Comitetul European pentru drepturile sociale (Consiliul Europei), a dat publicităţii un raport privind modul în care autorităţile române au pus în practică prevederile Cartei sociale europene revizuite, document ratificat de ţara noastră pe 7 mai 1999. Şi, în consecinţă, obligatoriu de aplicat integral, conform propriilor noastre angajamente de ţară.
Statul român este acuzat de încălcarea protocoalelor de prezentare a datelor, ultima cerere din partea celor de la Strasbourg (transmisă pe 9 iulie) fiind rămasă fără răspuns. Concret, asta a dus la imposibilitatea comitetului respectiv să formuleze o analiză completă, fiind emise doar 10 concluzii de conformitate, 6 de non-conformitate, 3 rămânând în suspensie trei puncte privind „dreptul muncii”. „Comitetul are nevoie de informaţii suplimentare pentru a aprecia situaţia. Comitetul consideră că absenţa informaţiilor cerute echivalează cu o violare a obligaţiei autorităţilor de a face un raport, obligaţie la care România a subscris în virtutea Cartei.”
Primul dintre domeniile în care România nu se conformează prevederilor Cartei Europene, se spune în Raport, este unul esenţial, cel care priveşte dreptul la o remuneraţie echitabilă. Domeniu considerat problematic şi în precedentul raport din 2010 din cauza faptului că „salariul minimum pe plan naţional era în mod evident unul inechitabil”. „Comitetul reaminteşte faptul că, pentru a asigura un nivel de viaţă decent în acord cu prevederile Cartei, remuneraţia trebuie să fie superioară pragului minimal fixat la 50% din salariul mediu net. Aşa stau lucrurile când salariul minimum net este mai mare de 60% din venitul naţional mediu net. Atunci când salariul minimum se situează între 50-60% din venitul naţional mediu net, fiecărui Stat membru aflat în această situaţie trebuie să-şi asume decizia că salariul respectiv poate asigura un nivel de viaţă decent….Comitetul ia notă de eforturile de ameliorare a situaţiei pe termen lung, dar constată că salariul net minimum naţional reprezintă doar 34,32% din venitul mediu net,valoare inferioară nivelului minimal şi nu constituie o remuneraţie decentă în sensul art, 4.1 al Cartei”.
În domeniul extrem de delicat a ceea raportul numeşte „perioada rezonabilă de preaviz în cazul încetării de activitate”, România încalcă prevederile Carte în ceea ce priveşte perioada de preaviz (considerată a fi insuficientă) aplicabilă în caz de concediere datorată incapacităţii fizice sau mentale sau inadecvării profesionale. Un al doilea motiv este că legislaţia actuală nu prevede nicio perioadă de preaviz pe perioada de probă şi al încetării activităţii din cauze speciale (decesul patronului persoană fizică, dizolvarea activităţii patronului persoană fizică, retragerea avizelor sau atestărilor temporare necesare prestării activităţii etc.). De remarcat o observaţie interesantă: prin semnarea Cartei, Statele Membre s-au angajat să recunoască dreptul angajaţilor la o perioadă rezonabilă de preaviz „caracterul rezonabil fiind apreciat în primul rând în raport cu vechimea în muncă. Dacă se admite că perioada de preaviz poate fi înlocuită prin plata unei indemnizaţii, aceasta trebuie să fie cel puţin echivalentă salariului care ar fi trebuit plătit în perioada corespunzătoare de preaviz. Protecţia oferită de această perioadă de preaviz sau de indemnizaţia compensatorie, trebuie să fie ceva de care să beneficieze toţi salariaţii, oricare ar fi tipul de contract de muncă, pe perioadă determinată sau nu sau motivul care stă la originea încetării activităţii”.
O altă situaţie foarte gravă de non-conformitate cu prevederile Cartei europene, notează Raportul, este că ţara noastră, în ciuda observaţiilor făcute în rapoartele precedente (2007 şi 2010), nu a acţionat în zona prevederilor legale care să facă astfel încât salariaţii, în urma reţinerilor din salariu, să dispună de mijloace corecte de subzistenţă, personal şi pentru membrii familiei pe care-i au în grijă. Se reaminteşte autorităţilor române că „limitarea generală prevăzută de art198 alineat 1 din Codul muncii – cumulul reţinerilor din salariu nu poate depăşi 50% din salariul net – face să existe în continuare situaţii în care salariaţii nu dispun decât de 50% din salariul minimum net…situaţie care nu le permite asigurarea subzistenţii proprii şi persoanelor aflate în grija lor”. Context în care, de urgenţă, se solicită autorităţilor competente din România să lămurească foarte clar motive autorizate pentru a se opera reţineri automate din salariu. Astfel, există acum motive precum pensiile de întreţinere, contribuţii şi impozite datorate statului, prejudiciul cauzat proprietăţii publice prin fapte ilicite, restituirea către patron a unor sume datorate, acoperirea prejudiciului produs de salariat în cadrul activităţii sale, dar şi a ”altor datorii”…fără specificarea clară a definiţiei acestora.
Autor: Cristian Unteanu
