Un om s-a apropiat într-o zi de un orb şi s-a aşezat lângă el ca să se odihnească. Orbul l-a întrebat:
– Spune-mi, omule, cum arată zăpada?
– Albă, îi răspunde acesta.
– Înţeleg, a spus orbul.
După o vreme l-a întrebat din nou:
– Om bun, ce înseamnă albă?
– Albă, a răspuns el, după ce şi-a căutat cuvintele, e ca laptele.
– Înţeleg, a spus orbul.
Nu peste multă vreme, orbul l-a întrebat:
– Şi laptele cum e?
– Laptele, a răspuns omul, e precum lebedele, păsările acelea de pe apă…
– Înţeleg, a spus orbul.
Peste ceva timp, orbul a întrebat încă o dată:
– Cum arată o lebădă?
– Păi,… lebăda este o pasăre mare, cu aripi largi, cu un gât lung, arcuit şi un cioc cam aşa…
Omul şi-a întins braţul şi şi-a îndoit încheietura precum gâtul unei lebede. Orbul a întins mâna şi după ce l-a pipăit cu multă grijă, a spus zâmbind fericit:
– Acum înţeleg, în sfârşit, cum arată zăpada…
