Problemele au apărut atunci când fermierii au încercat să demareze investiţii în Agricultură, dar conform raportului relaţia dintre fermieri şi bănci a fost de vină pentru neatragerea fondurilor europene. Ca urmare a declanşarii crizei financiare mondiale, băncile au devenit mult mai reticente la acordarea creditelor. Nu au avut suficientă încredere în agricultori, mai ales că mulţi dintre aceştia erau la primul credit de afaceri, aşa că nu puteau demonstra dacă sunt sau nu bun-platnici. Pentru a elimina această neîncredere, au apărut scheme guvernamentale de garantare a împrumurilor luate de agricultori. Potrivit raportului Curţii Europene de Conturi, nici în România şi nici în alte ţări europene aceste garanţii de stat nu au fost eficiente.In schimb, Curtea de Conturi nu oferă prea multe detalii despre motivul care a dus la eşecul parţial al acestor garanţii, dar remarcă o situaţie comica.
Adica, garanţiile pe care fermierii nu le-au atras au fost depuse de stat tocmai în conturi deschise la băncile care nu s-au grăbit să îi crediteze pe fermieri. Aşa că banii care ar fi trebuit să fie acordaţi drept garanţie pentru afacerile agricole au generat pentru stat dobânzi de aproximativ 50 de milioane de euro. Agricultura este sectorul care a adus cei mai mulţi bani europeni în România după aderare: nu mai puţin de 13 miliarde de euro. Însă mare parte din aceşti bani au fost subvenţii la hectar, acordate pentru culturi deja existente.
