Premierul Viktor Orban îl protejează personal pe deputatul Marko Attila, fugit de arestul DNA

Deputatul UDMR Marko Attila Gabor, nepotul fostului vice-premier Marko Bella este protejat de Guvernul de la Budapesta chiar prin persoana lui Viktor Orban, conform declarației avocatului acestuia.

Marko Attila Gabor a fost condamanat la trei ani cu suspendare într-un dosar de retrocedări ilegale și este urmărit penal în dosarul Alinei Bica.

Camera Deputaților a avizat în luna decembrie arestarea preventivă a deputatului, la cererea DNA, însă Marko Attila Gabor a fugit din țară chiar în ziua când colegii săi au dat aviz pozitiv pentru arestare, fiind plasat sub protecţia personală a premierului Viktor Orban.

“Deocamdată se află în Republica Ungară, la Budapesta. El a primit protecție din partea premierului Ungariei Victor Orban, deci el se regăsește pe teritoriul statului maghiar. S-a apreciat că în ceea ce-l privește pe domnul Marko Attila, demersurile judiciare sunt de natură de a provoca o puternică reacție de stat că s-a încălcat dreptul de proprietate și dreptul la un proces echitabil și de aceea s-a decis să i se acorde protecție.

În ce constă această protecție? I se permite să rămână pe teritoriul maghiar. Se solicită să se ia măsuri în ceea ce privește clădirea școlii din Sfântu Gheorghe să nu fie naționalizată ca urmare a sentinței de condamnare, care este apreciată ca fiind nelegală”, a transmis avocatul lui Marko Attila pentru Digi 24.

http://www.napocanews.ro/

Acest articol a fost publicat în UNGURI (terosism). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns