Revoltătoare sancţiuni dispuse de ANAF: amendă de 5.000 lei şi activitatea suspendată pentru o lună!!! Comerciantului i s-a găsit un minus în gestiune de … 50 lei!!!!

Magazinul de prezentare al SC KILLER SRL – firmă de prelucrare a cărnii din zona Rădăuţi, plătitoare de milioane de euro la bugetul de stat, a fost închis joi de ANAF, după ce o echipă de control a descoperit un minus de 50 de lei în urma verificărilor pe care le-au făcut. Mai exact, după ce controlorii au verificat casa de marcat şi bonurile emise de magazin, au descoperit o diferenţă de 50 de lei în minus, condiţii în care au aplicat o amendă de 5.000 de lei şi au închis magazinul pentru o lună.

Patronul SC Killer: „Cred că nici în Coreea de Nord nu există nişte legi atât de drastice”

Patronul SC Killer SRL, proprietarul magazinului, omul de afaceri Alexandru Scheul, este foarte revoltat de măsura luată de controlorii ANAF şi o consideră o aberaţie: „Consider că cei care au făcut această lege nu au avut nici un habar în ceea ce priveşte comerţul. Cât ai fi de corect, cât ai fi de atent, aproape întotdeauna, seara când faci casa, îţi ies doi-trei lei în plus sau în minus. Cel mai probabil, una dintre angajatele magazinului a greşit şi a dat mai mult rest. Nu este o ultra-ilegalitate, este doar o greşeală… Cei de la ANAF au fost politicoşi, mi-au explicat cum este legea, că ceea ce se găseşte în plus se consideră fraudă, iar ce se găseşte în minus, se consideră că au fost scoşi bani de acolo fără documente justificative. Însă, mie mi se pare o aberaţie situaţia de acum, pentru că după măsura pe care au luat-o mi-au perturbat activitatea de la firmă…” Omul de afaceri mai afirmă că intenţiona să mai dezvolte firme şi să mai creeze locuri de muncă, însă situaţia de acum l-a descurajat: „Intenţionam să mai fac unele investiţii, însă acum sunt descurajat total… Deşi nu prea eram de acord cu cei care au părăsit România şi au deschis afaceri în străinătate, încep să le dau dreptate… În loc ca statul să-i încurajeze pe întreprinzători, le blochează activitatea… Cred că nici în Coreea de Nord nu există nişte legi atât de drastice. Parlamentarii noştri ce fac? Eu cred că legea care prevede aceste sancţiuni a fost iniţiată de un ginecolog, care nu avea cum să aibă habar de comerţ, iar ceilalţi au votat-o, fără să realizeze ce consecinţe va avea…”

Scheul: „Anul trecut am plătit la bugetul de stat 2,25 de milioane de euro”

Omul de afaceri Alexandru Scheul, care are 200 de angajaţi, este decis să nu achite amenda şi să ajungă în instanţă cu problema sa: „Nu am semnat procesul verbal şi nici nu am de gând să plătesc amenda chiar dacă ar fi să ajung până la Tribunalul de la Haga… Mi-am contactat avocaţii şi voi ajunge în instanţă. Nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă, pentru că numai anul trecut am plătit la bugetul de stat 2,25 de milioane de euro, iar acum, pentru 50 de lei, să-mi închidă afacerea… În acelaşi timp doresc să mai amintesc că am 200 de angajaţi, deci plătesc 200 de salarii şi dări la stat pentru aceştia…”

Magazinul închis de ANAF avea vânzări zilnice de 30.000 de lei, bani din care, evident, se plăteau la sfârşitul lunii taxe şi impozite, iar odată cu închiderea magazinului statul va fi păgubit de sumele respective.

Autor: Luigi BĂRĂGOIU

Între sancţiune şi faptă trebuie să existe un echilibru rezonabil!!! Nu poţi dispune sancţiuni drastice atunci când fapta este minoră şi poate fi asimilita inclusiv erorilor admisibile! Disproporţionalitatea dintre fapta comisă şi sancţiune demonstrează abuzul statului prin instituţiile sale, fenomen întâlnit exclusiv în dictaturi!!!

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA-JUSTITIE. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Revoltătoare sancţiuni dispuse de ANAF: amendă de 5.000 lei şi activitatea suspendată pentru o lună!!! Comerciantului i s-a găsit un minus în gestiune de … 50 lei!!!!

  1. vladimir ionica's avatar vladimir ionica spune:

    Daca pentru 50 de lei la o asa vanzare si taxe platite este penalizat in halul asta, atunci pentru unul care nu are casa de marcat ce pedeapsa i se aplica?(il impusca?).Pana acum 25 de ani au fost prosti si hoti in randul celor care controlau.Acum hotii au fost inchisi sau dati afara.Sub umbrela eficientii prostii si pupatori de clante straine au inchis intreprinderi si mii de muncitori au ramas fara slujbe si au plecat iar acum prostii se pling ca nu au cu ce plati bugetarii si pensionarii.Problema este ca cei mai mari prosti sunt in parlament,oameni care nu au responsabilitati sunt inerti iar tara si bunul mers este ultima preocupare.

  2. adinel's avatar adinel spune:

    Toate descurajarile pt a deschide o afacere si a investi in tara in care te ai născut!Rusine conducătorilor ! 2 muncesc si 5 vin in control!..

Lasă un răspuns