Adam Müller-Guttenbrunn este un scriitor, romancier şi om de cultură născut la Guttenbrun (azi Zăbrani), în Banat, în anul 1852. Acesta a descris cu aroganţă şi dispreţ starea de fapt din Banat de la finele secolului al XIX-lea, una dintre etapele de colonizare germană din această zonă, scrie Adevarul.
„Ca rezultat al creşterii importante a populaţiei germane, terenurile ţărăneşti din multe zone au fost împărţite în loturi mai mici…Însă faptul a fost contrabalansat în alt mod. Multe dintre satele germane, foarte populate, erau înconjurate –aşa cum am văzut eu de mai multe ori-de aşezări româneşti. Dar pământul care aparţinea acestor sate a trecut adesea în posesia satelor germane vecine. Chiar dacă nu a fost cumpărat, el era măcar arendat de către germani. Multe sate româneşti au devenit astfel aşezări de lucrători zilieri. Dar ei nu pot fi numiţi nici aşa, fiindcă e cunoscută lipsa de dorinţă şi aversiune faţă de muncă a acestui popor care acceptă să lucreze pentru salariu numai în cazuri excepţionale. Niciodată nu poţi conta cu certitudine pe un asemenea lucrător”, a scris Adam Müller-Guttenbrunn.
Scriitorul şvab nu se opreşte aici. El se plânge de incapacitatea autorităţilor imperiale de a urma o politică agresivă de germanizare a populaţiei locale române: „Acest popor care evită munca şi care are disponibilitatea pentru o viaţă nomadă ar fi putut fi în mod sigur germanizat, dacă un număr mare de germani ar fi fost dispuşi să migreze în satele locuite de români. Din păcate, ei nu erau dispuşi la aşa ceva sau o făceau numai rareori. Prefereau să meargă mulţi kilometri până la câmpul lor, decât să locuiască alături de oameni pe care îi privesc ca fiind oricum inferiori şi cu care ei nu se pot compara în niciun fel”.
În 1870, Adam Müller-Guttenbrunn a plecat la Viena, unde a lucrat ca telegrafist. Între timp a studiat, scriind și piese de teatru. În 1879, lucrările sale ajung pe mâna directorului teatrului din Viena, şi reușește să se mute în capitala Imperiului Austriac. A fost, pe rând, funcționar, foiletonist și critic de teatru. Între 1893-1896 a fost director la Raimundtheater din Viena iar între 1898-1903, director al proaspăt fondatei instituții Kaiserjubiläums-Stadttheater (teatrul orășenesc jubiliar), azi Volksoper (opera populară).
Într-o parte semnificativă a operei literare a lui Adam Müller-Guttenbrunn (Micul șvab, Iakob și fiii săi, Clopotele meleagului natal, etc.), scriitorul exaltă frumusețea satului bănățean, cu obiceiurile, tradițiile și îndeletnicirile sale din secolul XIX. Pentru valoarea întregii sale opere literare, teatrale și filosofice, în 1922 Universitatea din Viena i-a conferit lui Adam Müller Guttenbrunn titlul de „Doctor Honoris Causa”, iar Guvernul Român i-a acordat, în același an, Medalia „Bene merenti”, clasa I.
- Ordinul Bene Merenti a fost instituit de regele Carol I prin Decret Regal. Ordinul era prima medalie civilă și avea la bază modelul Ordinului Casei de Hohenzollern, din 1857. Ordinul era decernat pentru merite în domeniile cultură, știință, industrie și agricultură. Ordinul a fost desființat și înlocuit cu Ordinul Sfântul Gheorghe prin Înaltul Decret nr. 1 din 8 martie 1940. A fost reînființat de descendenții Casei de Hohenzollern în 1951 și continuă să fie acordat, împărțit în trei clase.
Adam Müller Guttenbrunn s-a stins din viață la 71 de ani (1923). În memoria sa, în centrul oraşului Timişoara există „Casa Memorială Adam Müller-Guttenbrunn”, construită cu bani de la guvernul federal german.
