Analizele medicale gratuite – cea mai nouă păcăleală

Analizele medicale gratuite sunt ultima şmecherie cu iz de escrocherie practicată la greu în România, dincolo de care clienţii la gratuităţi sunt puşi să cumpere tot felul de lucruri.

Numeroşi sătmăreni au depus sesizări la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, după ce au constatat că au fost înşelaţi de cadrele sanitare ale unui centru de sănătate.

Maria Pinter, comisarul şef-adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, a declarat marţi că reclamanţii au primit în cutia poştală vouchere de 500 de lei, pentru un pachet de analize medicale, oferite de Centrul de sănătate SPS Medical Satu Mare.

După ce s-au prezentat la centrul de sănătate, reclamanţii au fost ademeniţi şi cu produse medicale pentru tratarea unor afecţiuni şi puşi să semneze contracte de achiziţie:

„Unii dintre reclamanţi au semnat aceste contracte, după care au achitat 6.000 de lei pentru o saltea magnetică și 2.800 de lei pentru un purificator de apă.

Deoarece oamenii nu dispuneau de aceste sume, au fost trimişi la bănci, pentru a cere un credit. (…) Deşi au prezentat voucherul primit în cutia poştală, oamenii au fost nevoiți să plătească facturi cu sume diferite pentru investigaţiile promise.„

La CJPC Satu Mare au fost depuse zece astfel de plângeri, unele dintre acestea direcţionate la ANPC.

http://activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în SANATATE(sistem).. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns