Era odata un bradut. Abia iesise din pamantul umed si pentru prima data vazu soarele. Nimic nu parea mai frumos ca soarele. Statuse ceva timp sub pamant pana sa scoata „capul’ afara. Acum insa, nimic nu i se parea mai frumos ca „afara”. Simtea si el ca traia cu adevarat. Poate ca viata incepea de afara si el nu stiuse acestea pana acum. Totusi, isi putea aminti primele lui clipe de cand era o samanta. Au fost si acelea frumoase. Simtise umezeala pamantului si caldura lui ca o paturica ocrotitoare. Pamantul il hranise cu apa lui dar si cu toate cele necesare. Se gandi, in sinea lui ca Pamantul era mama lui. Cine alta sa fi fost? Doar in pantecul pamantului se forma si crescu pana cand iesi afara..
Respira aerul curat si se hrani cu o raza de soare. Nimic nu putea fi mai bun decat o raza de soare, o gura de aer bun si o picatura de roua. Era fericit! Cu siguranta soarele era Tatal lui. Prea ii zambea in fiecare zi si-l hranea cu raze de soare. Insfarsit acum stia cine sunt parintii lui. Avea o mama Pamant si un tata, Soare.
Zilele treceau si noptile taceau. Bradutul crestea in fiecare zi mai mare. Noaptea se odihnea si visa la ziua in care va fi si el mare. Isi dorea sa ajunga mare, pana la cer, sa atinga cu crengile lui pe tatal soare. Pe mama Pamant o simtea in radacinile lui. Il hranea cu seva ei, precum o mama iubitoare. O simtea. Era acolo, in fiecare radacina si in fiecare puls al inimii lui. Acum insa ar fi vrut sa atinga pe tatal Soare.
-Tata soare, iti multumesc pentru culoare! Pentru lumina si pentru razele de soare. Abia astept sa cresc atat de mare, sa-ti ating fata, culoarea, razele de soare.
-Fiule..intr-o zi vei creste mare. Ai grija sa cresti drept, altfel nu vei putea sa ajungi la Soare.
-Dar Tata, eu nu stiu cum cresc, eu doar cresc, invata-ma sa cresc drept sa pot ajunge la Tine, sa fiu una cu tine.
-Fiule, ca sa cresti drept, sa ajungi la Soare, trebuie sa implinesti legile drepte ale padurii din care esti.
-Tata dar care sunt acelea?
– Prima: Cunoaste-ti radacinile, pamantul si nu uita ca ele sunt Mama ta. A doua: Cunoaste-ti tulpina si nu uita ca pentru a fi drept, ai nevoie de o stea. A treia: Cunoaste-ti coroana si tine-o prinsa de stea. Patru: Leapada tot ce cunosti stelei ceresti. Atunci steaua ta iti va deschide calea catre Inima Mea.
-Si voi ajunge la tine, la Soare?
-Da!
-Multumesc Tata! Abia astept!
Soarele zambi si-si trimise ultima raza din acea zi pentru a-si imbratisa bradutul iubit. Dragostea si caldura lui ii ajungeau pana dimineata cand avea sa-l incalzeasca iara. Noaptea se aseza tacuta si ascultatoare. Mii de stele sclipeau pe cer jucause si zambitoare. Bradutul nostru se bosumfla.
-Atatea stele…mii si mii ..de unde sa stiu eu care e steaua mea?
-Ce mai conteaza care e steaua ta? Nu vezi? Sunt mii! Alege-ti una si e a ta!
Bradutul se uita in stanga, in dreapta si vazu un brad falnic si mare care tocmai se pregatea de culcare.
-Sa-mi aleg una, spui? Ea ma va conduce la Soare?
-Bineinteles! Cum altfel oare?? Nu vezi ca toate sunt pe cer, aproape de Soare?
-Pai stiu si eu..ce sa spun? Tu ai o stea?
-Sigur ca da!
-Si ai ajuns la Soare?
-Normal. Nu vezi ce falnic sunt si ce maret? Vad toata padurea in zare..
-Si …care este steaua ta?
-Pai uite-o acolo, in departare! O vezi? Este deasupra muntelui, asa mai rosiatica si sclipeste neincetat. Este de o frumusete rara! Uneori isi schimba chiar culoarea.
