Românii încă mai ascultă de FED , de NATO de FMI şi BM
Familiile Rockfeller, Morgan, Warburg, Rothschild la începutul anilor 1900 au forțat înființarea unei bănci centrale a SUA. Pentru că opinia publică era ostilă înființării unei monopol bancar au produs, deliberat, un incident care să afecteze moralul public. Astfel JP Morgan, unul din stâlpii finanțelor a răspândit în presă ideea că o anume bancă respectabilă din New York nu este solvabilă. Morgan știa că va produce o isterie în masă care va afecta și celelalte bănci. Așa s-a și întâmplat. Frica populației de a nu-și pierde economiile a dus la retrageri masive în acel an 1907. Ca o consecință, băncile au fost nevoite să-și recupereze împrumuturile silindu-i pe clienți să-și vândă proprietățile declanșând astfel spirala falimentelor a abuzurilor de proprietate și a haosului. În aceste condiții, profiturile familiei Morgan au fost uriașe prin achiziții la prețuri derizorii. Ancheta declanșată de Congres a fost condusă de omul ce avea legături cu familiile mai sus amintite. Ea a recomandat înființarea unei bănci centrale pentru a nu se mai întâmpla o astfel de tragedie și care va fi un stabilizator economic. Aceasta a fost scânteia care de care aveau nevoie grupul de bancherii. Astfel, în 1910, pe proprietatea lui JP Morgan de pe insula Jekyll a avut loc o întrunire secretă unde a fost definitivat proiectul de lege privind înființarea unei bănci centrale numită Rezervele Federale. Această lege a fost făcută de bancheri nu de legiuitori. În 1913 Woodrow Wilson, care a devenit președinte prin puternica susținere a bancherilor semnează legea.
Mulți ani mai târziu Woodrow Wilson nota cu regret:
„Marea noastră națiune industrială este controlată de propriul sistem de credite care este concentrat în mâini private. Din acest motiv, dezvoltarea națiunii și toate activitățile noastre se află în mâinile câtorva oameni care, automat, din chiar cauza numărului lor limitat vor descuraja, vor stopa și vor distruge veritabila libertate economică. Am ajuns să fim unul din cele mai prost conduse, unul din cele mai controlate și dominate guverne din epoca modernă. Un guvern fără opinie liberă, un guvern care nu mai are încrederea și votul majorității, ci un guvern aflat la discreția și sub presiunea grupurilor de interese ale oamenilor dominanți.”
Congresmanul Louis McFadden a definit exact situația: „Un sistem bancar mondial se pune la cale acum, un superstat controlat de bancherii internaționali care colaborează pentru a înrobi lumea după bunul lor plac. Patronii Rezervei Federale au uzurpat puterea guvernului”.
Între 1914 și 1919, Rezerva Federală a mărit masa monetară cu 100% ceea ce a determinat creșterea împrumutului. În 1920 a retras masiv din masa monetară obligând astfel băncile secundare să-și execute silit clienții. Consecința: peste 5.400 de unități bancare din afara Rezervelor Federale au dat faliment ieșind din scenă, consolidând astfel monopolul unui mic grup de bancheri internaționali. Se poate spune că patronii Rezervelor Federale pot crea aproape științific panica.
Din 1921până în 1929, Rezervele Federale au mărit din nou masa monetară determinând iarăși împrumuturi masive către public și bănci. În vara anului 1929, JD Rockefeller și ceilalți din club s-au retras pe tăcute de pe piață, iar în octombrie a fost declanșată criza prin retragerea bruscă a împrumuturilor. Au urmat rapid vânzări uriașe pentru plata împrumuturilor. Din acest motiv au dat faliment peste 16.000 de bănci mai mici, ceea ce a permis cumpărarea lor la prețuri de nimic și chiar întregi concerne cu doar 1$. A fost cel mai mare jaf din istoria Americii.
Următorul pas făcut de patronii Rezervelor Federale a fost să decupleze dolarul de aur, în așa fel încât guvernul să se împrumute oricât. Pentru asta aveau nevoie să achiziționeze aurul din circuit. Astfel, în 1933 sub amenințarea cu închisoarea pe 10 ani, fiecare american a fost obligat să predea către Trezorerie tot aurul deținut. În fond, cetățenii au fost jefuiți și de ultimul avut. Pe bancnotele de dinainte de 1933 scrie că acestea pot fi răscumpărate în aur, pe cele de după scrie doar că sunt mijloace de plată, adică nu sunt garantate cu nimic. Azi, singurul lucru care dă valoare dolarilor este numărul lor aflat în circulație. De aceea Rezervele Federale regularizează valoarea dolarilor prin emisie-retragere putând astfel îngenunchea economii și chiar societăți întregi.
„Dați-mi rezerva monetară a unei națiunii și nu-mi va păsa cine va face legile acelei națiuni” a declarat fondatorul dinastiei Rothschild, Amschel Rothschild.
Rezervele Federale reprezintă o bancă privată asupra căreia guvernul nu are nicio influență, dar care împrumută cu dobândă guvernul, fiind exact tipul de entitate împotriva căreia a fost declanșată revoluția americană de la 1775.
În concluzie, se poate spune că proprietarii Rezervelor Federale se vor îmbogății mai mult cu cât guvernul se va împrumuta mai mult.
Aparitia unei ordini “neo-imperialiste” tot mai transparente care submineaza lumea si care are ca scop controlul destinului umanitatii pe cai nu cu mult diferite celor folosite de imperialism de-a lungul istoriei. Acest “imperiu”, spre deosebire de cele anterioare, nu serveste interesele unei tari sau natiuni specifice, ci interesele unei clici internationale corporatist-financiar elitista, auto-intitulata “globalista“, care opereaza pe axa de putere Wall Street – Londra impreuna cu bancheri internationali, FMI si alte institutii financiare si politice inrudite.
Un fals teatru politic a fost creat de catre media corporatista pentru a deservi ramura relatiilor publice a acestei agende. Este timpul sa evadam din aceasta “matrice” a unei agende singulare comercializata sub diferite etichete politice si este timpul sa intelegem pariurile internationale pe care acest imperiu le face cu destinul nostrul colectiv.
Un imperiu care cauta supunerea lumii, prin crearea unei ordine corporatiste internationale unde puterea este concentrata in mainile unui grup select, care-si raspandeste controlul prin cooptarea guvernelor si prin forta. Mecanismele acestui imperiu modern sunt paralele mecanismului aplicat de catre Imperiul Britanic de-a lungul istoriei si pot fi demonstrate cu surse atat erudite, cat si generale.
Un numar de 147 de corporatii, coroborate cu diverse alte fronturi corporatiste, detin 40% din bogatia mondiala, intre acestea regasindu-se mega-bancile americane Barclay, Morgan Stanley, JP Morgan Chase and Co., Bank of America, Wells Fargo, si Goldman Sachs.
Cei care au urmarit activitatea acestui grup colectiv pot observa cum indivizii aflati la varful piramidei sunt arhitectii sefi ai mizeriei umane, prin finantarea diferitor think-tank-uri si fronturi deschise pentru a le articula agenda si a o impune global.
Majoritatea bogatiei si a puterii este concentrata in mainile corporatiilor gigant, iar guvernele sunt folosite drept unelte pentru o si mai mare consolidare a acestei stari de fapt. Intr-un sistem corporatist, bogatia si puterea indivizilor si a micilor afaceri sunt umbrite de dominatia coplesitoare a corporatiilor.
Cel mai mare contribuabil al campaniei prezidentiale a lui Barack Obama este Goldman Sachs (de asemenea contribuabil solid si al candidatilor republicani). Activitatile principale ale acestui presedinte in raport cu sistemul bancar au fost acelea de a proteja cel mai profitabil aspect al afacerilor, si anume piata neagra pentru contracte CDS (credit default swap) si cele asemenea.
