Familia, celula de bază a societății tradiționale
Expresia societala este dusa la extrem dupa 10 ani de basism neoliberal. Devine patologie. In ziarele din România gasesti expresii ale darwinismului social duse la paroxism ca aceasta, găsita de Alexandru Racu in presa si scrisa de o tânără dichisită: “Eu voi continua să ajut copiii atât cât pot. Mi-aș dori să nu vă opriți nici voi. Dar pe părinții lor i-aș pedepsi amarnic pentru slaba, păcătoasa și nenorocita lor viziune și atitudine. Este inadmisibil!
Și știți ce mai e inadmisibil? Că unii părinți săraci fac cinșpe copii ca să-i trimită la cerșit. Că unii părinți fac cinșpe copii în speranța că vor crește și îi vor scoate din mizerie, pentru că ei sunt prea puturoși sau bețivi să care un sac și să dea cu mătura pentru câțiva lei. Și îi bat, îi abuzează sexual și îi obligă să vândă 14 ore pe zi brichete și flori prin intersecții în București. Pentru că în 2013, Institutul Național de Statistică număra în evidențe 70.000 de sclavi cu vârste între 3 și 14 ani. Frumos, Ei ajung peste ani să-ți bage briceagul în burtă când ieși de la metrou. Pentru că au zece frați mai mici pe care trebuie să-i întrețină.
Apoi îi vedem pe părinții lor la ora 19:00 la știri, unde așteptă ca noi, proștii miloși și cu suflet, impresionați de ochii sărmanilor copii care nu au nicio vină, să le răsplătim inconștiența, habotnicia, egoismul, lenea și viciile cu bani, mâncare și cadouri de sărbători. “Merry Christmas, you filthy animal!”
Asta, in conditiile in care Romania este pe un loc penibil in Europa in ceea ce priveste protectia sociala, mult sub media UE. Iar din acest putin (17,6 fata de media UE de aproape 30%), doar 9,6% sunt alocați pentru familie şi copii. Asta face din tara noastra un pol al neoliberalismului si sub acest aspect.
Suntem groapa de gunoi ideologic a lumii civilizate, o țară in care se fac experimente sociale, se taie copios din salarii si se inchid spitale, in care Codul Muncii a fost agreat de Dinu Patriciu iar familia este pe ultimul loc in “prioritățile” celor care conduc aceasta țară, dusă deliberat în marasm. De Iulian Capsali