-Wow!!! O vad! Este atat de frumoasa..ca o nestemata. Atat de sclipitoare..Crezi as putea si eu sa ma ghidez dupa steaua ta ca sa ajung la Soare?
-Sigur ca da! Sunt multi brazi aici in padure care s-au luat dupa steaua mea. Ea i-a condus pe toti la Soare.
– Ooooo..iti multumesc! Ce norocos sunt! Am sa ajung la Soare. Abia astept sa vad cum e in Soare!?
-E ..nemaipomenit! Cand ajungi la Soare, te simti ca un Soare. Eu par un brad, dar sa stii ca defapt sunt Soare. Asta am aflat dupa ce am atins Soarele.
-Wowww…ce minunat! Abia astept! Vreau sa ating Soarele! Sa fiu un Soare!
Bradutul nostru plin de entuziasm se hotara sa priveasca numai steaua calauzitoare. Astfel va ajunge cu siguranta la ea si apoi la Soare. Toata noaptea privea steaua calauzitoare si vorbea cu ea. Aceasta il invata din tainele cerului si il ghida cum sa ajunga mai sus, mai sus catre ea si apoi la soare. Ziua, exersa tot ceea ce noaptea, steaua il invata.
Zilele si noptile treceau si bradutul nostru era deja un brad mare si falnic. Era foarte mandru de el. Aproape ca putea vedea toata padurea, atat de mare era.
Intr-o zi insa, ceva s-a intamplat. Auzi mare forfota in padure, un zgomot puternic il trezi din somn. Cand se uita, bradul care ii imprumutase steaua lui, nu mai era. O furtuna il smulsese si acum zacea la pamant. Simtise si el furtuna, dar fiind mai tanar si mai viguros, facuse fata cu usurinta.
-Doamne, ce rau imi pare de prietenul meu …
-Asa e..cand te crezi un soare.
Privi in jur si vazu un vultur plesuv care comenta pe o stanca inalta din apropiere.
-Ce vrei sa spui?
-Spun ceea ce vad. Un brad care s-a crezut un soare si care in toata mandria lui, a fost smuls de o furtuna calatoare. In plus..parea el falnic si maret pe dinafara dar pe dinauntru era gaunos si gol. Putred fiind pe dinauntru, a cazut la prima furtuna nimicitoare.
-Dar el avea steaua lui. El ajunsese deja in soare. Tu nu intelegi povestea lui…
-Eu inteleg ce vad acum. De-ar fi fost in soare, n-ar mai fi cazut acum la pamant, neputiincios si fara vlaga. Si apoi cine era el sa vrea sa fie un soare? Si sa ajunga in Soare? Era un brad si-atat! De-ar fi ajuns si-n soare, pe loc ar fi ars si s-ar fi facut scrum. Acum insa..va ajunge tot scrum direct pe foc, ca lemn in soba, va arde ca un soare. Doar pentru o clipa. Apoi devine cenusa si ajunge iar pe Pamant. Asa e cand iti uiti radacinile, pamantul, mama.. Cresti mare, falnic, frumos si stramb. Si desi privesti la Soare, ajungi scrum. Vrei sa te inalti si defapt ajungi cenusa pe pamant.
-Ai spus stramb? Eu nu am privit niciodata sa vad daca e drept sau stramb? Eu ii vedeam numai maretia ..Cum pot sa-mi dau seama daca eu sunt drept sau stramb?
-E simplu! Spune-mi unde privesti si vei afla cum esti! Spune-mi la ce te gandesti si vei afla unde esti!
-Pai eu ..am vrut sa ajung si eu la Soare..si am cautat steaua calauzitoare..si pentru ca erau mii sii mii , am imprumutat steaua prietenului meu. El a fost calauzit de ea si a spus ca a ajuns la Soare si ca se simtea ca un Soare. Asa si eu ..privesc la ea si ma tot gandesc sa ajung la Soare calauzit fiind de ea.
-Si unde este steaua ta?
-Uite..e acolo sus, peste acel varf de munte din departare!
