Statul de drept e un şpăgar!

Statul de drept m-a băgat în seamă cu o amendă. Cumva meritată, nimic de zis. Ca să circul pe şoselele lui, care sunt ale lui, ale lui domnu’ Statu, nu ale mele, dumnealui, Statul de drept, îmi cere să-i dau nişte parale. În multe feluri. Dacă îmi cumpăr o maşină, statul de drept vrea şi el comision din afacerea asta, dar cum el e stat de drept, nu politician şpăgar, în loc de şpagă îmi cere nişte taxe. Spre deosebire de politicianul şpăgar, ăsta, Statul de drept, nu-mi promite nimic la faza asta, pur şi simplu vrea ca dacă eu imi cumpăr maşină (sau orice altceva) vrea şi el o şpagă taxă. De-aia! Dacă m-a ajutat loteria română, a murit o babă şi mi-a lăsat moştenire sau cine mai ştie cum, m-am descurcat şi am cumpărat numitul autovehicul, e posibil să vreau să circul cu el. Hai să admitem, cu titlu de ipoteză, că mă apucă, aşa,o ţicneală şi vreau să merg cu maşina pentru care i-am dat statului o şpagă. Atunci e cazul să bag ceva benzină în rezervor, că parcă e mai bine decât dacă împing maşina. Perfect. Acum e momentul când Statul de drept mă bagă iar în seamă şi îmi mai cere nişte şpăgi, pe care le numeşte tot taxe/accize şi pe care le-a înşurubat el dibaci în preţul combustibilului. Ce pot face? Am intrat în horă, dau şi eu din picioare, deci îi dau şpăgarului ăsta de stat ceea ce-mi trebuie.

Până aici e simplu. Acum ar urma faza la care mă aşez la volan şi mă bucur de inventarea roţii şi de minunăţia tehnologică numită combustie internă. Sau nu. Pentru că mai avem de plătit nişte şpăgi. Mai întâi mă anunţă bunul meu prieten Statul de drept că trebuie să dau nişte bani la o firmă de asigurări. Evident, la faza asta îşi mai trage şi el o şpagă. Şi dacă mă decid că, precum cei mai mulţi dintre semeni, cariera de boschetar nu mi se potriveşte şi am pretenţia să locuiesc într-o casă, statul vrea o şpagă. Şi în acest caz mă obligă să dau nişte bani unei firme de asigurări. Şi îşi mai trage o şpagă. Iar firma aia de asigurări ar trebui să mă despăgubească, măcar parţial, în caz de bucluc. Dacă buclucul vine, iar firma aia de asigurări îmi dă cu flit, statul de drept mă anunţă că asta nu e treaba lui, că e o afacere comercială care mă priveşte pe mine şi asiguratorul ăla pe care el, statul, m-a obligat să-l plătesc. Dar hai să ne întoarcem la povestea cu maşina, şoseaua şi aşa mai departe.

După ce i-am dat nişte bani şi asiguratorului ( başca şpaga pentru Statul de drept) teoretic sunt în regulă, pot circula, cu singura condiţie de a nu merge nicăieri. Pentru ca dacă, totuşi, vreau să merg undeva, atunci folosesc drumurile lui, ale lui Nea Statu de drept. Că-s ale lui! Şi după ce i-am dat toate şpăgile dinainte, vine şi îmi spune: acum trebuie să-mi dai nişte bani ca să umbli pe şoselele mele! Şi a numit el, Statul, noua şpagă: rovinietă. Uite aşa am ajuns şi la amenda (asta nu e şpagă, e osândă!) pe care acelaşi admirabil Stat de drept a hotărât că o vrea de la mine. Şi dacă el o vrea, eu o plătesc. Scurt.

De data asta Statul de drept avea dreptate. Am circulat cu rovinieta expirată. Nu e treaba lu’ Statu de drept de ce! Eu pot să-i explic că hărtiuţa aia pe care ţi-o dă la benzinărie când plăteşti rovinieta devine după câteva luni ilizibilă. Că eu ştiam că am taxa plătită pentru încă o lună, dar pe hârtiuţa cu pricina nu se mai putea citi nimic. Nu e treaba lui. Şi are dreptate. Trebuia, precaut, la fiecare plin, să-l pun pe benzinar să verifice cât mai am până-mi expiră comedia. Vina mea, ce să mai comentăm. Mi-am dat şi singur seama că sunt în abatere atunci când am plătit rovinieta şi fata aia plictisită m-a anunţat că îmi expirase de fix două zile. Deci vina mea.  Statul de drept, vigilent foc, m-a prins, m-a osândit, am plătit.

Bun. Acum sunt in regulă. I-am dat toate şpăgile, am dat bani la asiguratori, m-am tuns, m-am bărbierit, am unghiile tăiate, deci la drum. Pe autostradă, că merit, la ce cash flow i-am făcut lu’ domnu’ Statu. Pe A2. Adică pe mizeria aia care poartă numele de autostradă şi care de fapt e, pe o foarte mare porţiune, o înghesuială de drumuri, gropi şi tranşee. Acum, mă întreb, nu am ajuns la faza la care eu trebuie să-l întreb pe stat, după ce am băgat atâta şpagă în el, când îmi dă drumul ăla pe care mi-a promis că am voie să circul atunci când mi-a cerut şpagă, ba m-a mai şi amendat pentru că nu i-am dat-o? Pentru că, în acest moment, ne aflăm în următoarea situaţie:

– după ce am străbătut terenul accidentat pe care şpăgarul ăsta de Stat de drept îl numeşte A2, maşina mea (pentru care i-am dat şpagă), circulând cu benzina pentru care i-am dat şpagă, pe drumul pentru care am dat şpagă, a început să scoată o serie de zgomote teribil de interesante, o combinaţie foarte curioasă de scârţâit, zornăit, horcăit ş.a.m.d. ;

– conform expertului nea Mitică (citez din raportul de expertiză) : “Ai luat vreo groapă, şefu’ !” “N-am luat! Le-am lăsat acolo că erau multe!” “Rulmenţii  pe spate e sparţi şi cre’ că s-a dus şi amortizoarele!”‘

– operaţiunea de eliminare a zgomotelor, recte reparare a maşinii şi aducere a ei în stare de funcţionare, e estimată la vreo 700 de lei, manopera inclusă (“mai punem originale, mai punem şi ce pese găsim” -nea Mitică, expert) , başca 24% şpaga pentru stat.

Cum procedăm? Domnu’ Statu, unde vă trimit factura? Şi cred că vă şi amendez, domnu’, amenda unde v-o trimit? Domnu’ ministru Rus, înţeleg că sunteţi rubedenie cu ăsta… Statu, cum procedăm?

P.S. Nu mă deranjează dacă DNA, Asociaţia Filateliştilor sau INMH vor considera textul de mai sus un denunţ şi-l bagă la bulău pe domnu’ Statu pentru că e un şpăgar.

http://moshemordechai.ro/