Stii momentele acelea cand mergi pe strada si ti se strange stomacul de ingrijorare, cand te trezesti de dimineata stiind ca ai ceva de facut, si nu poti nici sa mananci.
Si mergi pe strada cu stomacul strans de frica, o frica groaznica care ti se opreste in gat si iti arde plamanii. Frica ca nu faci ceea ce trebuie.
Frica de a gresi.
Pentru ca ai de gand sa faci ALTCEVA.
Ceva nou. Ceva NE-mai-POMENIT.
Stii senzatia aceea cand pur si simplu STII ce ai de facut, in ciuda tuturor oprelistilor?
Contrar tuturor parerilor binevoitoare, opus logicii si simturilor obisnuite?
Si iti strangi haina pe tine mai bine si continui sa mergi cu pas apasat, cu stomacul strans si cu mainile tremurand, cu inima palpaind si cu mintea invartejata intr-o mie de ganduri, care mai de care mai teribile…
Si totusi mergi mai departe. Stii ca optiunea pe care ai ALES-O este sa mergi inainte, mai departe.
Cumva STII ce ai de facut, desi habar n-ai si te gandesti cu ce naiba o sa platesti facturile care se vor aduna.
(Pentru ca inca e bine, dar tu te chircesti de ingrijorare cu mult inainte ca ceva sa se intample cu adevarat.)
SI TOTUSI mergi mai departe.
Primesti telefoane de la diversi prieteni, care incearca sa-ti explice ca gresesti. Ca nu e bine ce faci.
Si le spui sa-si rezolve treburile lor mai intai si sa te lase pe tine in PACE.
Si mergi mai departe.
Te uiti la cer si iti aduci deodata aminte sa respiri.
Si respiri. Adanc.
Inca o data.
Si cocolosul din stomac slabeste putin stransoarea.
Iti privesti talpile pironite in asfalt si te gandesti unde naiba a disparut pamantul.
Si ca dedesubt, sub stratul acela inghetat de ciment, se afla VIATA.
SIMTI cum respira Pamantul in jurul tau si tu esti un punct minuscul care face parte de fapt din el.
Si parca vezi o raza de soare. Da, chiar e o raza de soare!
Si iar iti aduci aminte ca ai ceva de facut, si ti-e din nou groaznic de frica.
Daca gresesti?
Daca chiar ai luat-o razna?
Daca toti ceilalti au dreptate?
Bine, nu chiar toti. Cativa nebuni ca si tine te inteleg si te sprijina.
Te incurajeaza sa mergi mai departe.
Iti spui ca VIATA E MAI MULT DECAT ATAT.
E MAI MULT DECAT TI S-A SPUS.
E MAI MULT DECAT TI S-A DAT VOIE S-O TRAIESTI PANA ACUM.
„De astazi decid sa imi traiesc viata mea, nu pe cea pe care mi-o traiesc altii.”
Si strangi pumnii si mai faci un pas, si inca un pas.
Inca iti este frica. O vezi. FRICA. E acum alaturi de tine, merge frumos ca un catel pe langa tine si nu vrea sa te lase. Ii e FRICA, desigur, sa nu ramana singura.
Frica are si ea nenumarate frici.
Cand o privesti asa, mergand pe langa tine si asa mica si speriata, parca nu mai pare atat de fioroasa.
Parca incepi s-o intelegi.
Si s-o iubesti.
Si VEZI ca nu face parte din tine. Ea doar te insoteste atat timp cat va depinde de tine.
Asta a fost dimineata.
Si te-ai tarat cu frica la picior, agatata de tine ca un gandac disperat. DESI STIAI ca nu ai motive de ingrijorare, desi STIAI ca nu ai de ce te teme.
Desi STII foarte bine ca nu esti niciodata singur, ca esti iubit si sprijinit dincolo de orice inchipuire.
Si totusi te indoiesti, mereu si mereu.
E greu.
Si ai nevoie mereu de tot curajul de care dispui, si de toata determinarea pe care unii ar numi-o incapatanare sa te ridici si sa mergi mai departe.
Dupa-amiaza.
Intalnesti deodata oameni care nu te cunosc, dar care te vad. Te asculta. Te apreciaza.
Un singur cuvant rostit la momentul potrivit de catre un necunoscut spulbera intr-o secunda lantul cu care statea atarnata FRICA de piciorul tau.
Si acum stai cu ochii pironiti spre cerul albastru, inotand in lacrimi de recunostinta si de uimire.
Uimirea de a FI.
Uimirea de a PUTEA.
Pentru ca in golul acela mare din pieptul tau unde se cuibarise FRICA, acum poti sa O vezi.
Cu cat te uiti mai mult si mai bine la ea, cu atat creste si te incalzeste.
Si e IUBIREA.
IUBIREA pe care o aveai in tine tot timpul, IUBIREA care te poarta inainte, IUBIREA care ESTI CHIAR TU.
In intregime.
Si stai culcat pe pamant, cu fata la cer si un zambet aproape prostesc si neobisnuit celor care tranziteaza vesnic trotuarele, si te simti
CU ADEVARAT
FERICIT
si
LIBER
Si iti multumesti tie, ii multumesti Cerului ca ai avut curajul de a merge mai departe.
Pentru ca dupa coltul acela intunecat de care te temeai sa treci, te astepta de fapt VIATA.