-Asta inseamna ca tu esti acolo si nu aici. Si daca nu esti aici, si esti acolo…nu poti fi drept, ci stramb. Esti ca un copac clatinat de vant. Radacinile tale sunt aici si coroana ta fuge catre acolo. Esti stramb, ce mai! Batut de vantul cautarilor tale..
-Offf, ce ma fac acum? Am sa ajung gol si gaunos ca fratele meu si la prima furtuna, voi cadea si eu ca el si voi ajunge scrum..
-Nu-ti fa griji. Inca ai radacini. E de-ajuns sa te uiti la ele in jos. Cere-ti iertare de la Pamant si priveste mult timp in jos catre pamant. Astfel, tulpina ta va trage coroana dupa sine si tu te vei indrepta.
-Chiar asa? Si Soarele? Eu nu mai ajung la el? Precum mi-a spus?
– Ba da! Dar respecta legile padurii. Si cauta steaua ta, nu a altuia.
-Dar sunt mii de stele..daca aleg iar una nepotrivita mie si ma stramb iarasi?
– Ca sa-ti alegi steaua potrivita tie trebuie sa privesti in tine, in inima ta si nu inafara ta. Acolo ai sa-ti gasesti steaua ta si iti vei ancora coroana de ea. Apoi vei ajunge la inima tatalui Soare.
-Nu stiu cum sa fac asta ..
-Simplu! Mai intai te uiti la radacinile tale. Astfel iti vei aminti cine si ce esti. Ca esti brad si nu soare. Ca te-ai nascut in pamant, te-ai hranit cu apa si apoi cu aer si soare. Apoi iti vei apleca tulpina catre radacinile tale pana cand coroana ta va reveni acolo unde ii este locul. Capul iti va reveni pe umeri atunci cand privesti pamantul. Vei face un fel de inchinaciune. Vei ingenunchia si-ti vei cere iertare pentru ca desi te-ai nascut drept, ai devenit stramb. Vei simti sa plangi si lacrimile tale de cainta vor uda pamantul si-ti vor hrani propriile radacini. Radacinile tale vor prinde viata si tulpina ta se va indrepta. Atunci…vei gasi steaua ta care iti va tine coroana dreapta. si ultimul pas ..este sa lepezi tot ce stiai despre tine, stelei tale Mantuitoare.
-Iti multumesc drag vultur! M-ai ajutat tare mult. Mi-ar place sa-ti daruiesc ceva. Si cum nu prea am ce darui, ma daruiesc pe mine, tie. Sa te odihnesti ori de cate ori vrei si ai nevoie in crengile mele. Te voi apara de ploaie, de vant si te voi lasa sa-ti faci culcus in mine. Ma daruiesc pe mine, tie!
Vulturul isi intinse aripile..zbura si se cuibari in bradul nostru. Atunci ceva se intampla! Bradul nostru se indrepta dintr-odata si crescu atat de mult ca atinse Soarele. In inima lui stralucea steaua lui Mantuitoare si aceasta Stea avea forma unui copac mare si drept ce parea ca uneste pamantul si cerul la un loc, ba mai mult, toata padurea statea parca in acest copac luminos ca o stea Mantuitoare. Padurea intreaga il ridica mai sus si mai sus catre Soare. El insusi deveni padurea intreaga. Se ridica atat de mult ca depasi soarele de pe cer si atinse Soarele a carei Lumina nu ardea, cel care era fara de inceput si fara de sfarsit. Auzi vocea Tatalui:
-Bine ai venit in Casa Mea! Binecuvantat este cel care gaseste Calea cea Dreapta prin Steaua Mantuitoare ce duce catre inima mea! Caci multe cai ocolite sunt care aduc maretie si multe stele luminoase sunt ghizi pe aceste cai dar numai Una este cea dreapta care iti lumineaza drumul catre Tata. Bravo bradut bun si drept! Mai mare vei fi tu peste toata padurea ta!
Bradutul nostru era tare fericit. Insfarsit ajunsese la Soare si radacinile lui crescura atat de mult ca imbratisau toata padurea. De atunci si pana azi, padurea sopteste la urechea fiecarui calator povestea bradului nostru cautator: „Fii drept ca bradul, de vrei sa cresti mare!”
https://ancatodirica.wordpress.com
