Controversele privind PERICOLUL VACCINĂRII copiilor, subiect de campanie electorală în SUA. Ce credea Obama în 2008 și ce le recomandă azi americanilor

Controversele privind PERICOLUL VACCINĂRII copiilor, subiect de campanie electorală în SUA. Ce credea Obama în 2008 și ce le recomandă azi americanilor

Ce legătură există între începutul campaniei electorale prezidențiale din Statele Unite și epidemia de pojar? Aparent, niciuna. Doar că, dezbaterile din ultima vreme, din SUA, pe tema oportunității vaccinării copiilor, au devenit tot mai aprinse, în contextul campaniei politice pentru viitoarea bătălie pentru Casa Albă.

După ce Center for Disease Control (CDC) a anunțat că numărul infecțiilor de rujeolă a ajuns la cel mai ridicat nivel, în 2014, cu 644 de cazuri, iar in 2015 s-au înregistrat deja 102 persoane infectate, au apărut și primele dezbateri polemice.

Pentru că CDC insistă că singura modalitate de a lupta împotriva pojarului, boală contagioasă care poate provoca moartea, la copii, este vaccinul. Iar în prezent, in SUA, rata de vaccinare împotriva acestei boli, este de 92%.

Există însă 19 state, printre care California și Vermont, unde se aplică așa numita ”scutire filosofică”, adică părinții pot refuza ca micuții lor să fie vaccinați, scrie Le Monde.

Și nu sunt puțini americani dintre cei care au decis să nu iși vaccineze copiii. Militanții anti-vaccinare spun că înțepăturile sunt nocive pentru copiii lor, din cauza prezenței toxinelor. De asemenea, mulți consideră că există o legătură directă între vaccinare și autism. În 2011, cercetătorul american Norton Wise estima că ”intre 20 și 25% din americani cred că vaccinarea este responsabilă de autism”.

Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc abia în 2016, dar dezbaterile pe tema ” a vaccina sau nu copiii” au luat deja avânt. Senatorul republican de Kentucky, Rand Paul, care ar putea primi nominalizarea republicanilor pentru candidatura la Casa Albă, crede că miltanții anti vaccin au dreptul să aleagă. Pentru că, spune el, ”copiii nu sunt ai statului, copiii sunt ai părinților”. Tot el a amintit că există zeci de cazuri în care copii care s-au născut sănătoși, după ce au fost vaccinați, au rămas cu sechele, cu tulburări grave psihice. Prin urmare, afirmă republicanul, părinții sunt cei care trebuie să decidă.

În toiul acestor controverse, a intervenit și președintele Barack Obama. La finele săptămânii trecute, președintele SUA a transmis un mesaj clar: Părinți, vaccinați-vă copiii!.

Obama nu era la fel de convins în perioada campaniei electorale din 2008, înainte de primul mandat. Candidatul de atunci la Casa Albă era mult mai precaut. ”Rata cazurilor de autism a explodat. Anumite persoane suspectează legătura dintre autism și vaccin. Studiile științifice sunt foarte puțin concludente și trebuie să continuăm cercetările”, afirma atunci Obama.

Studiul care a stabilit legătura intre vaccin și autism

În 1998, doctorul Andrew Wakefield a publicat, împreună cu 12 colaboratori,  în jurnalul The Lancet  – o foarte respectată publicaţie medicală, cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate – un articol în care susţineau că au descoperit un nou sindrom, enterocolita autistică, şi semnalau o posibilă legătură între colită, autism şi vaccinul MMR.

Și anterior cercetărilor lui Wakefield,  vaccinul MMR fusese deja asociat cu unele efecte secundare negative (dar nu autism). Problemele fuseseră legate de una dintre tulpinile virale folosite iniţial la fabricarea lui, o tulpină a virusului urlian (al oreionului) numită Urabe; vaccinul ce conţinea tulpina Urabe provocase, într-un mic număr de cazuri, apariţia meningitei aseptice, o formă uşoară de meningită virală.  În studiu erau prezentate cazurile a 12 copii autişti; în cazul a 8 dintre aceştia, părinţii spuneau că observaseră la copiii lor anumite schimbări comportamentale, pe care le puneau pe seama administrării vaccinului MMR, la vârsta de aproximativ 14 luni

http://activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în VACCIN. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns