Ziua Constituţiei. Vezi care sunt articolele cele mai des încălcate de clasa politică şi de extremiştii unguri

Astăzi, 8 decembrie, este Ziua Constituției, eveniment celebrat pentru prima oară în 1995. Cu această ocazia, deputatul Bogdan Diaconu, liderul Partidului România Unită, o formaţiune naţionalistă în curs de înfiinţare, a alcătuit o scurtă listă cu paragrafele din legea fundamentală a ţării care sunt “încălcate cu bună știință și cu deplina complicitate” de clasa politică şi de iredentiştii maghiari în ultimii 25 de ani:

Art.1: România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Art.3: Teritoriul României este inalienabil.

Art.12: (1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. (2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.

Art.13: În România, limba oficială este limba română.

Art.30: Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Art.47: Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

La rândul lui, preşedintele ales Klaus Iohannis a postat pe site-ul său oficial un mesaj prin care susţine revizuirea Constituţiei:

“Adoptarea în urmă cu 23 de ani a primei Constituții a României după căderea regimului comunist reprezintă un moment fundamental în procesul de consolidare democratică a țării noastre. Constituția României a consfințit definitiv opțiunea pentru democrație și libertate și un set de valori și principii fundamentale.

Astăzi putem spune că avem o Constituție care a trecut deja testul timpului. Integrarea europeană a impus anumite ajustări. Au fost însă și modificări care nu s-au dovedit cele mai fericite, după cum există și texte care au permis interpretări forțate, dincolo de spiritul actului fundamental. Tocmai de aceea procesul de revizuire a Constituției, de modernizare și clarificare trebuie desăvârșit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică, de a construi un edificiu statal mai eficient, de a întări statul de drept, dar și libertățile cetățenești.

Constituția descrie cadrul funcționării statului. În interiorul acestui cadru este important însă și comportamentul actorilor politici și sociali. Respectul față de Constituție privește nu doar textul legii fundamentale și conformarea față de acesta în toate acțiunile și deciziile. Reperul nostru permanent trebuie să fie și spiritul Constituției, care se regăsește în principii precum separarea puterilor în stat, domnia legii, respectarea drepturilor cetățenilor.”

“Ziua Constituţiei României” a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1995, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului. În 8 decembrie 1991 a avut loc referendumul naţional prin care a fost aprobată Constituţia postcomunistă a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991. Legea fundamentală a fost revizuită în urma controversatului referendum naţional din 18-19 octombrie 2003, varianta actuală fiind în vigoare din 29 octombrie 2003.Sursa: FrontPress.ro

Acest articol a fost publicat în UNGURI(politic). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns