Fara discutie ca nu exista parinte care sa isi trimita copilul la scoala cu rele intentii sau pentru a-l pedepsi. Absolut toti parintii, considera sistemul de educatie si urmarea treptelor lui de catre copii lor, un pas decisiv in viata si singura sansa ca ei sa poata traii decent si sa aiba o activitate care sa le faca cinste si in final sa devina adulti fericiti.
In acelasi timp, din ce in ce mai multi parinti nu sint multumiti de sistemul educational si de rezultatele “palpabile” pe care le vad la copiii lor, atit cele ce ar fi trebuit dobindite la clase cit si in nivelul educational in contact cu societatea.
La fel, foarte multi parinti vad sistemul de educatie ca fiind o afacere la indemina unui grup care doreste sa le valorifice sentimentul de necesitate pe care acesti parinti il au fata de scoala, cind vine vorba de copiii lor si platesc sume incredibil de mari raportate la cistigurile lor.
Dar, acesti parinti vor profesori mai buni, o programa scoala mai adecvata si in masura sa ridice valoarea copiilor si niste teste mai dure care sa le arate copiilor la ce nivel sint.
Dar vin si intreb: Oare nu aceasta este problema majora care sta in calea dezvoltarii intelectuale a copiilor? Oare nu aceasta presiune psihica indusa de mediul din casa si de “pragmatismul” parintilor, neinteles de copii, creaza tensiunea pe care tinerii scolari o percep ca un chin?
Vedem sisteme de notare confuse ale elevilor in scolile americane si canadiene, care sint pentru acelasi elev, fie de la 1 la 4, fie de la A la F, fie procentual, si ne intrebam cum se poate ca nota finala sa fie in procente si sa nu stim care este corespondenta intre aceste note. Intram la ginduri si cream o atmosfera total neconstructiva in casa, pe care evident copilul o simte.
Dupa o gindire la rece, incepem, ca parinti sa ne gindim daca nu chiar sistemul educational distruge copiii nostri si face din ei exact ceea ce nu ne-am dorit.
Intru in contact cu tinerii, unii dintre ei foarte tineri, dar tot unii dintre ei, cu rezultate mediocre la scoala si ii intreb despre unele aplicatii pe telefoanele inteligente, ii intreb de modul cum pot obtine unele informatii si chiar unele programe pe calculator, cum pot inregistra unele informatii pe divesre suporturi de memorie si asa mai departe.
Imi raspund extreme de rapid si evident ca vine intrebarea: A-ti citit vreo carte din care a-ti invatat toate astea? Evident, in respect reciproc, vine si raspunsul: Nu, am invatat singuri jucindu-ne cu telefonul sau computerul..
Toate acestea ma fac sa devin rosu la fata si sa imi fie rusine de cit de putine lucruri stiu, chiar raportat la acesti copii care cu siguranta au note mai proaste decit aveam eu cind eram de virsta lor.
Dar imi spun ca le place sa studieze electricitatea si ii intreb care este Legea lui Ohm si vad ca nu o stiu si ii intreb cum este posibil, iar ei imi spun ca atunci cind au nevoie de ea, exista un site unde le da si exlicatii si cum sa o foloseasca si de ce.. Si atunci eu pentru ce am facut atita scoala, pentru ce a trebuit sa memorez atitea formule, pentru ce a trebuit sa creez logica rezolvarii unor probleme de matematica, pe care acum nu le vad aplicabile nicaieri, dar poate unii le aplica, dar a trebuit sa le invat si eu.
Incep sa contemplez si ma gindesc ca am facut si o parte din scoala, de placere, si chiar nu ma intereda nici un loc de munca si nici o avansare, nu ma cicalea familia pentru ca eram detasat si la o virsta la care decideam singur si inteleg acum ca acele cunostiinte au fost cel mai bine sedimentate, atunci cind nu invatam sub presiunea casei si a realizarilor de perspectiva..
Acum copiilor li se cere sa fie in scoli pentru a deveni adulti valorosi, dar acolo in scoli li se ia libertate si li se impune un mod de gindire restrictiv, functie de ce doresc s- au ce stiu profesorii, dar devenind adulti nu le place rigiditatea locului de munca si se simt frustrati de faptul ca trebuie sa aiba un program si o gindire unilaterala, de cele mai multe ori.
Citesc studiile sociologilor americani si ma gindesc ce ruptura enorma este intre cei ce gindesc solutii si cei ce dicteaza solutii.
Parintii actuali se gindesc ca scoala este platita din bugetul creat de ei, de contribuabili, si ca acesti copii ar trebui sa petreaca mai mult timp in scoala si sa fie mai drastic programul de invatamint, dar sociologii arata ca tocmai acest lucru este total gresit si cu mari implicatii negative in educatia acestor tineri si foarte tineri.
Oamenii de stiinta, au ajuns la concluzia, investigind modul cum tinerii invata, ca acestia o pot face mult mai profund, in intregime si cu mai mult entuziasm, in conditiile opuse celor impuse in scoala.
Educatia obligatorie si stiinta acestui fapt a fost o axioma a generatii intregi de-a lungul a sute de ani. In America, Obama si Arne Duncan, Ministrul Educatiei, sint adeptii sistemului de invatamint prelungit si cu programa scolara incarcata, dar socilologii si psihologii spun altceva. Poate stie Obama mai bine ca ei….
Scoala pe care o stim “functionala”, este sub aceasta forma, un produs al istoriei si nicidecum al cercetarii, in urma careia nu s-a adus nici o modificarea sau imbunatatire si s-a discutat numai de bugete si modalitati de impartirea banilor catre profesori si sindicate scolare.
Sistemul actual de educatie a fost dezvoltat de Protestant Reformistii, atunci cind scolile au fost create pentru a invata tinerii sa citeasca si sa perceapa Biblia, sa creada in Scriptura fara sa ceara lamururi si sa se supuna autoritatilor fara sa intrebe de ce trebuie sa o faca si fara sa ii intrebe ceva pe cei ce faceau parte din autoritate.
Cind scolile au fost preluate de stat, au fost definite ca fiind obligatorii, dar metodele bazale de predare au ramas neschimbate.
Incercarile de reformare a sistemelor de educatie au esuat pentru ca toate, absolut toate reformele nu au indepartat in totalitate vechiul sistem, vechea ordine in a invata si studia.
Sistemul de a invata, pentru a te incadra intr-un clasament si a fi testat pentru a crea o imagine a elevului, crearea de sisteme de premiere si recunoastere a capacitatii studentilor fruntasi, pedeapsa la care erau si sint supusi cei ce nu au rezultate favorabile, toate au fost apanajul unui sistem care nu a dezvoltat curiozitatea si o dorinta reala catre a invata si a sti, a tinarului.
Sistemul actual, pare unul de indoctrinare si supunere in fata unor reguli rigide si a unor oameni care inca mai cred in ele.
Citesc despre antreprenori si inventatori, despre oameni de afaceri si specialisti in computere, care au “evadat” din scoala si dogmele ei si au devenit faimosi, chiar pornind afaceri din garaj si cu bani foarte putini (Thomas Edison, Albert Einstein, Bill Gates si altii).
Cei mai multi dintre elevii care au fost de A sau peste 90%, se dovedeste ca au pierdut zelul si dorinta lor de a mai invata in momentul cind au ajuns in liceu.
Exista un studiu extraordinar de interesant, elaborat de profesorii Mihaly Csikszentmihali si Jeremy Hunter, in 33 de scoli importante din America. Ei au pus la mina fiecarui copil, un ceas care sa emita un semnal aleator in anumite momente ale zilei. De fiecare data cind este emis acest semnal, elevul trebuie sa completeze un succinct chestionar indicind unde se gaseste, ce face si cit de fericit sau nefericit se simte, pe durata evenimentelor care le traieste in acea perioada in scoala.
S-a constata ca cel mai mic nivel de fericire, de departe, a fost raportat cind copii erau la clasa, in scoala, unde ei erau fie plictisiti, nervosi sau amindoua. Alt studiu arata ca , cu fiecare clasa frecventata si graduata, in scoala, elevii dezvolta o atitudine negativa in crestere, spre subiectele care le sint predate, in special la disciplinele Matematica si Stiinte.
