Povestea sarpelui, sau cand e bine sa ajuti si cand nu?
Servus si bine te-am regasit 
Zilele trecute m-am vazut pus in situatia de a ajuta si de a cere ajutorul. Si mi-am adus aminte de o poveste pe care o stiu din copilarie. Am sa ti-o spun exact asa cum mi-o amintesc (am spus-o de foarte multe ori si unele cuvinte imi apartin, dar morala a ramas aceeasi):
Un om avea de mers la un targ. Fiindca targul era departe si el mergea pe jos, a luat-o pe scurtatura, adica prin padure. La un moment dat a auzit un strigat de ajutor si a mers in directia sunetului. In curand a zarit un copac in flacari, iar in varful copacului un sarpe. Atunci sarpele i-a zis: ajuta-ma om bun, si te voi rasplati cum pot eu mai bine. Omul nostru a luat o prajina, a intins-o pana in varful copacului, iar sarpele s-a incolacit pe prajina si apoi la gatul binefacatorului sau.
Dupa ce s-a vazut salvata, taratoarea i-a zis: omule, fiindca mi-ai salvat viata, te voi musca de gat si te voi omori, caci asa stim noi serpii sa rasplatim mai bine. Eroul nostru nu a fost de acord cu gandirea sarpelui, asa ca au decis sa mearga la judecata, si au hotarat ca prima faptura care le va iesi in cale sa le fie judecator.
Au mers impreuna, omul cu sarpele incolacit la gatul lui, pana ce au iesit din padure. Imediat la marginea padurii era un bou la pascut. I-au spus povestea si l-au insarcinat pe el sa la fie judecator. Dupa ce a rumegat de cateva ori, boul le-a spus: eu de sapte ani trag in jug pentru stapanul meu. Am muncit in fiecare zi, fara sa ma plang niciodata. Stapanul meu isi insoara unul dintre feciori, si acum doua saptamani l-am auzit zicand ca ma va taia la nunta. Sarpe, ai dreptate!
Cand sarpele se pregatea sa-si infiga coltii in jugulara omului, acesta i-a spus: sarpe, crezi ca ne-ar sta bine, tu cu agerimea si iscusinta ta, iar eu cu dibacia mea, sa ne lasam judecati de un bou? Auzind acestea, taratoarea a fost de acord sa caute un judecator mai breaz.
Au mai mers ei ce au mers si au vazut un magar batran, dormind la umbra unui copac. I-au spus povestea si magarul a zis: eu de 20 de ani il slujesc pe stapanul meu. Am invatat sa merg singur de acasa pana la stana, si niciodata nu m-am abatut de la drum. Plecam incarcat si ma intorceam incarcat, an dupa an, pana ce am imbatranit. Acum si-a luat un magar tanar si din pielea mea vrea sa-si faca cizme si opinci. Sarpe, fa ce ai de facut!
In acel moment a urmat aceasi intrebare grea pentru orgoliul sarpelui, parca nu ii venea sa se lase judecat de un magar batran, asa ca a zis: omule, de data asta, dar doar de data asta, cautam un alt judecator.
Nici nu s-au departat bine de viitoarele opinci, cand in cale le-a iesit o vulpe. I-au spus si ei intamplarea, iar aceasta a pufnit in ras si a spus: eu chiar am lucruri mai bune de facut decat sa ma amestec in jocurile nebunilor. Eu nu cred nici o iota din ce imi spuneti voi. Atunci si omul si sarpele au inceput sa-i explice deodata tot ce s-a intamplat, si intr-un moment cand sarpele nu era atent, vulpea i-a tras cu ochiului eroului nostru. Dupa ca i-au explicat de cateva ori, si s-au jurat ca este adevarat ce spun, vulpea a zis: eu nu pot sa judec pana nu cred ce-mi spuneti, iar eu nu cred ca tu sarpe, care nu ai brate ca si omul, si nici gheare ca si mine, te poti urca intr-un copac. Pana nu imi dovedesti asta, eu cred ca voi sunteti fie nebuni, fie mincinosi.
Ca sa-i dovedeasca vulpii ca nu erau nici nebuni, nici mincinosi s-au intors in padure, iar sarpele s-a coborat de pe gatul omului si s-a urcat intr-un copac. Atunci vulpea a strigat: fugi! Au fugit adanc in padure, iar cand si-au dat seama ca sunt in afara oricarui pericol, omul nostru i-a spus vulpii: zi-mi cum sa te rasplatesc ca mi-ai salvat viata? Pot sa-ti dau bani, pot sa-ti dau terenuri, zi-mi numai ce vrei, ca daca nu erai tu, eu acuma nu mai eram aici! Vulpea i-a zis ca nu are ce face cu bani sau terenuri, dar ca doua, trei gaini ar fi exact pe gustul ei .
Au mers pana la casa omului, si acesta i-a zis vulpii sa il astepte langa poarta pentru ca are niste caini foarte rai, si nu crede ca o poate apara de ei. Patitul nostru a fugit in casa, si-a luat femeia in brate si i-a spus tot ce i s-a intamplat. Auzind nevasta lui acestea i-a zis: cum sa-i dai vulpii gainile mele? Ai mers in targ si eu ti-am zis sa iei cele trebuincioase in gospodarie, iar tu te intorci cu mana goala si pe deasupra mai vrei si sa dai din casa? Daca ii dai vulpii gainile noastre, nu mai ai tara de trait cu mine! Daca vrei sa ne intelegem si de acum incolo, ii pui vulpii un caine intr-un sac si ii spui in felul urmator: Nevasta mea e o femeie patimasa, si daca o sa vada pene de gaina pe langa curtea nostra o sa dea drumul la dulai, si acestia o sa-ti ia urma, asa ca ti-am pus un purcel de lapte in sac. Rogu-te, deschide-l mai departe de casa, ca la cat bine mi-ai facut nu vreau sa te prinda cainii mei!
Omul a facut ce i-a zis femeia lui, doar ca a avut grija sa puna in sac un caine mai mic, care sa nu poata sa-i ia viata vulpii. Asa ca binefacatoarea lui, in loc de purcel sau gaini s-a trezit cu un caine mai mic care a smotocit-o si a alergat-o adanc in padure.
Sper ca ti-a placut povestea .
Mie mi-a placut extrem de mult, adica de prima oara cand am citit-o m-am indragostit de ea. Apoi am zis-o de multe ori, pana a ajuns in aceasta varianta .
Cum iti ziceam si la inceput, in ultima perioada am fost pus in postura de a ajuta si de a cere ajutorul. Am fost pus in postura de a ajuta persoane care mi-au cerut ajutorul si persoane care nu mi-au cerut acest lucru. Am cerut ajutor dintr-o parte si l-am primit din alta parte.
“Mai mult decat oricand ma feresc de logica. Daca profesorul imi demonstreaza ca focul nu arde carnea, intind mana spre vatra si aflu, fara ajutorul logicii, ca rationamentul lui pacatuieste pe undeva.” Antoine de Saint-Exupery
Comform unor concepte de dezvoltare personala nu e ok sa ajuti decat daca ti se cere. Chiar am citit o “stupizenie” de articol, care spunea in felul urmator, nu e ok sa dai ajutorul cuiva niciodata daca nu ti se cere. Nici chiar daca tu stii ca langa tine e gura de canal fara capac, afara e intuneric, iar in apropiere e cineva care nu stie acest lucru si e la un pas sa cada in groapa
Se dadeau tot felul de explicatii, cu scenarii foarte putin probabile. Una dintre ele (explicatii exemplificate) suna in felul urmator: tu nu ai de unde sa stii daca in groapa nu e cumva o geanta cu un milion de euro, si ca avertizandu-l pe cel care ar urma sa cada in ea il privezi de un milion de euro. Sau ca tu nu ai de unde sa stii daca cel care urmeaza sa cada nu are de gand sa comita un viol, iar tu salvandu-i viata nenorocesti alta viata.
Si acum intrebarea mea referitor la cele discutate in legatura cu gura de canal: dar daca omul care urmeaza sa cada e un om obisnuit, in canal nu e nici o geanta cu un milion de euro, vei putea trai toata viata cu constiinta impacata ca nu ai dat o mana de ajutor? Si din aceasta cauza un om nevinovat a murit, sau mai rau, a ramas paralizat pe viata, si din cauza ca tu nu ai facut nimic el se va simti pentru restul zilelor o povara pentru familia lui?
“E bine sa te induiosezi de nenorocirea prietenilor tai, dar mai bine este sa le vii in ajutor.” Voltaire
Cred din toata inima ca e ok sa dai o mana de ajutor, chiar daca nu ti se cere. Si mai cred ca cel mai ok lucru, atunci cand ajuti fara sa ti se ceara ajutorul, e sa ajuti din suflet, adica sa nu ceri nimic in schimb.
Iar cand ti se cere ajutorul, fii atent cui i-l oferi, caci s-ar putea ca atunci cand spui da dorintelor altcuiva sa spui nu dorintelor tale.
De aceea ti-am spus poveste omului si a sarpelui. Mare atentie, pe cine ajuti si cum ajuti. Mare atentie, cand cineva iti promite ca te va rasplati cum poate el mai bine, caci daca va fi un “sarpe” nu te va minti, ci chiar asa stie el sa rasplateasca!
Cand ajuti necunoscuti sa nu uiti de ce a patit vulpea. S-ar putea ca necunoscutul pe care il ajuti sa nu aiba coloana vertebrala, ca si eroul nostru, si in loc de o ciorba sa te alegi cu vanatai.
Morala acestei povesti e urmatoarea: ajuta ori de cate ori poti! Un simplu gest poate salva o viata. Insa, cand faci acest lucru, foloseste-ti simturile si creierul, sa nu te trezesti in ipostaza eroului nostru sau a vulpii.
Nu uita ca daca cineva iti promite ca te va rasplati cum poate el mai bine, rasplata lui poate sa insemne ceva rau pentru tine.
Cand ajuti un necunoscut retine, nu ai de unde sa stii daca are sau nu “coloana vertabrala”. Poate el cand iti promite ca iti va da ceva, chiar crede acel lucru . Insa se poate ca in cel mai scurt timp sa se lase influentat de altcineva, si sa nu isi mai respecte promisiunea, pe care chiar o credea cu ardoare.
Mi-ar face placere sa iti stiu parerea in legatura cu acest articol. Ti-a placut povestea sarpelui? Ai invatat ceva din ea?
Cu drag, Manu
http://impactpozitiv.com/
Foarte bun articolul. Felicitari! Ai expus perfect viata cotidiana. Astept cu nerabdare urmatoarele articole pentru ca merita sa fie citite.
Democrația avansată e chiar mai avansată de-atât: vorbește și despre „sfatul nesolicitat”. Și mi se pare că nici chinezii nu agreează ajutarea dușmanilor. Oameni pățiți …
Nu cred c-am ajutat pe cineva vreodata cu gandul la oarece rasplata. Tot ce stiu e ca m-am bucurat din tot sufletul ca am putut ajuta.Altceva (sarpe, bou, magar, vulpe…) nu mai conteaza.
cel mai bine este,dacă poți sa ajuți,ajuta fără sa te aștepți la o rasplata sau favoare din partea celui ajutat.
Cunosc povestea deoarece am trait-o pe pielea mea de mai multe ori in cei aproape 70 de ani de viata. Homini lupus homini, sau cam asa ceva. La intrebarea unui prieten pusa unuia pe care il ajutasem consistent, pentru ce ma injura avand in vedere ajutorul primit, insul a raspuns : Il injur si il urasc pentru ca nu ma impac cu ideea ca el sa ma ajute pe mine. De ce nu i-am dat eu lui slujba, de ce sa-mi dea el mie slujba ?