Politicile externe si economice ale Americii, servite populatiei sub acoperamantul administratiilor prezidentiale, reprezinta de fapt produse secundare ale think-tank-urilor de politica externa finantate de interesele corporatist-financiare, pentru a-si perpetua agenda colectiva pe care politicienii nu fac altceva decat sa o transcrie in legi. Aceste think-tank-uri proeminente includ Consiliul pentru Relatii Externe (CFR), care face apel deseori pentru infaptuirea unei ordini mondiale unipolare, Grupul International pentru Situatii de Criza, care-l include pe Brzezinski ca sfatuitor, Proiectul (“neo-conservator”) pentru Noul Secol American si Chatham House din Londra, care reprezinta interesele corporatist-financiare echivalente din Marea Britanie. Alte grupuri includ RAND Corporation si deloc de neglijatul Institut Brookings in incaperile caruia, potrivit lui Tony Cartalucci, pot fi gasite schitele pentru majoritatea conflictelor importante din ultimii 30 de ani.
Multi politicieni americani proeminenti din toate liniile politice sunt afiliati acestor grupuri. Dick Cheney (fost director), Hillary Clinton, Secretarul Apararii Chuck Hagel (membru in mai multe consilii directoare, inclusiv Chevron), printre altii, sunt cu toti membri ai CFR. O lista a finantatorilor corporatisti ai CFR poate fi gasita aici (http://www.cfr.org/about/corporate/roster.html). Fostul analist CIA si membru al Consiliului National de Securitate, Kenneth Pollack este membru al Institutului Brookings. O simpla vizita pe site-urile acestor think-tank-uri poate fi foarte clarificatoare asupra cui finanteaza pe cine si cine face ce anume. Niciuna dintre aceste informatii nu este “top secreta”, ci este pur si simplu realitatea predominanta care poate fi usor verificata cu ajutorul unui motor de cautare, daca stii ce sa cauti. Urmariti dara de bani.
Institutul Brookings este finantat de Fundatia Rockefeller, Fundatia Ford, Fundatia Carnegie, Goldman Sachs si Grupul Carlyle, printre altii; acestia primesc sprijin financiar chiar si din partea Fundatiei Smith Richardson, al carei guvernator activ este Zbigniew Brzezinski.
Rolul “administratorilor sistemului” a reprezentat un element esential atat in Imperiul Britanic, cat si in sistemul globalist actual, daca este sa-l privim dintr-un unghi “umanitar”. In timpul Imperiului Britanic, administratorii sistemului erau retelele create de clasa financiara conducatoare care deservea extinderii imperiului.
Imperiul modern isi trateaza retelele globale de “societate civila” din diverse tari intr-un mod similar.
Grupul International de Criza (ICG), think-tank-ul american de politica externa mentionat anterior, finantat de Fortune 500 si notoriu pentru subversiunea internationala sub multe forme si pentru politicile pe care ElBaradei le criticase pentru a castiga voturi. Este finantat de catre Corporatia Carnegie, Morgan Stanley, Institutul Open Society, Grupul Deutsch Bank, McKinsey & Company, Chevron, Shell si altii. De asemenea, ICG gazduieste indivizi de teapa lui Zbigniew Brzezinski sau generalul Wesley Clark.
Ca si in cazul lui Amnesty International, este folosita o flagranta manipulare a evenimentelor.
Amnesty International a fost folosita ca instrument de promovare a obiectivelor geopolitice occidentale, indiferent de faptele de la fata locului si cu omisii deliberate grosolane cu privire la cine comanda majoritatea atrocitatilor la nivel global. Astfel de grupari ajung sa se intreteasa cu alte fundatii si think-tank-uri finantate de mediul corporatist, de la CFR pana la Institutul Brookings, la fel cum Georgia Trustees si retelele coloniale se intreteseau cu Ministerul Comertului londonez in perioada de varf a Imperiului Britanic.
Un punct final de comparatie poate fi gasit in maniera in care a fost dezmembrat Imperiul Britanic si in promisiunea cu privire la dezmembrarea actualului sistem imperialist. Cheia se regaseste in boicotarea sistemului corupt si a coloanei sale vertebrale corporatiste si in instituirea de comunitati auto-suficiente in afara lui.
Sclavia reprezinta jocul final al imperialismului, insa adevarul este prezent in mijlocul minciunilor constant servite populatiei de catre o mass media compromisa. Adevarul ofera cheia catre libertate si aceasta libertate intervine atunci cand individul devine capabil sa recunoasca minciunile si masinatiunile unei forme rebranduite de imperiu. Oamenii trebuie sa se uneasca in cunostinte si in ingrijorarea pentru afacerile propriilor natiuni, lucrand activ pentru a scoate la iveala minciunile sistemului, investind in comunitatile proprii, construind scheletul unei natiuni auto-suficiente dupa chipul poporului.
Sunt 25 de ani de când Romania a pierdut din nou puțina independență pe care reușise să o cucerească sub regimul (desigur dictatorial) al lui N. Ceaușescu. Pe parcursul acestor 25 de ani, ”importanța strategică” a României a devenit o temă foarte populară de onanie intelectuală pentru elitele românești și, mai cu seamă, pentru grupul de mercenari ai gândirii însărcinați cu legitimarea manevrelor elitelor (adică: a tuturor marilor partide constituite) aflate în solda Imperiului Atlantist (ale cărui principale instanțe active pe plan local sunt NATO, UE, FMI și Banca Mondială).
Multinaționalele, care reprezintă brațul economic armat al Imperiului Atlantist, vor continua și intensifica în anii următori o adevărată politică a pământului pârjolit, al cărei obiectiv este doar acapararea unui maximum de resurse exportabile (energie, minerale, cereale, lemn, apă și resurse umane, de la exportul creierelor până la munca sezonieră în industria agroalimentară, la personal paramedical și la forța de muncă sexuală) la un preț cât mai scăzut, cum se întâmplă în general în toate regimurile coloniale. Noi suntem captivi intereselor si blocului euro-atlantic,suntem in cea mai ingrata pozitie din toate tarile din regiune: exploatati la maxim de euro-atlantici.
Miza exploatării gazelor de şist în România este alimentarea europei cu gaz ieftin din surse “interne” aflate sub control propriu. Jocul geopolitic în domeniul energiei este de-a dreptul violent.
Ce vrea SUA de la noi? Acapararea resurselor energetice si a aurului de la Rosia Montana
SUA nu doreşte să piardă acest avantaj colosal pe care îl are (puterea de a-şi alege războaiele pe care vrea să le poarte) şi să se lase atrasă într-un conflict militar cu potenţial de generalizare de dragul unor parteneri minori (precum România). Parteneriatul SUA rămâne în vigoare câtă vreme se mulează pe interesul american de a acţiona în funcţie de contextul dat.
Cazul Bechtel e exponential – una din cele mai mari companii americane a luat banii degeaba si nu a terminat autostrada conform contractului.
Cat priveste gazele de sist si celelalte rezerve de petrol si gaze, sau aurul din Rosia Montana, fireste ca pe americani ii doare-n cot de panza de apa freatica din zonele de exploatari sau de peisajul montan distrus din Rosia, daca vor incepe exploatarile… Aceste lucruri ar trebui sa ne intereseze in primul rand pe noi, caci noi traim aici si in prezent, si cand vor incepe exploatarile, si dupa.
Aceasta clasa sau elita economico-financiara este in alianta cu factorii de decizie politici pe care a reusit (datorita coruperii acestora) sa si-i faca sustinatori si promotori ai intereselor sale. Alianta insa mai are inca un actor foarte important: intelectualii. In varianta neo-Gramsciana ei se numesc “organic intellectuals” (intr-o traducere romana aproximativa ar putea fi denumiti “intelectuali prin natura lor”). Acestia pot proveni din mediul universitar, pot fi membri ai ONG-urilor, Institutelor de Cercetare, Think-Tank-rui, etc dar principala lor componenta este cea tehnocratica.
Tehnocratii au marele avantaj ca reusesc sa gaseasca argumente “stiintifice” pentru orice decizie pe care o iau elitele politice, astfel incit sa dea impresia ca decizia respectiva este nu doar necesara si inevitabila, ci si naturala, optima, raspunzand unor nevoi obiective. Aceasta elita intelectualo-tehnocratica este de fapt responsabila pentru constructia ideologica pe care se bazeaza “spalarea creierelor” majoritatii, de care aminteam mai sus.