Noi toti, ca parinti, stim ca, copiii nostri nu sint multumiti cind merg la scoala, dar facem foarte putin sa ii intelegem. Unii parinti cred ca , a fi nefericit in scoala este bine pentru elevi, pentru ca le dezvolta un simt al reactiei la anumite perioade neplacute ca un antrenament pentru viata reala in care vor intra, fara ca acesti parinti sa se gindeasca la faptul ca sint o serie de alte oportunitati prin care sa ii poata prepara pe copii pentru neplacerile vietii reale.
Absolut toti cercetatorii, sint de acord ca oamenii de orice virsta invata cel mai mult si cel mai bine, cind sint motivati, cind se automotiveaza, urmarind raspunsuri la diferite intrebari care reflecta interesul lor personal si dorinta de a realiza un deziderat pe care si-l propun. In aceste conditii, a invatat este o placere pentru ei.
Nimeni nu ne invata sa mergem pe picioarele noastre cind sintem copii si facem eforturi sustinute pentru a invata si o facem foarte bine prin munca noastra. Nimeni nu ne invata cum sa sarim sau cum sa ne cataram si totusi o facem foarte bine chiar cind sintem copii.
Cind vine vorba de limba, copii invata limba din discutiile celor din jurul lor si foarte putine cuvinte sint explicate sau definite ca la dictionar, dar ei le stiu si chiar le folosesc favorabil, fara a fi invatati de cineva.
Prin intrebari si explorari, tinerii acumuleaza un bagaj enorm de cunostiinte despre lumea fizica si mediul social, tinerii se dezvolta emotional fara a li se da exemple sau a urma vreun algoritm.
Aceasta capacitate a noastra de a invata singuri si motivati nu se termina nici la 5 si nici la 25 de ani, dar ea poate fi impiedicata de sistemul de educatie, de scoli si programele lor de invatamint fortate si stufoase.
Cea mai mare problema a tinerilor si a sistemului , este ca procesul de invatat se bazeaza si este perceput ca o munca, un efort programat, iar tinerii incearca sa evite acest process si efortul pe care il implica.
Sociologii americani, au creat o similaritate intre procesul de invatamint si vinatoarea din primii ani ai vietii pe pamint, necesara traiului finite umane in acea perioada, pe treptele evolutiei speciei umane.
In conditii de libertate, tinerii devolta curiozitati si un zel pentru a invatat si deprind acest obicei pentru tot parcursul vietii.
Un alt cercetator, cu concluzii extreme de interesante este Sugata Mitra. Experimentul lui s-a bazat pe instalarea unui numar de computere in afara claselor, in aer liber, in India, intr-o zona foarte saraca, unde copii nu stiu sa scrie si nici sa citeasca si cei mai multi dintre ei nu merg la nici o scoala. Oriunde el a amplasat computerele, copiii au venit in grupuri in jurul lor, fara ajutorul vreunui adult si fara sa ceara ajutor, cercetind singuri cum sa il foloseasca. Cei care nu stiau sa citeasca sis a scrie, au interactionat cu computerul si cu alti copii in jurul lor si au invatat sa citeasca si sa scrie. Daca erau in scolile normale si fortati sa o faca, starea lor psihica era alta cu siguranta.
Computerele le-au oferit copiilor un acces la o alta lume si la cunostiinte la care nu se asteptau, ei nestiind inainte foarte multe lucruri despre virusi, microrganisme si asa mai departe si au inceput sa aiba conversatii intre ei pe diverse teme, evolutia lor fiind rapida si ei fiind placut atrasi de un mod de preluarea cunostiintelor, deosebit.
Ce a adus nou, experimentul lui Mitra? Trei aspecte ale modului de educare necesar copiilor: curiozitate, dobindirea de cunostiinte prin joaca si socializarea lor in mod constructiv si preluarea cunostintelor de la alti copii, prin discutii.
Curiozitatea, i-a atras pe copii spre computer si i-a motivat sa il exploreze, joaca i-a motivat sa practice multe operatiuni si sa isi dezvolte indeminarea si socializarea le-a permis copiilor sa impartaseasca cunostiintele si modul de gindire a unor fenomene cu alti copii.
Actualmente, peste 2 milioane de copii, numai in SUA, au parte de “Home Education”, deci ei nu merg la scoala si au posibilitatea sa isi dezvolte aptitudinile acasa, sub indrumarea unor psihologi sau profesori, care ii pregatesc printr-un program liber si stimulativ.
