Loterica naţionale n-a dat, ieri, numere la populaţie. Chestia asta a funcţionat ca ştire. Supăraţi pe grecii care dijmuiau prea abitir învârteala bilelor în copaie, cei de la loterică au decis să renunţe la întovărăşire, suspendând pentru o vreme aplicarea taxei pe prostie în marginea asta de UE ne schengenarizată.
Ca un nepriceput în materie de barbut cu bile îmi e greu să pricep ce mare savantlâc poate fi în rostogolirea guguloaielor numerotate şi extragerea, la bucată, a şase piese din ansamblu. Până la urmă, pe vremea bâlbâitului se putea şi fără soft, că manivela era fără licenţă. Acum însă terminalele din agenţiile loteriei sunt informatizate, drăcovenia merge pe bază de 0 şi 1, deci soft, deci licenţă. Cum i-am găsit noi tocmai pe greci ăia mari specialişti şi in soft şi în păcănele, asta e mai greu de priceput. Că la softăială, umblă vorba, s-ar mai pricepe şi românaşii.
Până una alta, cum ziceam, taxa pe fraier se suspendă, statul nu încasează parale şi om mai vedea. Nu stiu de ce mă încearcă o pârdalnică de bănuială că am scăpat de greci doar ca să dăm peste niscaiva nemţi ori austrieci. Da’ e doar o bănuială. Ticăloasă şi subversivă.
Până o dregem pe asta cu loteria, cred că putem trece la instalarea de păcănele prin sediile ANAF. Statul oricum nu ne oferă nici măcar un muc uscat pentru birurile pe care le plătim, aşa că măcar să se poată bucura şi contribuache dând pe o mică-mare sau roşie neagră când dă cu cash-ul în bugetul de stat. Pac, plăteşti impozitul pe casă, poate-ţi pică cinci şeptari să-ţi iasă de o napolitană. Sau măcar două cireşe să nu zici că ai fost curăţat ca fraierul. Iar dacă ai, cine ştie cum, o foarte foarte mare baftă, poate îţi iese un drum asfaltat.
*
Ştirea numărul zwei a emoţionat peste măsură naturelul simţitor al naţiei noastre de ortodocşi relaxaţi. Primul meditator al ţării a participat la o slujbă ortodoxă, la catedrala din Sibiu. Că omul e de o altă confesiune, asta chiar nu importă.
Nu ştiu dacă mai e cazul să explic că, în mod esenţial, credinţa presupune o anume profunzime a trăirii care nu are nimic de a face nici cu ostentaţia, nici cu exhibiţionismul. Poate greşesc, dar combinaţia credinţă-televiziune-facebook mi se pare extrem de nefericită. Repet, e posibil să greşesc eu crezând că ceea ce numim credinţă ar trebui să ţină de trăirea noastră intimă.
Povestea asta cu participarea la o slujbă ortodoxă, însoţită de anunţarea televiziunilor şi mesajele pe FB prin care suntem preveniţi că noul preşedinte îşi propune sa participe la ceremonii religioase ale tuturor cultelor recunoscute în România mi se pare populism sadea şi atât. Nu mai e vorbă de credinţă, ci de P.R., cu facebook-ul aferent cu tot. Nu dialogul ecumenic e misia preşedintelui, nu conlucrarea dintre culte e în fişa postului de preşedinte. Nu mai vorbim despre moftul numit separaţia dintre stat şi biserică.
La un neam de pupător de moaşte, în care orice politruc politician se simte dator cu puparea de icoane necesară la binecuvântarea electorală, apucăturile lui Iohannis duc populismul la un al naibii de supărător superlativ. Dacă ăilalţi politruci politicieni se scremeau să bifeze cucernicie la electoratul ortodox, ăsta vrea să bifeze la toate categoriile. Cine are chef să socotească asta o dovadă de cucernicie, n-are decât! Am auzit şi argumentul că omul călcase prin catedrala ortodoxă şi înainte de a deveni preşedinte. Da, tot la Sibiu. Oraş majoritar ortodox, după ce devenise primar. După ce devenise primar, da? Măcar atunci era fără facebook şi televiziuni.
Apropos, tinerii frumoşi care şi-au luat ţara înapoi ar putea să-i dea un sms alesului, să-l anunţe că are serviciul la Bucureşti. Naveta aia cu tărla de sepepişti după el o plătim noi, nu se decontează din banii de chirie de pe cele şase case.
P.S. Acum există şi anunţul oficial că Iohannis va avea o întâlnire cu… excesiv de fericitul Daniel. Ăştia sigur au votat un preşedinte şi nu papă?
