Libertatea e, indiscutabil, o tipă apetisantă, dar are un uriaş cusur: se lasă coţăită de oricine. Aşa se explică de ce duduia naşte periodic copii tâmpiţei. Şi zburdă pruncii ei pe holurile spitalelor strigând: noi suntem liberţei, noi suntem liberţei! Ce le poţi face? Îi mângâi pe creştet, le explici că în niciun caz chiloţii nu ar trebui confundaţi cu şapca, iar vesta nu se îmbracă în locul chiloţilor – sau dacă faci asta, măcar te închei la vestă. Degeaba, cu liberţeii n-o scoţi la capăt. Aşa că-i mângâi uşor pe creştet, cu grijă să nu-ţi prinzi mâna sub elasticul de la chiloţi, le dai câte o bomboană şi te bucuri la gândul că vor creşte şi vor deveni liberţoi.
Amărâţii ăia de americani nu pot născoci nimic, dar absolut nimic, oricât de grotesc, ridicol ori lipsit de sens, ce n-ar putea maimuţări liberţeii şi liberţoii, transformând totul într-un caraghioslâc încă şi mai dihai decât ăl original. Au americanii un Haloween? Ia să tragă liberţeii şi ei un Halăuin, cu mai puţin dovleac, dar cu multă dixtracţie şi nesimtembine. Au ăia o sărbătoare a Sfântului Valentin, hop şi liberţeii cu Valentainzdei. Că Romică nu mai ţucă flauşaţii Floricăi dacă nu demonstrează că-i cosmopolit şi erotic la portofel.
Acum au descoperit liberţeii că o călătorie cu metroul n-are niciun fason dacă nu eşti în chiloţi. Au aflat ei că unii “de-afară” aşa fac. Şi ţup, hai şi ei. N-am niciun fel de tuse de la chestia asta, nu am pudori care să se simtă îmbrâncite, deci niciun deranj. Doar că nu pricep de ce? E ceva de demonstrat? E vreun mesaj care nu poate fi împins în ochii lumii decât dacă scoţi tetra la aerisit? Nu e. E doar maimuţăreală sadea. Şi e voie.
Cum funcţionează, totuşi, chestia? Pleacă liberţelul de acasă îmbrăcat ca omul zdravăn la cap, ajunge la metrou, dă cu cartela prin scaner, învârte turnicheţii, ajunge pe peron şi acolo ţup! leapădă nădragii? Sau pleacă de acasă în chiloţi, îmbrăcaţi regulamentar, cu galbenul în faţă şi maroul în spate, umblă fudul prin zăpada nederanjată de lopeţi, se opreşte să-şi ia o şaorma cu de toate, când intră lîn staţia de metrou simte fierul de la turnicheţi cum îl atinge rece pe buci, după ce l-a pleznit întâi pe coaie, iar apoi intră fudul în metrou şi-i priveşte cu dispreţ pe retrograzii care încă îşi mai ţin cele bălăngănitoare în nădragi?
Bun, deci tu liberţel te-ai vânturat în chiloţi de la Semănătoarea până la Romană. Şi acum? Te dai jos din metrou şi ce faci? Gata libertate? Te opreşti pe peron, descalţi bocancii şi începi să tragi nădragii după tine? Păi, de ce, monşer? Lasă budigăii să vadă oraşul şi la suprafaţă, că nişte ţurţuri pe coiţe n-o să omoare pe nimeni. Şi dacă te taie vreo omenească nevoie, ce faci? Mergi la wc-ul public în ţinuta ta de liberţel nonconformist? Cum îi explici tu, acolo, lui Garoiu, om cu experienţă penitenciară, că n-ai venit să-l seduci şi să trăieşti o frumoasă poveste de dragoste ( Ah, Valentaine, Vanelntine) în cabina pe uşa căreia e notat numărul de telefon al Getei Sifilista şi unde, în recipientul cândva alb, de porţelan, plutesc chestii?
Şi de ce doar cu metroul? Hai, în tramvai. Sau fii şi tu spontan, ia una din cursele inter-orăşeneşti, să vadă şi ţăranii ăia de la Cârnăoani cum e cu libertatea. Sau suie-te în microbuzul de “Dragonul Roşu”, că găseşti tu loc printre baloţii de acolo. Şi obişnuieşte-o şi pe piţi a ta cu ideea că atunci când ieşiţi în oraş nu trebuie să mai petreacă atâtea ore cu dezbrăcatul. Când te întâlneşti cu un liberţel sau o liberţea, nu mai bateţi câmpii cu discuţii din alea tâmpite “vai, ce bluză frumoasă, de unde ai luat-o?”, treci direct la subiect “vai, ce chiloţi frumoşi, ia să văd sunt din bumbac 100%?”.
Acum că am rezolvat şi nevoia de umblat în chiloţi prin metrou, trebuie să recunoaştem că ne simţim mai liberi şi mai occidentali. Poate încercăm şi nişte plimbări cu butelia de aragaz în spinare. Sau repetăm experienţa asta cu chiloţii, dar seara, prin Zăbrăuţi.