Acesti profesori, sau chiar parintii care sint educatorii lor, nu le dau teste si nici nu le predau lectii, nu au nici o programa scolara pe care o urmeaza dar ii ajuta sa se conceteze la diferite comunitati si activitati din care sa invete.
In acest fel s-a nascut Kahn Academy, foarte populara in SUA, si care face ca scoala sa devina un mit.
Multi parinti care au imbratisat acest mod de educare al copiilor, spun ca ei invata in lumea reala si intreaba lucruri care nu sint in nici o carte, fenomene reale si care sint explicate real si cu participarea lor si chiar le place acest lcuru si vin cu placere la aceste intilniri.
O scoala exemplu in acest sens, este Sudbury Valley School, in Framingham, Massachusetts. Elevii, care sint cu virste cuprinse intre 4 si 18 ani sint liberi toata ziua sa faca ce doresc, atita timp cit ei nu incalca regulile scolii, in general pentru a pastra securitatea copiilor. Scoala are acum 150 de elevi si zece profesori iar bugetul este mai mic de jumatate din cel al unei scoli similare, “normale”.
Dupa acest model si rezultatele de la Sudbury, s-au mai deschis inca 12 scoli de acest fel si urmeaza multe altele cu aceleasi caracteristici.
In ultima perioada, aceasta scoala a dat atitia copii valorosi, incit incepe din ce in ce mai mult sa se discute de capacitatea acestui sistem de a crea valori. Ei au gasit un loc de munca cu mult mai repede decit cei care au fost in aceasi perioada inregimentati in scolile traditionale si s-au plasat intr-o gama foarte larga de studiu academic si mediu profesional.
Dar, cel mai mare cistig care pare sa il aduca un astfel de sistem, este personalitatea care a creat-o copiilor si modul cum preiau responsabilitatile in plan personal dar si capacitatea de a-si controla singuri emotiile in contact cu mediul extern.
Se pare ca acesti tineri sint cei mai mari promotori ai democratizarii grupurilor din care fac parte si au o inclinatie mai mare pentru colaborare in grup. Ei dezvolta mult mai rapid pasiuni pentru anumite domenii si interes pentru informatii.
Acest sistem pare sa lucreze favorabil, deoarece furnizeaza conditiile optime pentru dezvoltarea abilitatilor copiilor pentru a se educa singuri.
Desprindem in acest sens: a)oportunitati nelimitate de a se juca si explora anumite fenomene, permitindu-le sa le descopere si sa le urmareasca cu interes. b) acces la adultii care le pot da explicatii si ii pot ajuta, dar nu ii judeca dupa rezultate. c) folosirea constructiva a unei virste “liberale”, in contact cu copii si adolescentii. Joaca intre diverse categorii de virsta este cu mult mai eficienta si constructiva. d) participarea directa intr-o comunitate stabila, morala si democrata in care ei realizeaza un sens al responsabilitati cu mult mai ridicat decit la scolile traditionale si nu numai pentru ei. Nici una din aceste conditii nu este prezenta in scolile traditionale si totul are sens.
Aceasta prezentare nu inseamna ca acest sistem de educatie este medicamentul miraculous pentru repararea sistemului de educatie capitalist, total deviat de la orice gindire constructiva. Viata nu este intotdeauna liniara si lejera, iar conditiile nu sint un sablon usor de urmat in viata. Ideea este ca un mod natural de a invata sa conduci instinctele tinerilor in directia in care sa le faca placere, poate avea efectele scontate si asteptate de parinti.
Copiii nu trebuiesc fortati sa invete, iar ceea ce ar trebui sa facem, este sa le furnizam libertatea si oportunitatile de a invata.
Fara discutie ca nu toti copii vor invata aceleasi lucruri in acelasi mod si in acelasi timp, dar este un pas spre o reforma strict necesara, pentru ca acum, mai mult decit oricind, societatea are nevoie de tineri personalizati, care sa construiasca autoritate si nu sa fie impotriva ei, care sa fie rebeli in a crea si nu a se impotrivii, care sa respecte autoritatea atita timp cit este una constructiva pentru ei si societate.
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
