nu detin autoritatea de a vorbi, de a rosti adevarul. Iar cei care participa constient la frauda, in biologie, in medicina, sunt oportunistii fara caracter.

Karl Krafeld: In 1995, la congresul international din Geneva s-a vazut clar ce fel de oameni sunt aceia. 10.000 de cercetatori au fost prezenti. Afara, oamenii cu diagnostice pozitive faceau greva foamei. Oameni carora li se spusese: e sigur, sunteti infectati cu virusul fatal. Cinci zile au fost in fata intrarii de la OMS in greva foamei. Cereau dovada ca erau „infectati”. Nu au primit-o. 

Dr. Stefan Lanka: Si pe mine m-a afectat emotional tot ce s-a intamplat atunci. Unii au murit de atunci, din pacate. Noi planificasem multe la acea conferinta. Una din actiuni era cea legata de greva foamei, care insa in final a fost torpilata tocmai de cineva (infiltrat?) care se daduse initial drept „critic” fata de SIDA. Apoi am fost la o conferinta video pe care nu a vizionat-o mai nimeni, fiindca nu fusese anuntata in program. Pe vremea aia eram inca foarte naiv.

Indivizii astia care se dau drept „critici” sunt in realitate criminali. Sa-i lase pe oameni cu frica de moarte complet nejustificata, dar sa se dea drept „critici”, asta este o crima. Noi am fost si in OMS, ne-am anuntat dinainte, am ales intrarea unde veneau cei mai multi participanti la congres. In final, doar o mana de cercetatori sud-americani au ramas sa vada ce spuneam si au fost interesati. Dar nici dupa aceea nu s-a intamplat nimic.

Christopher Ray: Voi ati fost cu organizarea grevei foamei?

Dr. Stefan Lanka: Da, fusese ideea lui Karl. Spaniolii au percutat repede si au fost de acord. Ai zice ca o asemenea greva a foamei nu are sanse sa dureze, ca imediat iese cineva din cladirea OMS si vine cu dovada. Dar nu s-a intamplat nimic.

Imi amintesc bine o intamplare de atunci. Directoarea departamentului de cercetare de la Bayer, Helga Rübsamen-Waigmann, se ducea la autobuzul firmei. Am abordat-o, o cunosteam, fiindca ea afirmase o data ca ar fi fost prima din Germania care ar fi izolat HIV. O doctorita o provocase atunci sa furnizeze dovada. Iar Helga Rübsamen-Waigmann ii trimisese o fotografie Polaroid cu niste modele. Te doare mintea! Si cu o sageata care indica: modelul asta este HIV. Asta era dovada ei „stiintifica”.

Trece deci Helga Rübsamen-Waigmann pe langa mine si eu o intreb unde este dovada stiintifica a HIV. Iar ea se infoieste: „Ce, Lanka, tot nu crezi in HIV?”, dupa care se rasteste la mine s-o las in pace: „Nu mai vreau sa am de-a face cu chestia asta. Intreaba-l pe Gallo, ca el sustine ca a izolat HIV”.

Ei, am facut si asta. In Geneva, dupa conferinta de presa, ne iese in drum si Gallo. Daca te uiti dupa camerele de luat vederi, stii exact unde ii gasesti pe „celebritati”.

Ma duc eu dupa camere, deja imi scosesem camasa si aveam pe dedesubt tricoul cu „monstrul HIV”. Si dau de Gallo. Un canadian din echipa noastra avea si el camera la el si s-a bagat rapid printre ceilalti jurnalisti, strigand „Faceti loc, intram live, intram live!”. L-am abordat pe Gallo: „Dle Gallo, pot sa va confirm ca Duesberg este un sarlatan”. La care Gallo ma ia de brat si spune: „Credeam ca vreti altceva”. Eu: „Nu, nu, Duesberg este un sarlatan”. Iar Gallo: „Then you are my friends?”

Gallo era total confuz, auzise doar „Duesberg e un sarlatan”. In conferinta de presa ii stricasem socotelile si lui Duesberg. Ei, iar Gallo ma ia practic in brate, eu ii pun mana pe umar, iar el imi spune: „You are really heavyweight. Men like you… we need such men in the AIDS research”. Cei din jur, din echipa mea, mai aveau putin si se tavaleau pe jos de ras.

Atunci i-am dat lovitura finala: „Duesberg este un sarlatan fiindca nu exista niciun virus care sa cauzeze SIDA”. In secunda urmatoare am vazut cu ochii mei cum un om se poate transforma in neant… sa dispara ca prin minune. Prea tanar nu mai era Gallo… dar sa-l fi vazut cum a fugit!! S-a dematerializat pur si simplu, nimeni din echipa noastra nu a reusit sa tina pasul cu el…

Monika Berger-Lenz: Stefan, tu ai avut contact si cu specialista australiana in chimie moleculara, Eleni Papadopulos-Eleopulos, care a facut cariera in cercetare pe tema AIDS. Cum s-a intamplat asta?

Dr. Stefan Lanka: Am cunoscut-o in 1992 in Amsterdam. Mi-a povestit de articolele ei, care au aparut intr-un final in 1993 si in care spunea clar ca toate testele HIV nu au absolut niciun fel de valoare stiintifica, deoarece nu erau standardizate, intrucat virusul nu fusese izolat complet. Tot ea mi-a povestit ca Peter Duesberg si mentorul lui au impiedicat publicarea articolului ei original, in care ea explica in mod clar ca de fapt HIV nu fusese niciodata izolat.

Eleni mi-a spus atunci ca articolul ei fusese castrat, iar ea nu mai putea si nici nu mai voia sa faca presiuni, altfel ar fi zburat din spitalul unde-si facea munca de cercetare. Pe langa ea, ar fi zburat de acolo si colegii ei. A zis ca e ok sa ies eu in fata cu adevarul, iar ea ar fi urmat sa contribuie cu diverse publicatii in caz ca eu as fi fost atacat, spunea ca va obtine rapid acele publicatii.

In 1997 insa, deja nu a mai venit personal la o conferinta in Columbia, ci a trimis un medic columbian s-o reprezinte, care insa nu stapanea materia suficient de bine si nu era suficient de convingator.

Esecul definitiv s-a intamplat insa cand Eleni a fost invitata de presedintele sud-african Thabo Mbeki. Trebuia sa-i raspunda acestuia la intrebarile care il framantau, mai presus de toate prima intrebare: exista HIV? Apoi a doua intrebare: Este valabil testul?

Eleni nu s-a dus la prima intalnire, desi ii fusesera platite biletul de avion si cazarea. S-a dus abia la a doua intalnire. Audienta a durat o ora, dar presupun ca l-a ametit cu atatea expresii tehnice incat bietul om nu a mai inteles nimic.

Iar in final, la aceeasi intalnire cu presedintele Mbeki, Eleni a tacut malc in momentul cand Peter Duesberg a spus ca HIV ar exista si ca testul ar fi valabil. Conform protocolului, la afirmatiile lui Duesberg nu au fost inregistrate niciun fel de obiectii. Cand Mbeki a tinut prelegerea de deschidere a conferintei despre SIDA, a afirmat si ca intrebarea referitoare la izolarea HIV este inca deschisa si ca cercetatorii din domeniul SIDA vor clarifica lucrurile in decursul acelui an.

Prin tacerea ei, Eleni a contribuit la cimentarea minciunii, fiindca nu a spus ca HIV nu exista si ca, pt. cineva care cunoaste biologia, nici nu are cum sa existe, nu a spus ca nu exista niciun retrovirus si niciun virus patogen. Desi stia toate astea, nu le-a articulat niciodata in mod clar si fara echivoc.

Karl Krafeld: Presedintele Mbeki cautase inainte in internet si gasise informatii despre faptul ca medicamentul AZT, care era extrem de controversat, s-ar fi putut sa nu fie chiar atat de „folositor“ cum se sustinea.

Mbeki devenise sceptic cu privire la AZT si a vrut sa se lamureasca, de aceea convocase acel colocviu, rugandu-i pe specialistii critici fata de SIDA sa-i adune pe toti cercetatorii care analizasera deja chestiunea si care facusera afirmatii argumentate pe acest subiect.

Bill Clinton s-a angajat atunci f. intens ca guvernul american sa fie reprezentat la acea conferinta in mod oficial. Helen Gale a fost reprezentanta lor. Iar intrebarea de baza este: din moment ce Stefan era singurul din lume care punea sub semnul intrebarii atat de intens existenta virusului cu argumente extrem de solide, cum se face ca el nu a fost invitat?

Dr. Stefan Lanka: Asta s-a intamplat fiindca Duesberg daduse deja ordine prin relatiile lui sus-puse ca Lanka nu are ce cauta acolo. Asa se face ca toti criticii fraudei cu SIDA, pana si asa-zisi prieteni ai mei, care ani de zile ma invitasera sa tin prelegeri in Germania sau in Anglia, toti s-au dus acolo. Eu insa am avut interzis. Clar. Fiindca in prezenta mea Duesberg nu si-ar mai fi putut face jocul.

Christopher Ray: Ce joc?

Dr. Stefan Lanka: Critica superficiala, o mascarada.

Monika Berger-Lenz: Bine, bine, dar el ce avantaje are la chestia asta?

Dr. Stefan Lanka: El este parintele ideii de retrovirus si parintele ideii unei „gene a cancerului“. Ah, mai tarziu a relativizat totul, dar la conferinta lui Mbeki el a spus ca HIV ar exista, dar ca ar fi inofensiv. A spus ca ar fi un virus extrem de greu transmisibil, dar ca testele ar arata prezenta lui si deci testele ar fi valabile. Teoria lui Duesberg era ca doar cine a avut mult sex ar iesi pozitiv la testele HIV. Sexul in exces ar fi dupa Duesberg periculos, ca prin asta vezi Doamne ne-am confrunta cu prea multe proteine samd, iar cei afectati de asta si-ar fi ruinat sistemul imunitar. Dupa Duesberg, acest virus extrem de greu transmisibil ar fi un fel de marker.

Duesberg cimenteaza astfel constructul SIDA ca „slabiciune imunitara“, relativizeaza HIV, care ar exista dar ar fi inofensiv, iar testul ar fi valabil si ar demonstra cu adevarat ca omul ala testat pozitiv e in pericol de moarte.

Monika Berger-Lenz: Si Eleni? Ea ce zice de toate chestiile astea? Mai aveti contact?

Dr. Stefan Lanka: In prezent nu mai avem contact, am rupt legatura in 1997. Eu il demascasem deja pe Duesberg si minciunile lui, deci cred ca intreaga poveste devenise deja prea „fierbinte“ pentru ea. Stiu doar ca anul trecut [2009 – n.t] a avut loc in Australia un proces spectaculos despre SIDA. Un barbat a fost acuzat ca ar fi infectat cu buna stiinta niste femei cu HIV. Eleni a fost invitata ca experta si nici acolo nu a spus tot adevarul, s-a pierdut in detalii din domeniul biologiei moleculare. Gallo a fost si el martor si tribunalul imediat a acceptat argumentele lui, extrem de slabe si superficiale, ca SIDA ar fi o boala recunoscuta international si ca ar exista ca atare. Dupa el, ar fi irelevant daca virusul HIV a fost vreodata izolat complet sau nu, caci oricum mai toti „pozitivii“ mor, deci ceva-ceva e acolo.

Christopher Ray: Toate argumentele astea nu au nici cap nici coada, dar se vede treaba ca e deja regula internationala sa nu se mearga in profunzime cu analiza.

Dr. Stefan Lanka: Evident. Asta imi aminteste de Rita Süßmuth. O intamplare de pe vremea cand artistul ala impachetase cladirea Reichstag-ului din Berlin. Era acolo un cort mare, vezi Doamne se facea munca de informare. Süßmuth era acolo si era intervievata de un jurnalist cu privire la SIDA. Intrebata daca exista dovada ca HIV ar cauza SIDA, ea ii raspunde: „Si chiar daca porniti de la premiza ca HIV e ceva endogen“ [prezent in corpul tuturor oamenilor – n.t.], „nici dvs. nu puteti sa dovediti acest lucru.“

Karl Krafeld: Dupa care a adaugat: „In orice caz, stim deja ca exista oameni care inainte erau negativi si dupa aceea pozitivi… si asta vorbeste mai degraba in favoarea faptului ca virusul…“, dupa care a inceput sa se balbaie si zice: „Cred ca acum terminam cu SIDA“. Din pacate, nu a terminat cu SIDA, ci doar cu interviul.

Monika Berger-Lenz: Si din nou apare intrebarea: CE anume testeaza ei acolo? Ce se intampla de fapt la un asemenea test?

Dr. Stefan Lanka: Asta nu am cum sa-ti spun, fiindca toata compozitia si mecanismul testului sunt secret industrial protejat de lege, deci nu am cum sa stiu.

In principiu, ei afirma ca ar fi un test de anticorpi. Numai ca daca nu am „corpul“, adica OZN-ul – sau mai bine zis VZN-ul (virus zburator necunoscut) – nu pot sa afirm ca ceva care se leaga la el ar fi “anticorpul”. Dar ei continua sa afirme chestii din astea schizofrenice. De fapt, e schizofrenie dubla, caci pana atunci afirmasera ca anticorpii ar demonstra protectie!

Monika Berger-Lenz: Da, asa am invatat si eu, ca suntem vaccinati ca sa facem anticorpi si sa devenim „imuni“ la boala respectiva.

Dr. Stefan Lanka: Ei, la SIDA este pe dos. E un retrovirus care intra pe din dos, adica mai ales la homosexuali, un fel de virus poponar.

Monika Berger-Lenz: Da, imi amintesc ca la inceput ii „infecta“ doar pe homosexuali.

Karl Krafeld: Pai da, logic. La HIV totul e pe dos. Inainte, medicina alopata ne spunea ca anticorpii ar fi semnul ca suntem protejati. La HIV insa te imbolnavesti imediat, iar anticorpii ar fi semnul sigur al bolii. Ei, si un asemenea virus pe dos evident isi va cauta in primul rand oamenii care sunt si ei pe dos. E logic, nu?

Monika Berger-Lenz: Nu demult a aparut un filmulet despre care se sustine ca ar arata cum se „naste“ un virus HIV. Vrei sa spui ca nici asta nu e o dovada? E vorba de Nolwenn Jouvenet, Paul Bieniasz si Sanford Simon, care sustin ca au filmat “biogeneza HIV”, deci cum se naste un invelis proteic printr-o tehnica in care asa-zisa proteina-gag (o proteina-matrice) care ar fi responsabila pentru structura respectiva, a fost inainte colorata cu o „vopsea“ fluorescenta. Toata treaba s-ar fi petrecut dupa o infectare cu HIV, drept pentru care ei concluzioneaza ca aceasta structura ar fi invelisul virusului.

Dr. Stefan Lanka: Eu am mari indoieli ca au filmat ceva de genul asta si mai ales live. Imaginea despre care se sustine ca ar arata „nasterea“ unui asemenea HIV este facuta intr-un microscop electronic cu scanare. In acest tip de microscop electronic suprafata este prezentata tridimensional. Toate tipurile de microscopuri electronice au in comun faptul ca raza de electroni poate doar in vacuum sa obtina o rezolutie mult mai puternica fata de microscopia optica.

Iar pentru a filma celule in vacuumul microscopului electronic, acele celule trebuie sa fie inainte fixate puternic in mod chimic-mecanic, deshidratate si modificate la abur cu un strat metalic. Astfel, celulele isi pierd absolut toate caracteristicile formei lor obisnuite. Aici este vorba in mod clar de artefacte, adica ceea ce este aratat pe post de celula in acel microscop electronic cu scanare nu mai are absolut nimic de-a face cu o celula reala.

Christopher Ray: Dar totusi ceva s-a vazut acolo. Cum altfel a putut o revista prestigioasa ca Nature sa publice asa ceva?

Dr. Stefan Lanka: Un lucru e clar: ceea ce au aratat ei acolo nu are cum sa fie un proces biologic, deoarece acele celule nu pot fi prezentate in microscopul electronic decat daca au fost fixate chimic si complet deshidratate, altfel ar exploda in vacuum si nu s-ar mai vedea absolut nimic.

Presupun ca aceasta afirmatie, cum ca s-ar fi filmat in microscopul electronic cum se „naste“ un virus HIV, filmare unde orice student este capabil sa vada frauda, este menita sa inabuse iar in fasa criticile fata de teoria HIV si SIDA.

Monika Berger-Lenz: Pe website-ul respectiv exista insa un video, o inregistrare, care pt. amatori arata a ceva din Calea Lactee.

Dr. Stefan Lanka: Ce se arata acolo este cum un colorant fluorescent introdus in celula paraseste celula fixata chimica, adica omorata, iar veziculele acelea fluorescente sunt etichetate ca HIV. Avand in vedere ca HIV nu a fost niciodata izolat si orice om care cunoaste biologie si medicina stie ca asa ceva nu are cum sa existe, in aceste filmulete este vorba in mod evident de artefacte.

Autoarea spune ca a introdus intr-o celula niste proteine, despre care ea si altii sustin ca ar fi particule de HIV. Aceste proteine au fost incorporate cu un colorant fluorescent. Ei afirma ca introducerea acestor proteine in celule ar duce la aparitia unor structuri “virus-like” (asemanatoare cu virusul), care dupa aceea ar parasi celula. Asta e pentru ei HIV.

Cand se vad petele de colorant la suprafata celulei fixate chimic, desi tot ei au afirmat ca apar doar structuri “virus-like”, se sustine ca asta ar fi biogeneza HIV. Mai schizofrenic de atat nici nu se poate.

Monika Berger-Lenz: Pentru un amator nu e asa usor de distins. Si se pare ca nici pentru multi biologi.

Dr. Stefan Lanka: Dar ar trebui sa fie. Cine cunoaste biologie, stie cum sunt construite celulele. Structurile care au transferat asupra celulelor intregul lor metabolism si au ramas doar cu un invelis exterior (o parte a acidului nucleic) ar trebui sa se numeasca “foste bacterii”. Este cazul mitocondriilor, pe care inca le putem identifica si cu ajutorul carora putem respira.

Sau capul polar, care de asemenea nu are metabolism propriu, cu exceptia mobilitatii. Nu are nici acid nucleic; acest acid apare ca din nimic, inainte de a se diviza. Asemenea structuri pot fi vazute doar la organisme unicelulare si la foarte multe tipuri de bacterii.

Cand se distrug niste bacterii foarte lent, ele sporuleaza, produc spori care pot supravietui milenii intregi. Daca sunt distruse foarte rapid, ele nu au timp sa sporuleze, asa ca produc doar niste particule minuscule, cu acid nucleic infasurat in proteine; acestea servesc apoi ca si sursa de proteine sau de energie pentru alte structuri.

Acidul nucleic este energie stocata in stare aproape pura. Asa ceva vedem la bacterii, la unele ciuperci, la alge unicelulare, chlorella, parameci. Asta se poate vedea la microscop. E vorba de un simbiont care poate parasi celula, in timp ce celelalte nu mai pot parasi celula. Nucleul nu poate nici el parasi celula, la fel si mitocondriile. Peste tot unde avem tesut celular, deci granite tisulare, substantele care ies din celula nu mai au cum sa reintre in celula. Se pierd. Nu se pot vedea.

Microscopul electronic a fost introdus pe piata dupa al doilea razboi mondial, de catre firma Siemens. Dupa aia s-a facut liniste printre “virologi” timp de vreo sapte ani. Caci pana atunci toti tipasera ca toate tipurile de cancer ar fi fost cauzate de virusuri. De aici s-a nascut si ideea absurda a cancerului de col uterin cauzat de un „papilloma virus”. Numai ca virusurile astea nu au fost vazute de nimeni niciodata.

Dupa aceea genetica a livrat argumentul ca virusurile ar exista doar sub forma de acid nucleic. De aici s-a nascut ulterior ideea “genelor cancerului”, apoi ideea retrovirusurilor, care se rescriu, care dormiteaza in celule samd. O groaza de idei, dar niciun pic de stiinta.

Monika Berger-Lenz: Si totusi, tu esti singur pe frontul asta. Esti singurul biolog din toata lumea care pune intrebari incomode. Sau inteleg ca de fapt intrebarile le pune Karl Krafeld, sunteti o echipa: tu ca biolog, Karl cu aspectele juridice. Cum v-ati gasit?

Karl Krafeld: In 1995, guvernul german facea reclame la TV si se ofereau sa raspunda la orice intrebari despre SIDA. Am luat oferta lor in serios, ce sa fac… Pe atunci tocmai fusese publicata lucrarea lui Stefan in care demonstra ca HIV nu fusese niciodata izolat. Asta m-a socat. Mi-am spus: ori Stefan este un om f. periculos, care ii indeamna pe oameni sa nu mai foloseasca prezervative si astfel sa se sinucida, ori toata treaba era o escrocherie gigantica, prin care oamenii erau manipulati sa ia medicamente fatale, fara vreo baza stiintifica. Pe scurt, ma gandeam asa: ori Lanka asta e nebun de legat, ori guvernul nostru participa la o crima organizata impotriva umanitatii.

Asa am ajuns sa pun intrebarea catre autoritati: Unde a fost publicata fotografia asa-zisului virus de SIDA izolat? Am explicat dinainte ca izolarea unui virus este un proces de tehnica biologica, in cadrul caruia fotografierea obiectului izolat este indispensabila. Am scris autoritatilor ca nu gasesc nici la Gallo, nici la Montagnier o fotografie a virusului izolat.

Centrala Federala pentru Informare despre Sanatate mi-a raspuns ca trimisesera intrebarea la Institutul Robert-Koch. Ulterior am primit raspuns de la Institutul Robert Koch: “Fotografiile virusului izolat se afla in publicatiile lui Gallo si lui Montagnier”. Adica exact cele pe care le numisem si eu, explicand ca nu gasisem nicio fotografie in ele. Evident, trebuie precizat ca Gallo doar a furat ceea ce descoperise Montagnier.

Pe 21 octombrie 1994 a fost publicat raportul parlamentar despre scandalul hemofililor din Germania, unde la pagina 61 scrie ca laboratorul lui Gallo nu a facut decat sa cultive substantele trimise de Montagnier si sa publice rezultatele. Montagnier ii trimisese lui Gallo cu luni in urma materialele lui, spre verificare. Studiul facut de Montagnier fusese publicat in Science in mai 1983, iar in septembrie acelasi studiu fusese discutat fierbinte la o conferinta de specialitate din Cold Spring Harbour in SUA. Pana la acel moment niciun cercetator nu sustinuse ca Montagnier ar fi descoperit vreun virus mortal.

La aceasta conferinta fusese si Gallo prezent. Scrie la pagina 63 din raportul parlamentar. La acea conferinta, Gallo l-a atacat vehement pe Montagnier sustinand ca ceea ce gasise acesta era un artefact de laborator, deci o frauda (!). Ca sa fac un rezumat, practic parlamentul german a afirmat asta deja in acel raport, inca dinainte de a fi publicat Stefan lucrarea lui cum ca HIV, cu Gallo ca “descoperitor”, era doar un artefact de laborator si mai era si furat pe deasupra. Singurul lucru facut de Gallo a fost sa ia substanta provenita de la Montagnier si sa adauge in cultura respectiva hidrocortizol (un accelerator biologic). Cu alte cuvinte, guvernul german stia deja asta demult.

Iata de ce doar studiul lui Montagnier din 1983 este relevant aici. Fiindca Gallo doar a furat totul, si-a apropriat munca lui Montagnier. Da, in studiul lui Montagnier apare si o fotografie. Eu insa am intrebat de o fotografie a unui virus izolat, ori izolat inseamna curatat de orice fel de substante straine. Iar virusurile, conform definitiei, sunt structuri egale intre ele ca marime, nu au voie sa fie diferite.

Orice elev de scoala primara poate sa identifice ca in fotografia facuta de Montagnier nu exista particule care sa aiba aceeasi forma si aceeasi marime. Daca alea sunt virusuri, habar nu am. Dar oricine poate vedea cu ochiul liber ca nu e vorba de particule izolate. Se vede o bucata mai mare si cateva bucatele mai mici, rotunde, despre care se sustine ca ar fi virusuri. Adica le izolasera cate 3-4 deodata sau cum? Caci eu intrebasem de izolarea unui singur virus, ori aceea nu era fotografia unui virus izolat.

Fotografie primita de la dr. Hartmann (Univ. Heidelberg)

Karl Krafeld: Da, asa ar trebui. Si fotografia sa fie disponibila la institutiile care fac munca de informare despre SIDA si HIV. Dar ei ce fac? Trimit intrebarile la Institutul Robert Koch, care imi raspunde exact cu titlurile publicatiilor despre care deja le spusesem ca nu contin nicio fotografie a vreunui virus izolat.

In 1998 a avut loc in Geneva congresul mondial SIDA, iar Stefan Lanka si dr. Heinrich Kremer au incercat acolo sa obtina dovada stiintifica pentru HIV de la autoritatile publice in domeniul SIDA, in special de la cercetatoarea de la Bayer, prof. dr. Rübsamen-Waigmann. Reactiile au fost una mai penibila decat alta. Seful american al SIDA, specialistul in boli infectioase Anthony Fauci, a raspuns doar la intrebari care nu i se pusesera si in final a parasit in fuga podiumul. Cercetatorul David Ho amutise. Luc Montagnier, primul “descoperitor” al fictivului HIV, intepenise, iar experimentatul in frauda Robert Gallo, co-descoperitor al asa-zisului “agent patogen” al SIDA si creatorul testului HIV (fost lucrator al Institutului National de Cercetare in Cancer) a incercat in fata camerelor de luat vederi sa distraga atentia de la esenta discutiei, luandu-l pe Lanka de umeri si spunandu-i “Avem nevoie de oameni ca tine in cercetarea SIDA”. Astfel, Gallo s-a eschivat de la intrebarea pusa de Stefan: “De ce ati manipulat testul standard pt. HIV adaugand hidrocortizol pentru a accelera reactiile?“

Cercetatoarea-sefa pt. SIDA (escroaca angajata la Bayer), prof. dr. Rübsamen-Waigmann, incepuse sa se balbaie in fata camerelor de luat vederi cand Stefan a intrebat-o unde sunt dovezile stiintifice pentru existenta HIV, pe care ea le anuntase public, dar nu le oferise concret niciodata. In stil tipic de deturnare a atentiei, prof. dr. Rübsamen-Waigmann a afirmat: „Nu inteleg de ce nu credeti inca in existenta HIV. Vedeti doar aici (arata spre geam, spre oamenii diagnosticati „HIV-pozitiv“ care faceau afara greva foamei pt. a solicita dovezile existentei HIV), vedeti cum oamenii mor ca mustele. Va asigur, eu cred cu toata convingerea in HIV“. Lanka a confruntat-o imediat: “Doamna profesor, dar pentru credinta avem alte facultati. Unde sunt dovezile pentru existenta HIV? Unde este fotografia virusului HIV izolat si unde sunt fotografiile proteinelor HIV cu care au fost testati de exemplu grevistii care se infometeaza afara??”. Prof. Rübsamen-Waigmann: „Maine vine Gallo, el a sustinut in 1984 ca a izolat HIV, eu nu mai am ce sa va spun. Intrebati-l pe el – eu nu mai vreau sa am nimic de-a face cu treaba asta“.

Monika Berger-Lenz: Ciudat, si din partea autoritatilor se pare ca intrebarile tale nu au fost luate in serios. Desi ele erau foarte concret formulate.

Karl Krafeld: Ei, pentru intrebarile astea mai e si o poveste anterioara. A fost chiar o coincidenta uimitoare faptul ca tocmai dr. Marcus [de la Institutul Robert Koch – n.t.]. Fusesem odata in vizita la mama, s-o ajut cu transportul unui dulap pe care voia sa-l dea cuiva din Dortmund. Persoana aia era un profesor de sociologie. Facandu-i eu lui un favor, l-am rugat la randul meu sa trimita o scrisoare la Directia de Sanatate Publica Berlin si sa ceara informatii pentru un seminar. Ma gandeam ca el lucreaza cu viitori asistenti sociali, deci avea nevoie de informatii serioase, in caz ca aceia vor lucra candva in domeniul SIDA

“Scrie-le ca nu ai gasit dovezi suficiente cum ca HIV ar cauza SIDA si ca ai auzit de unul, prof. Duesberg, care sustine ca nu s-a demonstrat ca HIV ar cauza SIDA. Spune-le ca ai nevoie de acele dovezi.”

Dupa catva timp ma suna si-mi spune: “O veste buna, una proasta. Unu: ai avut dreptate. Doi: nu au trimis nimic.” A povestit ca il sunase un dr. Marcus, care ii explicase: “Nu exista dovezi ca HIV ar cauza SIDA.

Profesorul imi spune: “Am avut impresia ca stau de vorba cu cineva care vrea sa ma convinga ca bebelusii sunt adusi de barza. Dar se astepta sa cred bazaconiile”. Profesorul este un om care se bazeaza pe stiinta si nu pe credinta, asa ca a redactat un scurt memo despre convorbirea avuta cu dr. Marcus si i-a trimis-o acestuia ca sa semneze de confirmare. Marcus a facut insa corecturi, cum ca virusul ar fi fost dovedit, insa in rest a confirmat ca nu exista dovezi cum ca HIV ar cauza SIDA.

Asta s-a intamplat inainte sa-l cunosc pe Stefan. Deci aveam deja “dovada”, dar nu in sensul in care sustineau ei. Intre timp, auzisem ca nu exista nicio fotografie. I-am scris profesorului, cu copie pentru dr. Marcus, ca as vrea sa vad fotografia. Si dr. Marcus a raspuns. Atunci l-am sunat direct pe Stefan si i-am spus: “Gata, am primit poza cu HIV.”

Gelderblom

Dr. Marcus imi trimisese o poza in plic. Deci nu o copie din vreo publicatie, ci o poza reala, lipita pe o foaie, adica orice amator care ar fi primit asa ceva de la Institutul Robert Koch ar fi spus: “Gata, clar, Lanka e nebun, e un sarlatan periculos. Fotografia exista.”

Ii spun deci lui Stefan la telefon ca am poza in fata ochilor. El imi zice sa-i citesc ce scrie dedesubt. Ii citesc: “Gelderblom, Institutul Robert Koch, sectiune subtire in rasina, fotografiat…” … Nu am apucat sa citesc mai departe, am crezut ca-mi crapa telefonul in mana, atat de tare radea Stefan la celalalt capat.

Dupa aceea Stefan m-a invatat putina biologie. Eu, ca inginer, nu stiam mare lucru despre biologie, virologie. Stefan mi-a explicat ca dupa regulile stiintei un virus este o structura stabila, deci nu e nevoie de nicio procedura de sectionare subtire a unei probe fixate in rasina, dar consensul stiintific a stabilit -avand in vedere ca gasisera o particula cu proeminente (knobs)- ca ala ar fi HIV. Dupa aceea mi-a zis sa solicit totusi o fotografie a virusului izolat.

De aceea am formulat intrebarea in mod foarte precis. Dr. Marcus stia prea bine ca intrebarea se referea la virusul izolat, deci nu mai putem pretinde ca a fost vorba de vreo eroare. Dar in fine, m-am gandit ca in orice firma sau institutie mai exista si angajati incapabili, asa ca am intrebat mai departe, la Centrala Federala pentru Informare despre Sanatate, unde fusese publicata fotografia cu HIV izolat. Ei bine, ei au trimis cererea mea mai departe, la acelasi dr. Marcus.

Impotriva acestei fraude am pornit o petitie, deoarece Centrala Federala refuzase sa-mi raspunda concret la intrebare. Iar daca nu-mi pot raspunde ei, atunci sa ma trimita la niste autoritati competente, nu la femeia de servici.

Luand in serios drepturile mele de cetatean, am depus plangere parlamentara. Dreptul meu in conformitate cu art. 17: orice cetatean are dreptul, de unul singur sau in comunitate, sa apeleze cu cereri sau plangeri la reprezentantii poporului. La asta am primit o luare de pozitie de la Ministerul Sanatatii, cum ca reprosurile mele sunt complet nejustificate, caci doar mi se trimisesera còpii ale publicatiilor respective. Pai dupa criteriile astea ar fi putut la fel de bine sa-mi trimita reviste porno. Asa ca am facut o noua plangere, la care Stefan a adaugat cate o analiza a fiecarei fotografii, din perspectiva biologului.

Intre timp, citisem ceva mai atent raportul parlamentar despre scandalul cu hemofilii si am dat peste anexa 36. Acea anexa contine o scrisoare de la Robert Gallo din septembrie 1983, deci dupa conferinta din Cold Spring Harbour, adresata profesorului Deinhard de la Institutul Pettenkofer din München.

In acea scrisoare, Gallo se plangea ca auzise in timpul unei calatorii in Europa ca ar exista niste afirmatii cum ca el ar considera ca HTLV1 ar fi cauza SIDA. De fapt, in aceeasi revista medicala in care publicase si Montagnier in 1983, Gallo relatase ca gasise la anumiti pacienti ceea ce el numea HTLV1. In acea publicatie, el afirmase ca acel HTLV1 ar cauza leucemie si ca vezi Doamne el descoperise asta pe nu stiu care insula japoneza. Duesberg a scris undeva un comentariu muscator despre asta, spunand ca Gallo a confundat probabil consecintele tarzii ale bombei atomice cu un virus. Din punct de vedere omenesc si personal, pe undeva e de inteles ca Gallo era obsedat sa descopere “virusul” leucemiei, din moment ce sora lui murise de leucemie in copilarie. Dar asta nu e o scuza pentru a comite frauda stiintifica.

Gallo scrie mai departe catre profesorul Deinhard: “Eu nu am vazut niciodata virusul descris de Luc Montagnier”. Deci, in Cold Spring Harbour, Gallo insusi numeste descoperirea lui Montagnier un “artefact” de laborator. Anexa respectiva am trimis-o impreuna cu alte documente in plangerea mea parlamentara.

Cu alte cuvinte, le-am trimis o luare de pozitie a unui biolog si ca anexa propriul lor document. Iar ei ce fac? Resping plangerea si mint in continuare cu nerusinare: “Nici aici nu exista vreo dovada ca intrebarile nu ar fi primit un raspuns adecvat”. Eu am continuat sa expun minciuna, fiindca daca guvernul minte cu atata tupeu, asta e sfarsitul democratiei noastre. Ce sanse mai avem sa traim intr-un stat democratic?

Monka Berger-Lenz: Deci chestiunea a capatat si aspecte politice. Dar poate ca toti acesti amatori sunt pur si simplu depasiti, nu? Adica in ziua de azi orice Gheorghita poate intra pe Wikipedia, vede o poza si crede ca ala e HIV. Cu asta treaba e clara pentru el. Ce-l intereseaza pe el daca virusul a fost sau nu izolat?

