Ce ai vrea?

Dacă ai putea alege sub ce formă să renaști, ce ai alege? Uite, mie mi-ar plăcea ca tu să fii vânt.
-Vânt? De ce ai vrea tu să fiu vânt?
-Pentru că de câte ori îți treci degetele prin părul meu, am aceeași senzație pe care o simt când stau la soare, sunt în vacanță și vântul mi se joacă în păr. Să mă mângâi pe obraji, pe pleoape, pe buze, pe gât, să simt fiori în tot corpul. Și dacă ai fi vânt, cu siguranță nu ai avea altceva de făcut și ai putea să mă răsfeți tot timpul. Ne-am putea spune orice fără să ne audă lumea. Să fii o briză caldă care să mă trezească dimineața, una răcoroasă care să mă îmbrățișeze în zilele de vară. Tu ce ți-ai dori să fii?
-Eu? Eu mi-aș dori să fiu tot cu tine, iar dacă asta înseamnă să fiu vânt, aș vrea să fiu vânt.

Acest articol a fost publicat în SUFLET-INIMA. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns