Patru boi, ce păreau niște mamuți preistorici de pe Terra, erau înhămați în fața tot atâtor tunuri grele și a muniției aferente. Alte două animale de acest gen trăgeau două care grele. Într-unul stătea Țamorul, cu suita și lucrurile sale, iar în celălalt erau înghesuite alimentele, băutura și corturile mai mari. Peste 450 de luptători și vreo 90 de hamali mărșăluiau pe jos, cei din urmă purtând în spate câte un bagaj greu cu mărfuri și obiecte de trebuință. Cam așa arăta convoiul ce a pornit în acea dimineață să cucerească un teritoriu necunoscut și periculos, dar cu atât mai provocator. Doar 10% din roni au rămas să vegheze și să întrețină corabia până la reîntoarcerea plină de glorie a temerarilor.
Cei doi pământeni stăteau în apropierea Țamorului, alături de Soto și soldații din garda de protecție, oferind sfaturi în ceea ce privește ruta de urmat, precum și modul de evitare a obstacolelor inerente unui traseu virgin. Avangarda, formată din luptători înarmați cu săbii, deschidea drumul printre ierburile înalte, căutând să nu se abată de la cursul benefic al râului. Înaintau încet și cu prudență, o zi de marș fiind echivalentul a 50 de kilometri parcurși, după socoteala lui Relu. În acest ritm, ar fi avut nevoie de vreo 40 de zile pentru a ajunge pe malul celălalt al continentului, fără nicio zi de pauză sau situații de ocolire. Dar nici nu se punea problema să aibă la dispoziție un termen atât de lung, căci ronii erau nerăbdători și îi impuseseră o limită de timp. El trebuia să profite cât mai mult, ducându-i cu vorba.
În prima zi, nu a existat niciun eveniment neplăcut, iar seara a venit ca o izbăvire pentru întregul convoi. Aveau nevoie de odihnă, dar nici petrecerea obișnuită a serii nu era uitată. În cursul celei de-a doua zile s-a înregistrat și prima victimă: un hamal a fost lovit de o săgeată otrăvită și a murit în scurt timp. De atunci, nu se așternea o seară fără a se raporta cel puțin un mort, luptător sau hamal. Dușmanul era nevăzut și frica punea stăpânire pe armata expansionistă. Victime se înregistrau și în timpul vânătorilor necesare pentru împrospătarea proviziilor alimentare.
Nimeni nu-i mai supraveghea noaptea pe cei doi prizonieri sau pe hamali, socotindu-se că n-aveau unde să fugă, decât dacă erau inconștienți și nu puneau preț pe viața lor. De această libertate a profitat Relu și Iakan, care s-au împrietenit și plecau noaptea pentru câteva ore din tabără. Cel din urmă aflase din anumite surse de refuzul pământeanului de a-l împușca la indicația roșcatului, și voia să-și arate recunoștința. Înainte de a fi retrogradat ca hamal, fusese un bun războinic și mulți adversari au fost uciși de sabia lui. Era un mister cu ce a greșit, dar s-a oferit să-l inițieze pe Relu în tainele luptelor cu arme diferite, în mod special cu sabia cea grea a ronilor. Sub strălucirea aștrilor nopții, în locuri retrase și bine alese, cei doi se întâlneau și exersau fizic, dar și lingvistic, străinul fiind avid în a învăța limba cuceritorilor. Uneori se trecura și Bogdănel la aceste lecții, dar în cele mai multe cazuri el era cel care se asigura că nu vor fi prinși.
În momentele de odihnă dintre reprizele de pregătire militară Relu punea adesea întrebări despre Zakala, ființa atât de adorată de roni încât au pictat-o pe pânza corăbiei lor. Hamalul vorbea atunci cu patos și emoție despre zeitatea cu origini celeste care-i conducea la victorii în lupte și le oferea, de asemenea, o viață prosperă în timp de pace. Pământeanul credea că-i o entitate abstractă, prezentă doar în închipuirile celor naivi, dar Iakan l-a asigurat că ea există cu adevărat și e chiar mai frumoasă decât desenul de pe pânză. Afirmație ce-l făcea să zâmbească circumspect pe străin.
În fiecare dimineață, Țamorul și suita lui făceau un raid de circa două ore cu zifarii. Se părea că patrupedele înaripate nu rezistau mai mult în aer fără să se odihnească, iar o aterizare în afara taberei era mai mult decât riscantă. Chiar și în timpul zborului erau acum mai atenți, păstrând o altitudine mai mare și o oarecare distanță de zonele împădurite și periculoase, după cum au văzut la prima survolare. După revenirea la sol, porneau pe direcția cea mai ușor de străbătut și care prezenta o siguranță mai mare.
Astfel s-au scurs mai multe zile, iar timpul care trecea nu era deloc în favoarea celor doi prizonieri, deveniți călăuze spre o destinație tot mai himerică. Soto își manifesta mai des și mai ostil neîncrederea, influențându-l cu tot mai mare succes pe Țamor. Relu și Bogdănel simțeau că nu pot să-i ducă mult timp cu vorba și momentul adevărului se apropia. Chiar li s-a dat un ultimatum: dacă în următoarele trei zile nu vor zări fuiul halanilor, vor plăti cu viața faptul că l-au mințit pe Țamor. Iar Soto își mângâia cu subînțeles sabia de la brâu, în timp ce trecea rânjind pe lângă ei.
https://racoltapetru6.wordpress.com
