Nu, nu trăiesc în Țara Minunilor, deși ar fi poate mai plăcut, mai puțin obositor și mai fascinant. Trăiesc în țara lui Crăciun, a lui Johnny Christmas, mai bine zis.
Mărturisesc că nu mă așteptam ca teme esențiale pentru establishment să fie avansate cu atât de multă nerăbdare, cu atâta fervoare și încrâncenare. Se pare că totuși…arde.
Eram pregătit și am anticipat că oricine vine la conducere, dintre variantele puse pe tavă, nu va face altceva decât să perpetueze modelul care, iată, a devenit sine qua non, adică, fără de care nu se poate. Am zis că dacă tot e să fie răul mai mic, măcar să fie ăla umil și nu ăla rău-rău. Mă așteptam însă (și încă mai sper că odată plasat pe tapet, servilismul să fie o formă de tergiversare, de genul ”hai dom’le că vrea!” și să-și vadă de-ale lui) ca vorbele să devină mai înțelepte și faptele mai cumpătate. Se dovedește însă că Johnny al nostru, cu nume nemțesc, este mai repede un om al faptelor (bine făcute?!) și mai puțin al vorbelor și cu atât mai puțin al înțelepciunii. Asta reiese după cum temele cheie pe care le aduce în chiar prima lună de mandat să fie fix temele majore de interes ale Licuriciului, teme la care deloc nu se pricepe: politica externă, armată, exploatarea la Roșia Montană, justiția și securitatea. M-aș fi așteptat ca pentru început de mandat să predomine temele umaniste și înțelepte pe care le propunea în campanie și la care s-ar pricepe, zice-se: educație și administrație. Acest om însă a venit cu servitele și le-a scos din prima pe masă. Cum, domnule profesor, măcar atâta lucru să fi aflat din meseria dumitale, că nu te duci dom’le la teză și primul lucru pe care-l faci îți arunci servita pe pupitru. Te mai prefaci, te uiți stânga, dreapta, mai mimezi un proces de meditație, mai scrii niște bălării, arăți ca și cum ai știi. Păi, așa? Nu numai că te surprinde gâdele și-ți dă nota 1, dar te mai faci și de râs în fața auditoriului: ”Hă, hă, ce l-a prins!”. Și ce e mai rău în toată ecuația, te dă, dom’le, afară din sală înainte de termen, adică nu poți să arăți nici măcar că știi ceea ce știi, ceva! Deci, halal strategie, tactic greșit, șanse mari de a pleca cu capul plecat!
Lăsând gluma laoparte, e clar că nu e de glumă!
Și pentru că lucrurile sunt legate între ele, că nimic nu e hazard în toată încrengătura asta complicată care este geopolitica globalizării, observăm că treburile stau cam așa în țărișoara noastră pentru că așa vor alții să stea, iar cei care pot îndrepta ușor lucrurile (adică noi și cei pe care-i alegem să ne conducă) nu au nici cea mai mică intenție, curaj și putere să o facă. Dar, până când?
Ei bine, până când este întrebarea care frământă greu de tot laboratoarele de intelligence, atât de greu încât se zbat din răsputeri să se pună la adăpost. Ne întrebăm și noi de unde atâta nerăbdare să intre big brotherul peste noi în calculator și să ne afle porneturile pe care cu muncă asiduă le-am tras de pe torrente. Nerăbdarea asta poate avea mai multe argumente: că e războiul la ușă și colcăie țara de șpioni, că trebuie să dea cu corupția de pereți să sară sânge fără să mai apară vicii de procedură și probe obținute fără mandat, că ne îngrijorează terorismul islamic și cele două oi arabe care pasc nestingherite în Bărăgan, dar eu pariez pe un motiv mult mai dâmbovițean: se rostogolește, fraților, vine izul rivoluționar di la grețili și crapă șandramaua! Eti acilea e dandanaua. Ce dracu’ mai fac ei când le fug euroii din conturi, din buzunare și de pe planetă? Deci treaba e să prevină constituirea de noi mișcări civice/politice cu veleități anti-sistem.
Treaba externă. Treaba externă e multă de povestit și crapă serverul gugăl dacă scriu atât. Se dovedește că dintre cele trei scenarii diferite privind Ucraina, pe care le-am schițat, cel mai aproape e scenariul numărul 2: sancțiunile occidentale au continuat și se intensifică, ceea ce a slăbit Rusia, dar și pe UE totodată, fără însă a marca decisiv politica externă a Rusiei, care va continua să-și apere interesele. Rusia nu poate fi izolată după cum tot propagă politicienii americani, pentru că asta este la fel de greu cu a ascunde un elefant în cireș. În școala americană pare că se manifestă din ce în ce mai mult un paradox: cu cât perspectiva e mai globală, cu atât li se agravează multora cunoștințele de geografie.
Urmărind la modul cât se poate de neutru evenimentele din Ucraina, spre deosebire de marii noștri analiști și lideri politici, care s-au lăsat antrenați care mai de care în declarații belicoase și analize ”pertinente”, impresia generală e că mai devreme sau mai târziu ne vom învecina din nou cu Rusia. Nu trebuie să fii mare specialist militar ca să-ți dai seama că armata aia încropită din bătăuși supărați cu cefe late și burți mari, la care se adaugă câteva divizii de ucraineni ”get beget”, motivați vai mama lor și echipați cu echipamente sumare are șanse doar teoretice să lupte inegal cu un adversar mult mai călit, purtat prin războaie mondiale și mai bine echipat tactic și militar. Nimeni, dar nimeni din NATO nu va călca granița ucraineană câtă vreme războiul va rămâne unul atipic, cu armate fără însemne militare, dar desfășurate în teritoriu. Cu cât sprijinul occidental pentru Ucraina se va înteți, cu atât armatele (pro)-ruse vor avansa înspre vest. Nu văd cum ar putea contrabalansa sprijinul occidental lipsurile majore ale armatei ucrainene. Știind asta, cred că interesul tactic al Rusiei este să-și consolideze zona de siguranță, zona tampon, care cu cât va fi presiunea mai mare dinspre vest, cu atât și zona va deveni mai mare, eventual chiar toată partea de Est a Ucrainei și Nordul Mării Negre.
Un război total și deschis nu este posibil și cred că toate părțile sunt conștiente în ce s-ar arunca. Rămâne de văzut în ce măsură Rusia poate rezista crizei financiare în care a fost aruncată, odată cu prăbușirea cotației petrolului și a rublei, dar în același timp, în ce măsură poate suporta economia UE consecințele sancțiunilor economice și embargoului comercial parțial impus Rusiei, pentru că intrarea într-o nouă recesiune, în condiții de tensiuni sociale și cu transformări politice de tip Grecia, nu ar mai putea fi contracarată printr-o nouă etapă de austeritate. Nu se întrevede un final pașnic cât de curând al conflictului din Ucraina, din păcate pentru populația civilă prinsă în mijlocul conflictului, de aceea orice factor de impact global, economic, politic sau militar, poate stabiliza sau dimpotrivă înrăutăți și mai mult situația.
În acest context, este de neînțeles atitudinea autorităților române, care ar trebui mai degrabă să participe la o mediere a armistițiului și nu la o întărâtare a combatanților. Mai ales că în eventualitatea improbabilă de extindere a conflictului și implicarea altor combatanți, cum ar fi NATO, să zicem, România nu ar dispune de o forță majoră de răspuns, dar ar fi afectată direct și cu mare intensitate.
http://donquijote-cronicarul.blogspot.ro/
