Un student a fost exmatriculat după ce s-a plâns de Ministerului condițiile de învățământ

Un student a fost exmatriculat după ce s-a plâns de Ministerului condițiile de învățământ

Corect…dupa ce ca stai pe banii mei si ai tuturor care sustin economia asta amarita, mai ai si pretentii…

Un student al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti a fost exmatriculat după ce a făcut o plângere către Ministerul Educaţiei, referitoare la condiţiile improprii de învăţământ.

Scrisoarea lui a fost semnată şi de alţi 700 de studenţi. Senatul universităţii l-a sancţionat însă pe iniţiator pe motiv că nu s-a adresat mai întâi conducerii Universităţii, scrie tvr.ro. Studentul se judecă acum cu foştii săi profesori.

În scrisoarea sa de aproape 20 de pagini, Dragoş Alecsandru reclamă programul încărcat, de 11-12 ore pe zi, lipsa locurilor în sălile de atelier dar şi de faptul că multe dintre cursuri sunt vechi, din anii ‘80, şi nimeni nu le actualizează.

Înainte de a ajunge la Ministerul Educației, scrisoarea a circulat luni de zile printre studenţi, pe grupuri de socializare, iar 700 dintre ei au și semnat-o, însă numai Dragoş Alecsandru a fost exmatriculat.

În motivarea exmatriculării, Universitatea precizează că studentul a avut mai multe abateri pentru care a fost sancţionat cu mustrare scrisă, nu a solicitat conducerii universităţii analiza şi rezolvarea solicitărilor prezentate în reclamaţie, a dezinformat, instigat şi înşelat colegii studenţi şi a adus prejudicii grave de imagine.

La sesizarea jurnaliștilor TVR, Ministerul Educației a deschis o anchetă.

„Legea Educaţiei prevede că în instituţiile de învăţământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor ştiinţifice şi artistice. În ce priveşte cazul la care faceţi referire, Ministerul Educaţiei va solicita un nou punct de vedere din partea universităţii, pentru a se putea pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză (informaţiile furnizate iniţial nu aveau darul de a fi conculdente)”, potrivit reprezentanților Ministerului Educației.

http://activenews.ro/

 

Acest articol a fost publicat în INVATAMANT-EDUCATIE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns