Localnicii din comuna Cârţişoara din judeţul Sibiu au păstrat o serie de credinţe vechi, semne după care ştiu cum va fi vremea dar şi dacă cineva din familie sau o rudă apropiată îşi va găsi sfârşitul.
Despre ele scriu Traian Cânduleţ şi Ilie Costache în Monografia Comunei Cârţişoara, publicată în 2012 la Editura Mega Mix din Iaşi. ”Oamenii satului nostru au păstrat de-a lungul secolelor, poate a mileniilor, experienţa acumulată din bătrâni în mersul vremii, observând interdependenţa între fenomenele naturale, meteorologice sau de altă natură şi tragând concluzii verificate în timp, de care au ţinut seama”, scriu autorii în volumul menţionat.
Semne prevestitoare ale vremii
Potrivit sursei citate, o serie de semne îţi arată cum va fi vremea. Astfel, se spune că pe 11 februarie Sfântul Mucenic Vlasie deschide ciocul păsărilor cântătoare, iar dacă în acea zi păsărelele nu ciripesc este semn că iarna se prelungeşte. Pe 24 februarie, la ”Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, iese ursul din bârlog. Dacă îşi vede umbra, se întoarce şi hibernează în continuare, semn că va fi iarnă lungă. Dacă nu-şi vede umbra, vom avea primăvară timpurie.
Ploaia din 23 aprilie, ziua Sfântului Gheorghe, e semn că vor veni apele mari. Dacă pe 9 martie, ziua celor 40 de mucenici, bate vântul, vom avea primăvară cu vânt până pe 23 aprilie. În zilele babei – 1-9 martie – câte zile frumoase vom avea tot atâtea zile cu timp urât vom avea în aprilie, şi invers. Dacă în ziua de 8 iunie plouă, va ploua 40 de zile, până la Sfântul Ilie.
În cazul în care cocoşii cântă seara, va ploua, la fel dacă pisica se spală ”cu sârg” sau dacă soarele apune în nori. Dacă se luminează după ploaie spre munte iar în jos se păstrează vreme închisă timpul bun nu e de durată. Dacă rândunelele zboară pe jos, razant cu pământul, va ploua, iar dacă furnicile fac muşuroaie în iarbă, deasupra pământului, vin ploi de durată, la fel şi dacă melcii fără casă se urcă pe garduri.
Dacă râul vâjâie la deal e semn de vreme bună, dacă vâjâie la vale, vine ploaia. Dacă fumul din hornuri o ia drept în sus e semn de vreme bună, dacă se întinde la pământ, vine ploaia. Dacă se umezeşte sarea în solniţă e semn că va ploua mult. Vântul de la răsărit aduce vara secetă iar iarna ger. Vântul de la apus aduce ploaie. Pânze de păianjen întinse pe iarbă, în câmp, sunt semn de vreme bună. Dacă ies multe furnici din muşuroi şi sunt agitate, e semn că vine ploaie în curând. O producţie bună de nuci şi alune anunţă iarnă grea. Luna plină în noaptea de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, anunţă iarnă grea, iar dacă luna e „pe sfert” e semn de iarnă blândă.
Semne prevestitoare ale morţii
Tot tradiţia le spune localnicilor din Cârţişoara şi dacă se pot aştepta să piardă pe cineva drag. Potrivit sursei citate, e semn că cineva din anturaj va muri dacă va cânta cioghica, o pasăre neagră, înrudită cu cioara, mai mică decât aceasta, în preajma casei, dacă se aude cântecul cucuvelei fie pe casa gazdei fie în vecini sau dacă urlă câinele fără un motiv anume. De asemenea, semn că vei pierde pe cineva e şi atunci când visezi că ţi se scoate un dinte sau o măsea, cu sânge şi durere sau când ţi se pătează mâna fără un motiv anume, în culoare galbenă. Dacă observi pata în casă îţi moare cineva apropiat, dacă o observi afară, îţi moare o rudă mai îndepărtată. Tot semn de moarte e şi dacă ţi se zbate ochiul stâng, la fel cum, atunci când ţi se zbate ochiul drept, vei primi o veste bună. Dacă observi căderea unei stele, undeva îţi moare o cunoştinţă.
http://adevarul.ro/

Eu cred ca am luat-o razna. Am tinut cont, de acum doi sau trei ani, ca daca vad masini cu numar de imatriculare ,,lup” inseamna ceva pentru mine… un semn, o prevestire. Culmea, astazi am vazut la cineva, un prieten, scria sus de tot Lupul, desi la el nu este scris asa ceva. Cred ca a memorat calculatorul meu, de la altcineva Lupul singuratic si a ramas la celalalt prieten. Oricum nu pot sa-mi explic. Exemplu: costin.andronic1 este url de la facebook. Titlul ar trebui sa scrie Constantin Andronic, nu Lupul. O fi acesta semn? Sau eu am luat-o razna. Este posibil, de la atata depresie. Am mai avut parte de ceva straniu. Am fost in Belgia. Intr-un oras anume, am recunoscut 3 locuri in care am mai fost. Dar, in vise, nu si-n realitate. Deci, am fost in Belgia, in visele mele si s-a adeverit in realitate. Am visat acum cativa ani cand eram doar un copil. Iar acum la varsta de 28 de ani M-am dus in Belgia, acolo unde am fost si-n vis. Mi-am dat seama tarziu…
Nici o grija , ca nu ai luat o razna. Iar de murit , asa precum toti stim , intr o buna zi ne vom carabanii de pe aceste meleaguri spre altele mai bune sau mai putin bune ,.