După recunoașterea aprobării unei închisori secrete a CIA în România, de către fostul președinte Ion Iliescu, mulți formatori de opinie s-au repezit să tragă concluzia că Rusia ar fi cea care ar sta în spatele acestor dezvăluiri, urmărind ca în actualul context al războiului civil din Ucraina, să pună în pericol parteneriatul României cu SUA. Ceea ce reprezintă o manipulare ieftină.
Pentru că pe 9 decembrie 2014, a fost publicat un rezumat de 525 de pagini ale Raportului Comisia de control parlamentar a Serviciilor secrete americane. Cele 525 de pagini desecretizate, făcînd parte din Raportul integral Programul ilegal al CIA de a utilize închisori secrete în care s-a practicat tortura și care conține de 6.700 de pagini secretizate. Raportul fiind o concluzia cercetării, între 2009 și 2012, a 6,2 milioane de pagini, conținînd mărturii, documente și fotografii. Din rezumatul dat publicității au fost șterse numele țărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. În Raportul de 6.700 de pagini, ele există și Washington Post, avînd o sursă din Comisia parlamentară, a menționat și România pe lista țărilor care au găzduit astfel de închisori. Sugerînd ca și în cazul Poloniei, posibilitatea mituirii unor demnitari români de către CIA.

Deja, o parte din parlamentarii democrați americani, susținuți de societatea civilă și de puternice instituții media, presează Casa Albă să desecretizeze locațiile fostelor închisori secrete ale CIA, invocînd Freedom of Information Act (FOIA). E doar o chestiune de luni de zile, pînă vor fi date publicității, foarte probabil, lucruri de o gravitate mult mai mare legate de România, cu privire la închisorile CIA. ”Inclusiv detalii neplăcute pentru autoritățile de la București, referitor la așa-zisa răpire a jurnaliștilor români în Irak, secretizate în România pentru 50 de ani.”
Pe 22 septembrie 2003, în evidențele centrului Eurocontrol de la Bretigny, figurează un avion Boeing 737 înmatriculat N313P, suspectat ca fiind operat de CIA, avînd cinci pasageri la bord. Acesta a zburat mai întîi pe ruta : Szymany ( presupusa închisoare CIA din Polonia ) – Mihail Kogalniceanu și înapoi – Szymany. Tot în aceași zi, aeronava a decolat de la Szymany, aterizînd pe aeroportul București- Băneasa la o oră neprecizată. De la Băneasa, avionul a decolat spre Rabat ( Maroc ).
Pe 25 ianuarie 2004, același Boeing 737, înmatriculat N313P cu cinci pasageri la bord, a decolat de la Kabul la orele 18.23, avînd în planul de zbor ca aeroport de destinație Palma de Mallorca. Avionul a aterizat totuși pe aeroportul București-Băneasa pentru alimentare, deși un Boeing 737 ( care poate lua la bord 118-189 pasageri dar acum avea doar cinci ), poate acoperi distanta Kabul-Palma de Mallorca fără escală de alimentare.
Pe 26 ianuarie 2004 o aeronavă Gulfstream IV, înmatriculată N85VM, prinsă și ea de Dick Marty în circuitul transportului de deținuți ai CIA, a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu la orele 23:14, de unde, la scurt timp, a decolat spre aeroportul București-Băneasa. De la Băneasa, avionul a decolat pe 27 ianuarie 2004, cu destinația Barcelona.

Prima constatare este aceea că avioanele depistate de Comisia europeană de anchetă condusă de Dick Marty, ca fiind utilizate de CIA pentru a transporta deținuții către închisorile lor secrete, aterizau frecvent pe aeroportul București-Băneasa și uneori pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Și că pe Băneasa era refăcută capacitatea de zbor a aeronavei de către o firmă de handling licențiată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Copy_of_Copy_of_AAH_AAB_23_07_2014
Handlingul pentru aeronavele civile obișnuite constă în alimentarea aeronavei cu combustibil, lichide speciale de aviație, aer comprimat pentru instalația de frînare, cu apă menajeră și vidanjarea instalațiilor sanitare, eventual încărcarea/descărcarea mării/pasagerilor cu utilaje standard, etc. Pe timp de iarnă, înainte de decolare, firma de handling execută și degivrarea aeronavei. Pentru a putea decola de pe Băneasa, echipajul trebuia să plătească taxele de aeroport ( aterizare/iluminare ), să depună un nou plan de zbor la Briefing-ul aeroportului, îndrumat de agentul de handling. Conform normelor de aplicare a Codului Vamal și a Regulamentului comun de efectuare al controlului vamal de către Vamă şi Poliţia de Frontieră, tot în atribuțiunile companiei de handling intră și aducerea reprezentanților vămii și Poliției de Frontiră la avion, în vederea efectuarea controlului de către echipa mixtă Poliție de Frontieră- Vamă.
Așadar, prin specificul activității lor, agenții companiei de handling au acces în aeronavă și intră în contact cu echipajul și pasagerii/marfa din aeronavă. Numai că atunci cînd e vorba de un zbor senzitiv, precum cel care are la bord ofițeri operativi ai CIA aflați în misiune, compania de handling trebuie să fie una agreată de MApN și de serviciile de informații românești, de regulă aceași care s-a ocupat în trecut și de transporturile speciale cu arme, ale statului român, legale sau de contrabandă.
http://news.russiatoday.ro/documente-ion-iliescu-minte-din-nou-a-fost-informat-despre-toate-zborurile-cia-cu-detinuti-pentru-inchisoarea-secreta-din-romania/
Platforma militară a aeroportului București-Otopeni a fost special destinată pentru încărcarea armelor în avioane cargo, în acest scop ea fiind declarată punct vamal fără vameși, prin HG-711/5.09.1995.

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroiani/hgpunctvamal.jpg
Ca o coincidență, handlingul pentru avioanele care au încărcat arme de la platforma militară de la Otopeni, n-a fost încredințat de MApN unei firme de handling, din cele existente pe aeroportul Otopeni, ci uneia cu baza pe aeroportul Băneasa.

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroianu2/21021998_handling.jpg
Și pentru toate avioanele a căror handling a fost efectuat de respectiva companie de la Băneasa, a existat un acord de survol și aterizare și un număr de programare militar, tipic zborurilor speciale, emise de MApN pentru platforma militară de la aeroportul București-Otopeni.

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroianu2/acord1.jpg
Cei care au citit cartea fostului comandant adjunct al aeroportului Otopeni, Valentin Vasilescu ( http://edituraobiectiv.ro/cuprins/c67.html ) au putut constata că zborurile avioanelor CIA, se desfășurau în România, după o schemă aplicată în perioada 1995-1999 de către autoritățile românești în cazul traficului cu arme, aprobările de survol și aterizare fiind date de președintele României.
http://news.russiatoday.ro/documente-ion-iliescu-minte-din-nou-a-fost-informat-despre-toate-zborurile-cia-cu-detinuti-pentru-inchisoarea-secreta-din-romania/
Trafic de arme, despre care vehemenții formatori de opinie care acum acuză Rusia că s-ar afla în spatele dezvăluirilor legate de închisorile CIA, dar și preşedintele Parlamentului European care a fost informat, n-au suflat o vorbă.
https://ohanesian.wordpress.com/2012/09/06/rechizitoriul-lui-valentin-vasilescu-la-uniunea-europeana/
Tot în caretea mai sus menționată apare și un fapt cel puțin bizar. În 2002, printre bazele aeriene dezafectate, sub pretextul că aceasta ar fi fost o condiție a aderării României la NATO, a fost și una din apropierea Capitalei, aflată într-o zonă izolată și slab populată. Ca o curiozitate, parcurgerea distanței pe șosea, de la București la acestă fostă bază aeriană și retur, corespunde timpului necesar refacerii capacității de zbor al unui avion mediu curier de tip Boeing 737. Și mai bizar este că terenul bazei aeriene, cu o suprafață de cîteva sute de hectare, 13 cladiri, două hangare, platformă, căi de rulare și pista betonată, au fost transferate de la MApN la Ministerului Justiției. Mai exact Direcției Generale a Penitenciarelor, prin HG 611/2003. Fără ca fosta bază aeriană să fi intrat vreodată în circuitul penitenciarelor din România.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_penitenciarelor_din_Rom%C3%A2nia
Seria coincidențelor nu se oprește aici. Cine credeți că s-a ocupat o bună bucată de timp de administrarea acestei foste baze aeriene, după ce ea a intrat în proprietatea Direcției Generale a Penitenciarelor ? Cumva patronul firmei de handling de la Băneasa, cea amintită mai sus ?
Ca o concluzie, timp de 25 de ani, România a fost condusă de politicieni pentru care valorile democrației, în numele cărora a fost împușcat Ceaușescu, au fost înlocuite cu o corupție generalizată. În jurul acestora s-au strîns ciorchine o armată de trepaduși dornici de îmbogățire pe orice căi, capabili să retrocedeze ilegal avuția națională, să facă trafic de arme, țigări, alcool și ființe umane, să participe la operațiunile acoperite ala CIA, călcînd cu maximă nesimțire pe cadavre. Prin subordonarea serviciilor de informații și a Justiției de către politic, toți acești trepăduși fără nicio valoare, au beneficiat de o protecție perpetuă care a condus la răsturnare a ierarhiei valorilor cu capul în jos în societatea românească.
Adevărata problemă a așa-zișilor formatori de opinie mai sus amintiți, aflați pe ștatul de plată al mogulilor de presă afiliați politic, nu este existența închisorilor CIA, ci faptul că de opt luni de zile, Justiția, susținută de ofițeri patrioți din SRI a dezertat, pornind în forță o adevărată luptă pentru asanarea clasei politice și a întregii societăți românești.