Dr. Stefan Lanka: Pai daca eu ca om de stiinta sustin ca un virus exista, atunci trebuie sa arat ca am multe particule din astea intr-un lichid cum ar fi sperma sau sangele. Asta e pasul unu. Dar ei nu fac asta. Tot ceea ce fac ei, iar Gelderblom a admis asta ulterior, este sa arate niste celule pe care le-au cultivat de asa natura incat sa supravietuiasca o perioada in eprubeta. Iti arata niste vezicule pe celula sau in celula, pe care le prezinta drept virusuri.

Daca ar fi un virus, ceea ce teoretic ar fi posibil, atunci trebuie sa-l putem izola, din sange, din alte lichide corporale cum ar fi sperma, unde ei sustin ca ar exista milioane de asemenea virusuri. E ca si cand am avea o pusculita, in care am si monede de 1 euro. Sunt usor de izolat, arata toate la fel, pot numara cate am inauntru etc. Dar daca am tot felul de chestii in pusculita aia, adica nasturi, guma de mestecat, omul de la ghiseu de la banca imi spune ca nu poate sa izoleze niciun euro si ma trimite acasa.

Gelderblom, expertul in microscopie electronica al Institutului Robert Koch, a marturisit mai tarziu ca toate fotografiile lui au fost facute in culturi artificiale de celule cancerigene si ca virusul nu a fost vazut niciodata in celulele sau lichidele corporale ale vreunui om.

Gelderblom

Christopher Ray: Deci acel ceva a fost cultivat in laborator in mod artificial, pus sub microscop, fotografiat si apoi publicat?

Dr. Stefan Lanka: Corect. Ca exemplu, sa ne imaginam placenta unei femei, care produce extrem de multe vezicule si multa substanta care trebuie transmisa spre fat, acolo se vad o multime de particule, de toate marimile posibile. Dar nu pot sa izolez asemenea particule.

Virusul este prin definitie o structura care are aceeasi „constructie”, aceeasi marime, aceeasi compozitie, si care contine substanta genetica. Nimeni nu a aratat asa ceva.

Si asta ar fi doar primul pas. Sa arat ca am ceva. Dupa aia urmeaza sa desfac acea structura si sa demonstrez ca este alcatuita din atatea si atatea proteine de o anumita marime etc. La final arat acidul nucleic. Astia sunt pasii doi si trei. Nici pe astia nu i-a facut nimeni.

Dar deja primul pas lipseste in totalitate, adica sa arat ca am ceva. Hai sa nu zicem HIV, sa zicem multe OZN-uri mititele care cauzeaza SIDA. Pai atunci trebuie sa arat OZN-urile alea si nu o prajiturica impachetata in rasina si sectionata, despre care sustin ca da, toate veziculele si basicutele de diverse forme sunt virusuri. Nu e nevoie sa fii expert. Te uiti si vezi imediat ce ai acolo, la toate structurile care indeplinesc criteriile unui virus – adica de o mie de ori mai mici decat o bacterie si fara metabolism propriu.

Prin centrifugare despart particulele pana cand raman doar cele mai mici. Ramane deci o eprubeta plina cu structuri din astea mititele, scot o parte din ele, pun sub microscopul electronic, bag un strop de colorant, usuc totul, iar dupa zece minute ma uit din nou si pot vedea milioane de particule.

Monika Berger-Lenz: Si cum ramane cu celelalte virusuri? Rabia, gripa, toate alea…

Dr. Stefan Lanka: La toate este aceeasi sarlatanie.

Argumentul criticii stiintifice aduse teoriei cu SIDA este ca HIV nu a fost izolat, nu a fost fotografiat, nu a fost caracterizat biochimic si deci din punct de vedere nu a fost demonstrata existenta lui.

Testele HIV nu sunt standardizate, ca atare niciun test HIV nu este valabil pentru detectarea HIV, acest lucru este deja mentionat in prospectele testelor!

Cel mai „slab” argument pt. a critica teoria SIDA este faptul ca „inventatorului” HIV, Robert Gallo, i-a fost refuzat premiul Nobel. Cel mai puternic argument este acela ca Institutul Robert Koch a admis ca nu exista la HIV asa-numitul „standard de aur” (izolarea si caracterizarea biochimica) si ca in cazul HIV nu poate fi solicitat asa ceva, fiindca ar fi un standard nejustificat stiintific” (!). Dovada fraudei consta in faptul ca nu exista nicio publicatie stiintifica in care sa fie afirmate si dovedite izolarea si caracterizarea biochimica a HIV.

La inceputurile isteriei cu HIV, activitatea unei polimeraze celulare absolut normale a fost presupusa ca fiind dovada indirecta pentru prezenta asa-ziselor retrovirusuri, iar crearea particulelor de transport celular (exocitoza) a fost data drept HIV.

Mai tarziu, acizii nucleici proprii celulei au fost patentati drept „particule ale genomului HIV”, inainte ca proiectul Human Genome sa descopere ca acesti „enhancer” (Sequenzen) sunt endogeni, adica prezenti in toti oamenii.

Chiar si in ziarul BILD din 17 aprilie 1993 a aparut stirea, bazandu-se pe descoperirea profesorului Racz, care descoperise primul in Germania „endogenitatea” HIV in fiecare om.

Bioloaga austriaca Christl Meyer scrie si ea:

„Testul reactioneaza la peste 50 de „substante” diferite, printre altele la hormonii de sarcina, la malarie, tuberculoza, herpes, hepatita sau vaccinuri. De asemenea, toti oamenii pot fi testati pozitiv daca proba de sange nu este diluata puternic, iar asta indica in mod clar faptul ca moleculele respective exista in toti oamenii, dar in concentratii diferite (conditii specifice).

