CELE 5 SIMȚURI EXTRAORDINARE ALE CÂINELUI TĂU

Cele 5 simțuri SUPRANATURALE ale câinelui tău

5. Simte frica. Ok. Asta e deja știută sau cel puțin nu mulți sunt cei care au scăpat această informație. Câinii pot simți frica de la distanță și vor reacționa ca atare: te vor domina sau te vor ocoli. Stăpânii care sunt fricoși din fire vor transmite această stare și câinelui lor. Deci nu te aștepta ca de fiecare dată când te simți în pericol, patrupedul tău să sară în apărarea ta.

4. Simt când nu ești atent. Nu te pândește, nici măcar nu stă cu tine în aceeași cameră, dar în momentul în care ai ațipit sau ți-ai direcționat toată atenția către altceva, în acea clipă câinele tău sare pe masă, rupe sacul de gunoi, roade un pantof sau o tulește pe ușăafară. Șiretenia lor e un fel de al șaselea simț, e foarte bine dezvoltat și dacă ai un câine activ, știi clar că acest fapt este real!

3. Simt când ești bolnav. În ultimul deceniu foarte mulți câini au fost premiați și puși la muncă datorită acestui simț extraordinar. Câinii au capacitatea de a mirosi cancerul sau alte boli grave încă din stadiul incipient. Știi de unde vine această superputere a lor? De la strămoșul lup, care atunci când merge la vânătoare miroase urmele de urină lăsate de vânat. Lupul urmărește doar animalul pe care îl simte bolnav, recepționând aceste informații din urină, așa cum spuneam. Un animal bolnav se va deplasa mai încet și e o pradă mult mai ușoară. Dar să revenim la câinii noștri de companie: În zilele noastre există câini-călăuză dresați special pentru a alerta părinții copiilor care urmează să intre într-o criză de epilepsie, cu ore înainte ca ea să aibă loc. Da, câinii pot face asta!

2. Simt când ești trist. Chiar dacă nu o arăți, câinele mereu o să știe în ce dispoziție ești. Probabil că unii dintre voi vor spune „al meu nu știe, pentru că mă ignoră atunci când sunt supărat”. Nu e chiar așa. Deseori, reacția câinelui atunci când te simte supărat este să stea lângă tine, în special acolo unde îți ții picioarele, arătându-ți că el ți se supune și că dacă ești supărat pe el, cumva, îi pare rău. Dar sunt și câini care pur și simplu îți sar în brațe atunci când simt ei că ai nevoie de ajutor cu moralul.

1. Simt când vine moartea. Locul 1 e uimitor și… inexplicabil. De secole întregi, oamenii au căutat afecțiune și iubire din partea animalelor lor de companie. Câinele, de exemplu, e total capabil să iubească și să-și arate devotamentul față de stăpân și de familia sa, dar puțini știu că cel mai bun prieten al omului are și câteva calități „supranaturale”, simțuri la care omul doar visează. cea mai inexplicabilă și misterioasă abilitate a câinelui este felul în care simte că vine moartea. Și în cazul său, cât și în cazul oamenilor. Americanii au făcut zeci de experimente în spitale, după ce mulți agenți din toată lumea au raportat situații neobișnuite,în care câinele polițist a simțit că partenerul și stăpânul lui urma să își piardă viața, manifestând un comportament ieșit din comun. Așadar, nu știm cum, dar e cert că animalele simt când se apropie sfârșitul. Cercetătorii spun că ei pot vedea energiile umane, pe când alții spun că animalele au un pașaport gratuit și permanent în lumea de dincolo.

BONUS: Ei observă comportamentul preferențial. Dacă ai doi câini, unul dintre ei va fi cu siguranță foarte supărat pe tine. De ce? Pentru că cel mai bun prieten al omului simte și remarcă inegalitatea cu care îi tratezi. De exemplu: Dacă ai doi câini și oferi o recompensă doar unuia, celălalt va crede că a făcut ceva rău. Dacă pe unul l-ai mângâiat mai mult sau i-ai oferit hrană în cantități mai mari, celălalt va pune la suflet ș.a.m.d. Sună ciudat, dar e dovedit științific!

https://racoltapetru6.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în MINUNATELE NECUVANTATOARE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns