Ce sau cine este femeia?
E acea făptură delicată căreia i se spune…sexul slab, e dătătoarea de viață, e cea care fură, subjugă, distruge inima bărbatului, e cea care știe să-și țină cu tărie durerile fizice și sufletești, să cadă, să se ridice, să lupte și să meargă mai departe trecând peste piedici și greutăți…
Femeia e…complexă…de aceea este iubită.
I se spune sexul slab, însă e primitiv spus… De ce? Cotidianul demonstrează că femeia poate fi egală bărbatului, ba mai mult, superioară lui.
Femeia!
Se naște din durere, uneori trăiește în durere, dă naștere în durere… Însă, poate să treacă peste durere, să ridice fruntea sus și să fie ceea ce își propune pentru împlinirea sa sufletească!
Femeia care se iubește, care știe că mai presus de toate, EA este cea mai importantă, caută căile cele mai bune pentru a-și atinge scopul în carieră: învață mult, se dedică mult propriei educații, se concentrează pe tot ceea ce implică viața modernă: relații inter-umane, circumstanțele, ocaziile oportune care îi apar, reușitele. Se concentrează mult pe munca sa, pe puterea sa de conducător al propriei persoane.
Uneori își calcă pe suflet și face compromisuri pentru a ajunge acolo unde a visat, din punctul său de vedere: cel al femeii moderne, al femeii de afaceri, al femeii cu ambiții de șef. O astfel de femeie va pune pe planul doi viața de familie, viața personală în care existența unui partener de viață și a urmașilor nu este primordială.
Ajunge la un moment dat, când își spune că este timpul să își întemeieze o familie, să aibă proprii copii… Este atentă la relațiile cu bărbații, nu cumva să facă o afacere proastă cu viața privată, îl alege pe EL, face copii…se împlinește. Sau…dacă viața e mai nedreaptă…realizează că timpul său prielnic pentru procreare a trecut de mult și e condamnată la o viața fără bucuria de a fi strigată de voci cristaline…MAMA!
La polul opus este femeia – mamă, femeia care de mică a visat să își clădească o familie, să aibă soț și copii pe care să îi iubească, de care să aibă mereu grijă.
Este femeia care, înainte de toate și mai presus de ea, își concentrează toată puterea și se dedică întru-totul celorlalți, simțind bucuria supremă doar dedicându-se lor.
Nu simte durerea fizică, oboseala, trece peste tristețea singurătății, face compromisuri și merge mai departe în monotonia vieții sale îngrădite…
Uneori mai visează: ”Azi m-am înnoit, mi-am cumpărat haine și încălțăminte noi. Wow, ce bine se așează pe mine, ce bine îmi stă! Ei, le las acolo…în șifonier…până voi putea să merg la un job. Să mai crească puțin copiii și mă voi bucura și eu, voi putea să port tot ceea ce adun în șifonier…”
Trăiește cu această dorință…se hrănește cu speranța că va sosi momentul în care se va elibera de…monotonie, de aceleași treburi casnice pe care le face cu drag, dar parcă robotizat…pentru că orice face e la fel, zi de zi….
Speră, speră…până când ajunge și la acel moment de disperare, de deznădejde, când își pierde speranța: ”Dar…dacă vor crește copiii, voi putea să plec la serviciu, însă viața va fi crudă cu mine și…? Ei, hainele pe care le tot așez la loc de cinste în șifonier le poate purta cea care…le va primi de pomană, de copii se vor ocupa…apropiații, iar EU… EU?! Ce va fi de mine? Cine am fost eu și…unde am ajuns eu? Care mi-a fost rostul pe acest pământ? Am plantat un pom și am lăsat lumii moștenitori… Mi-am făcut datoria de…cetățean…
Dar EU…ca om, ca viață proprie…?!”
Și uite așa, femeia nu este niciodată mulțumită de ea…
Mă întreb: bărbatul cum este?
Din punctul meu de vedere, bărbatul e mai…libertin, mai relaxat, mai…altfel decât femeia…. Greșesc?
http://melamelania.blogspot.ro/