Elite
Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in SUA s-a ridicat la o putere o elita financiaro-corporatista – cunoscuta si drept complexul militar-industrial – care domina clasa politica americana in mod din ce in ce mai evident . Aceasta elita financiara s-a observat ca este capabila sa provoace crize si sa le si gestioneze venind cu “solutia” gata pregatita, solutie care nu are alt scop decit preluarea controlului de catre aceasta elita. Un exemplu celebru (in aceasta literatura) este cel al crizei financiare. Uniunea Europeana este un proiect conceput inca de la inceputurile sale (de catre Jean Monnet et. comp.) ca promovand interesele unei elite industrial/financiare in asa fel incit sa « scape » de sub controlul national. Ideea fundamentala a Comunitatii Europene a fost sa se erodeze puterea si autoritatea statelor nationale tocmai pentru a se da friu liber acestor interese industrial-financiare Deciziile capitale care au transformat Comunitatea Europeana in ceea ce este la ora actuala in principal: Piata Comuna, Uniunea Monetara Europeana si Tratatul de la Maastricht (partea politica a sa) au fost concepute si impuse de catre cel mai puternic lobby de la Bruxelles, acela al marilor industriasi si bancheri: Masa Rotunda a Industrialistilor (the Round Table of Industrialists). Ei au amenintat statele membre de la acea vreme, ca, pe sleau vorbind, isi vor lua “jucariile” si se vor muta spre zari mai benefice pentru interesele lor. Acestia au fost puternic sprijiniti de Comisia Europeana, condusa la acea vreme de Jacque Delors, care a reunit un grup de specialisti, toti sustinatori ai doctrinei economice neo-liberale, care sa promoveze interesele marilor corporatii internationale. Acest grup de intelectuali a venit cu argumente persuasive care prezentau aceast proiect ca servind intereselor statelor membre.
Largirea catre Est. Un proiect de tip colonialist. Nu s-a dorit niciodata aducerea statelor foste comuniste la nivelul economic si de buna stare al celor din Occident. Nu a existat niciodata un Plan doi pentru ele asa cum s-a intimplat dupa al Doilea Razboi cu Occidentul. Ceea ce s-a dorit, in privinta tarilor estice, a fost sa se realizeze transformarea lor in piete de desfacere a produselor marilor corporatii transnationale, pe de o parte si sa se coordoneze lipsirea lor de orice mijloace de a face fata concurentei acestora, pe de alta parte.
Principalul instrument a fost procesul de accedere la UE prin care acestor state li s-a impus sa respecte o serie de conditii. Aceste conditii implicau o doctrina neo-liberala economica agresiva care nu s-a aplicat niciodata (pina acum) in Occident: privatizari rapide si masive in principal in folosul capitalului extern, taxarea indirecta si redusa a investitorilor straini (statele foste comuniste devenind un paradis fiscal pentru rechinii corporatisti transnationali), imposibilitatea de a-si proteja producatorii locali/nationali datorita regimului de “piata libera” prin care taxele la importuri (din UE) sint practic anulate.
Asa se face ca economia acestor state este redusa la componenta sa consumerista de import, cu foarte putine posiblitati de a-si pune la punct sectorul de productie, fie el industrial sau agrar, si de a deveni competitivi pe piata externa. De aici deficitul comercial mereu in crestere, de aici acumularea datoriilor publice, de aici actualele probleme de… criza “economica”. S-a demonstrat ca tot acest proiect economic vindut catre Est de catre UE ca o reteta sigura a succesului a fost conceput si avansat de catre acelasi lobby al Marilor Industriasi (si bancheri) si scurpulos manageriat de catre Comisia Europeana.
In concluzie, pentru orice analist serios al evenimentelor desfasurate in ultimii zeci de ani, nu este nevoie de nici o pseudo Teorie a Conspiratiei ca sa se inteleaga realitatea in care traim si cauzele a ceea ce se intimpla la ora actuala. E nevoie doar de depasirea barierei propriei superficialitati. Afirmatiile de sus sint facute pe baza unor cercetari riguroase.
https://www.facebook.com/pages/Noua-Ordine-Mondial%C4%83/143141262536653?fref=ts
