N-am mai postat pe aici de un car de ani, dar nu am avut idei, căci aș minți dacă aș spune că nu am avut timp.Nu am avut dispoziția necesară de a scrie și-mi venea așa … peste mână să mă plâng iar. Am fost doborâtă de amintiri zilele astea, gândindu-mă la o anumită zi, am cam stat tristă și bla bla, dar am încercat să mă destind ieșind afară and stuff.
Când vin de la liceu, vin cu 3 fete (actually, cele mai bune prietene), dar una e răcită, așa că azi și ieri am fost doar trei. M-am cam lăsat – intenționat – pe dinafară de la discuția pe care au avut-o azi, însă nu am putut să nu remarc ce mult contează părerea uneia pentru cealaltă când vine vorba de băieți. Ele numesc chestia asta iubire, dar nu este; nu se numește iubire atâta timp cât renunți la acel băiat doar pentru că prietena ta are o părere proastă despre el.
Recunosc, nici eu n-am avut mereu cele mai bune gusturi la băieți, dar eu nici nu am așa ”colecție” în spate cum au ele. Okay, poate exagerez, nu chiar colecție, dar eu am avut trei prieteni de când mă știu ( și unul era când eram foarte micuță și nu știam ce e aia dragoste, altul era … mai mult ca să fie și doar unul a fost pe bune )
În orice caz, ideea e că ele au avut un dialog de genul:
Ea1: deci, îmi place tipul ăsta, X.
Ea2: omg, ăla ?
Ea1: da, ce e rău la el ?
Ea2: doamne, îl știu pe ăla. e un urât și un mincinos și bla bla.
Când Ea2 a ajuns acasă, eu cu Ea1 mai aveam de mers vreun sfert de oră, dar deja erau supărate una pe alta și nu-și mai vorbeau, iar ca tacâmul să fie complet, pe mine mă prinseseră la mijloc, că eu cui îi dau dreptate and stuff. Urât, foarte urât.
Marea lor dramă era că Ea2 nu era de acord cu tipul pe care Ea1 îl plăcea, dar nici măcar una dintre ele n-a văzut drama din sufletul și ochii mei … Când cineva îți este prieten adevărat își dă seama că nu ești în regulă doar privindu-te. Când am sunat-o pe colega care e răcită și am vorbit cu ea, am început să plâng la telefon (ja ja, drama queen) și ea a spus ”știu că plângeai demult, așteptam doar să-mi spui că nu ești okay”.
Postarea asta am început-o în altă zi, dar nu am avut chef să o termin. Azi, mă simt mai bine. Azi, am plâns, am aspirat în casă de nervi și am făcut baie, așa că acum mă simt, în mod considerabil, mai bine.
M-am mai gândit zilele astea ce e iubirea, dar nu am găsit un răspuns. M-am mai gândit că dacă nu-l iubeam, îl uitam deja, dar n-am făcut-o. Poate că, în momentul ăsta, nu-l mai iubesc, dar nici nu-l uit; poate nu pot sau nu vreau, dar este, într-adevăr, primul băiat care m-a învățat să iubesc, să râd din tot sufletul, să plâng până la epuizare și care m-a făcut sî trec prin toate stările sufletești posibile și imposibile.
http://nebunieincuvinte.blogspot.ro/