„Dovada virala” in organism prezinta doar molecule precum ARN sau proteine, dar in niciun caz vreun virus intreg. Aceste molecule sunt simple particule celulare. Cineva poate iesi „pozitiv” la testul HIV daca de exemplu este alergic la proteine straine, ceea ce se poate intampla si dupa o transfuzie de sange, la hemofili sau prin sperma straina, la homosexualii cu rani anale de la sexul anal neprotejat. Mai pot reactiona „pozitiv” la testul HIV si oamenii cu boli autoimune. Testul nu este specific si nu este bun la nimic in afara de speriat populatia.”

In lucrarea lui Montagnier din revista Science 220 (1983), pentru a primit in 2008 (!!) premiul Nobel, el spune clar ca „rolul acestui virus in etiologia SIDA ramane a fi determinat”, ca „virusul lui” este doar un co-factor printre multi alti factori care ar contribui la epuizarea pacientilor, iar daca studiem atent fenomenul de reverse transcriptase, constatam ca Montagnier nu a demonstrat decat o activitate endogena.

Montagnier a pornit in experimentele lui de la premiza ca masurarea celulelor T ar avea vreo insemnatate, desi deja in 1981 profesorul James S. Goodwin publicase o lucrare (JAMA Vol 246, No. 9, pag. 947-948), in care demonstrase ca aceasta premiza e gresita si avertizase ca testele de masurare a limfocitelor si a subseturilor de limfocite nu au absolut nicio insemnatate pentru starea de sanatate a unui om. Desi Montagnier intre timp a admis clar ca la „SIDA” nu exista o singura cauza, el tot a ramas victima ideii gresite ca ar exista o slabiciune imunitara masurabila.

Monika Berger-Lenz: Stefan, tu esti atat de sigur de afirmatiile tale, incat ai oferit o recompensa celui care ti-ar aduce dovada existentei virusurilor patogene.

Dr. Stefan Lanka: Prima recompensa o oferisem pentru HIV, erau pe vremea aia 10.000 de marci. Dupa aceea 10.000 de euro pentru virusul variolic.

Cand a fost circul cu gripa aviara, un bavarez i-a oferit public primarului din orasul sau 10.000 de euro daca ii aduce o publicatie care sa arate macar un singur virus de influenza, adica o publicatie in care sa scrie: asa arata virusul in organism, asa arata in saliva, asa arata in secretia nazala, iata cum l-am izolat (cu toate etapele procesului respectiv) si iata din ce componente este alcatuit. Primarul s-a infuriat rau de tot, dar banii nu i-a primit.

Am preluat ideea si am scris ca ofer 100.000 de euro oricarei persoane (primar, scoli, ziare) care furnizeaza dovada. Am contact cu o persoana de afaceri care ar fi dispusa sa achite suma. Numai ca nu exista nicio sansa sa scap de banii astia, fiindca nu exista o asemenea publicatie.

Dupa circul facut de autoritati cand s-a dus Karl peste ei cu actiunile juridice si plangerile parlamentare, Gelderblom a incercat sa se acopere juridic. A inceput sa admita in diverse publicatii ca nu e posibila izolarea HIV si intr-o propozitie strecurata la gramada prin text a adaugat ca intr-adevar, alea sunt doar celule artificiale, ca niciuna nu provine dintr-un organism uman.

A mai fost dupa aceea o informatie pe care noi am pus-o online, din anul 2001, si anume parlamentul german admitea ca HIV nu a fost niciodata izolat in sange, dar ca pe cercetatori nu-i intereseaza asta, deoarece parerea majoritara porneste de la ideea ca SIDA este o boala infectioasa. Au adaugat ca vezi Doamne doar in prima faza si in stadiul terminal ar exista concentratia necesara de virusuri in sange pentru a putea fi fotografiate, ca nu exista virologi care sa fi gasit acea concentratie si ca nici nu ar exista vreun interes in acest sens; iar eu, Stefan Lanka, as reprezenta o minoritate neglijabila, din moment ce majoritatea (consensul!) au cazut de acord ca HIV exista si cauzeaza SIDA.

Dovada ultimativa a furnizat-o Ulla Schmidt [fosta ministra a sanatatii – n.t], care i-a raspuns unui deputat din raionul Neumarkt. El ii solicitase publicatiile la care se referea guvernul cand vorbea despre HIV, iar ea nu a avut ce sa-i trimita, caci publicatiile lui Montagnier si Gallo erau deja compromise la acel moment. Asa ca i-a scris celebra fraza „Evident ca HIV este considerat a fi demonstrat, in consens international”.

Gallo afirmase ca nu gasise nimic la Montagnier si ca totul era un artefact. Ulterior a iesit la iveala ca fotografiile publicate de Gallo ca „dovada” pentru HIV fusesera furate de la Montagnier, francezul avea inca negativele!

Un alt aspect care nu este prea cunoscut ar fi acela ca in 1987 deja povestea cu SIDA risca sa se evapore, fiindca guvernul francez voia neaparat castigurile de pe urma patentelor, pe care le solicitasera pe baza publicatiei lui Montagnier dar nu le primisera. Patentele fusesera solicitate si imediat acordate chiar in ziua conferintei de presa in care guvernul american a anuntat ca „a fost descoperita cauza probabila a SIDA”. Patentele fusesera acordate celor mai mari cinci concerne farmaceutice americane (!).

A fost incheiat atunci un contract guvernamental, in mod ciudat intre presedintele SUA, Ronald Reagan, si primarul de atunci al Parisului, Jacques Chirac. Acest contract stabilea ca ambele echipe de cercetatori urmau sa fie considerati co-inventatori sau co-descoperitori si atat Gallo cat si Montagnier urmau sa incaseze 10% din castigurile cu patentele. 80% intrau intr-o fundatie comuna. De asemenea, se obligau sa renunte la orice fel de alte actiuni legale. Numai ca francezii nu s-au lasat, iar in octombrie 1998 au primit in sfarsit toate drepturile.

~~ Va urma ~~

http://piersicuta.blogspot.de/