asa este ! sa ajuti pe cineva e ok si foarte la loculul lui dar : in sahara nu se pot planta flori pentru case vor ofili si nici solul nu e adegvat , asa si cu ajutorul in nenumarate cazuri am constatat ,de exemplu dai un sfat , te mai si asculta si dupa aceea omuletul se tot duce dupa convingerile lui proprii la care greu va renunta in cazul cel mai fericit sau nu va renunta niciodata
E veche de cand lumea lui Esop… Poate chiar dinainte. E ca-n chestia cu cersetorii: sunt toti hoti, sa nu le dau ce-mi cer, sau sunt necajiti, cu adevarat, deci merita ajutati?!… In fond, ce dai, tie-ti dai, in functie de sufletul cu care dai… Nu suntem masurati cu aceeasi masura, caci nici darul fiecaruia nu-i pe aceeasi masura cu a celuilalt… Iar masura noastra nu-i aceeasi cu a Marelui Judecator, decat raportata, pana la un punct, la cele 10 porunci… Daca dai din inima si ochiul tau e curat – nu pentru a fi vazut ca dai – tie-ti dai. Ca-n povestea cu baba cea zgarcita si firul de ceapa… Avem nevoie mereu de parabole. Ele au in subtext un model superior, din lumea necreatului, in starea lui cea mai apropiata de perfectiune, in fata caruia nu poti decat sa constati si propria imperfectiune, si Calea…
Vorbiti ca sa va aflati in vorba… auzi „daca dai, tie-ti dai” … vorbeste Frica si Nestiinta din voi, in adevar dai in speranta ca vei primi in timpuri de nevoie sau neputinta, adica din frica de viitor.
Exista o Lege a Echilibrului Suprem pe care este bazata Experienta noastra existentiala. Pentru a sustine orice tip de Existenta (Creatie) se cere un Echilibru Suprem in care toate „plusurile”(fapte bune, actiuni demne etc…) si „minusurile” (fapte rele, actiuni nedemne, inumane) se contrabalanseaza insumand un Perfect Zero, adica Echilibrul Suprem sau Echilibrul Absolut.
In momentul in care adaugi ceva pozitiv(fapta buna), Universul, din spiritul supravietuirii care nu poate fi decat prin Echilibrul Absolut, contracareaza cu un „negativ” (impulsioneaza pe cineva sa comita o fapta rea care sa se echilibreze cu fapta ta buna).
Deci nu e chiar „Bine faci, bine gasesti.” Un bine facut aici, cauzeaza nasterea unui rau in alta parte. Un erou care face fapte bune e erou doar pe plan local, iar raul cauzat indirect si inconstient in alta parte a Creatiei ii da statutul de om rau, anti-erou.
Exista totusi o cale de a iesi din acest circ existential… pacat ca sunteti asa prinsi incat nu va dati seama.
Foarte interesant site!Povestea este tare emotionanta!Stii,eu am un blog: gabrielle-cherry.blogspot.com
Am numai cateva postari…dar cred ca o sati placa.Ca rasplata pentru ca mai satisfacut.
Meow!
Mda.Scurt pe doi…facerea de bine e futere de mama! 😉
doar daca esti prost
daca ai citit articolul si l-ai si inteles nu e…
personal nu cred ca oamenii ajuta dezinteresat.
multi opereaza ca au fost psihologic dresati fie de parinti cand erau copii sau de religie sau societate in general
si asa de multe ori ajung sa duca vieti nefericite din cauza acestui altruism pervers motivat de o falsa etica sau moralitate parsiva.
Cel mai bine e sa nu te astepti sa fii ajutat si sa te bazezi cat de mult poti pe tine.
Iar daca vrei ajutor sa oferi ceva la schimb de valoare sau sa intrebi de dinainte ce poti sa oferi.
Asta mi se pare onest si cinstit ca sa nu fie asteptari care nu pot fi onorate nefiind comunicate de cel care ne-a ajutat sau de cel pe care l-am ajutat.
In final niciun strain nu iti datoreaza nimic asa cum nici tu nu datorezi nimic altuia. Uneori si in familia proprie mai esti luat drept jolijoker…sau parintii nu inteleg ca nu esti obligat sa ii ajuti mereu ca nu le datorezi ceva.ca exista si limite si LIBER ARBITRU in primul rand.
E o problema la romani treaba asta datorita religiei si „traditiei”
Parintilor nu le datoram nimic pentru ca nu noi am luat decizia neputand cum sa o luam sa ne nastem sau sa existam
Moral si etic e datoria lor pana la 18 sa asigure cele necesare sa-si dea maximum de silinta sa asigure cele mai bune conditii posibile.
In teorie ca in practica stim ce se intampla.
Iar urmasii ideal si practic ar fi sa porneasca din interior un sentiment de recunostinta in mod sincer nu fortat sau din vinovatie de a da ceva inapoi fie familiei sau parintilor sau societatii.