Vă invit astăzi să citiți câteva detalii despre un tip de organizare socială românească (străveche) pe care au practicat-o strămoșii noștri în zonele rurale până pe la 1850, și chiar până pe la 1920 (perioada interbelică), atunci când țăranii dețineau și lucrau la comun bunurile satului: pământul agricol, livezile, pășunile, islazul, pădurile etc. Este vorba de satele în devălmășie. E destul de mult de scormonit pe internet și de documentat și sortat informații despre acest tip de organizare și ar fi foarte bine dacă cineva ar face-o. Eu am scos mai jos doar câteva idei, ca să afle cât mai multă lume că a existat în istoria noastră (chiar până recent) un astfel de sistem de organizare și pentru a vedea noi de azi CUM trăiau românii (și probabil sigur nu doar ei) în ARMONIE, COLABORARE și prin ÎMPĂRȚIREA RESURSELOR, fără miile de instituții și comisii și consilii pe care ni le propune astăzi Statul ca organizare optimă a societății, instituții care s-au dovedit total ineficiente în a ne asigura o viață decentă, ba din contră, Statul din prezent, cu toate sub-sistemele lui ne face mai mult rău decât bine.
Rămășițe din sistemul de organizare numit „devălmășie” mai există astăzi prin unele sate, care încă au pășunile pentru vite la comun sau alte porțiuni ale satului/comunei folosite „la liber” de către toți locuitorii. De asemenea, devălmășia există juridic, ca reglementare a relațiilor dintre soți, care au bunuri comune – vezi AICI.
La cât de multe sate (încă) avem în România e posibil să existe unele în care devălmășia încă se mai practică la un nivel destul de ridicat dar… cine are timp și bani să meargă pe teren din sat în sat să vadă cum e viața pe acolo?
Să nu ne lăsăm prostiți de TV și să credem că ce vedem în jurul nostru sau prin „țările civilizate din vest” este forma de organizare optimă, cea mai bună pentru omenire. Din contră, este o formă care ne duce spre pieire, după cum vedem pe pielea noastră în fiecare zi. Statele atee și anti-omenești în care trăim noi oamenii astăzi, care promovează egoismul, zeul ban și călcarea pe cadavre pentru interesul personal contribuie la distrugerea normalității reprezentate prin dragoste față de aproapele, colaborare cu ceilalți, împărțirea resurselor cu semenii. Statele atee care subjugă popoarele omenirii astăzi, la comanda stăpânilor nevăzuți ai lumii, nu sunt sisteme de organizare proprice oamenilor, ci benefice doar păpușarilor din umbră.
Iată câteva chestii peste care am dat eu pe net, ca să ne facem o idee despre ce erau satele devălmașe:
Satul devălmaș
(sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Sat_dev%C4%83lma%C5%9F)
Satul devălmaş[1] a fost un tip de organizare socială în evul mediu românesc în care ţăranii liberi (răzeşi sau moşneni) deţineau şi foloseau în comun pământul sau pădurile comunităţii, fără ca acestea să fie divizate între ţărani. Erau sate „libere”, adică nesupuse aservirii feudale, supuse doar domniei dar fără să aibă un stăpân boier asupra lor. Satele devălmaşe erau conduse de o obşte sătească, care avea ultimul cuvânt în cazul litigiilor. Cu timpul ele au fost aservite sistemului feudal (fie unui boier, unei mănăstiri, etc.), dar unele sate devălmaşe libere au supravieţuit până în perioada interbelică, caz unic în Europa.
Cel care a întemeiat teoria satelor devălmaşe a fost sociologul interbelic Henri H. Stahl. Acesta a descoperit acest tip de organizare în timpul campaniilor de cercetare sociologică întreprinse în Ţara Vrancei, cunoscută ca zonă răzeşească, de ţărani liberi, o „insulă de organizare socială străveche” cu o autonomie pronunţată. În cursul cercetărilor el a descoperit comunităţi de răzeşi care încă mai funcţionau după o organizaţie arhaică, dar foarte bine pusă la punct, pe care a denumită “devălmaşă”. Sate devălmaşe au existat nu numai în Ţara Vrancei, dar şi în Muntenia sau Oltenia, în vechile „republici” ale Vrancei, Câmpulungului sau Tigheciului. Realităţi similare au existat şi în satele europene străvechi.
Stahl a subliniat distincţia dintre satele „arhaice” şi satele „evoluate”, pe care le-a împărţit la rândul lor în „libere” şi „aservite”. El a definit satul arhaic ca pe „un sat cu obârşie democratică egalitară, colorată gerontocratic[2] şi cu o populaţie omogenă alcătuită exclusiv din băştinaşi, formând o singură «ceată» închisă nebăştinaşilor şi, excepţional folosind trupul de moşie în «devălmăşie absolută», prin «stăpâniri locureşti» şi, excepţional, pe «suma de stânjeni», pe baza unei economii naturale, dominată de «folosirea» prin muncă directă a pământului, în tehnicile primitive ale defrişărilor şi desţelenirilor permanente.”[3]
Cât despre satul devălmaş, Stahl îl defineşte ca pe o „asociaţie de gospodării familiale, pe baza unui teritoriu stăpânit în comun, în care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare şi superioare drepturilor gospodăriilor alcătuitoare, drepturi exercitate printr-un organ de conducere numit «obştie».” Dar acest organ conducător are rol reprezentativ şi nu exclude membrii comunităţii de la luarea deciziei. Obştia nu este doar administrativă, ci joacă un rol important în viaţa socială, în viaţa internă a familiei şi în viaţa individuală.
În lucrarea sa fundamentală Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, Henri H.Stahl combate teza conform căreia satele devălmaşe ar fi fost întemeiate de un erou eponim[4], un fondator al satului şi susţine dimpotrivă ipoteza că satul devălmaş sunt forme târzii ale disoluţiei unor organizaţii mult mai vaste cu caracter tribal. El vede o continuitate între ginţile arhaice şi sate.
Note
- ↑ devălmăşie, stăpânire în comun a unor bunuri
- ↑ gerontocraţie, sistem de guvernare în care conducerea aparţine bătrânilor
- ↑ Vedinaş, citează Stahl, II, 1998, p.13
- ↑ eponim, care dă numele său unui loc, unei aşezări
…………………………………..
Pe siteul ăsta – http://www.ro.tezaur-romanesc.ro/ – sunt mai multe informații despre satele românești, istoric, tradiții etc. Acolo am găsit două articole interesante:
Semnificaţii ale satului și clasificarea aşezărilor rurale româneşti (I):
În vechea civilizaţie sătească, obştea funcţiona ca o democraţie ţărănească directă, iar pentru stabilirea unei astfel de orânduiri democratice nu a fost nevoie de intervenţia pluralismului, obştea creând „o omogenitate de voinţă care făcea conceptul de «consens» inutil”[8]. După cum arată sociologul Corina Bistriceanu, reprezentarea celor conduşi de către conducători era maximă [9], iar organizarea democratică era posibilă tocmai datorită supremaţiei tradiţiei, care unea oamenii şi crea o strânsă solidaritate. Astfel se explica de ce, de-a lungul timpului, obştea a constituit o formă de rezistenţă a poporului român, reuşind de multe ori să se împotrivească aservirii feudale sau unor influenţe străine nocive.
Semnificaţii ale satului și clasificarea aşezărilor rurale româneşti (II):
Satele de tip pastoral erau alcătuite mai ales din pădure şi izlaz, obştea sătească gestiona exploatarea în comun a acestora (în devălmăşia absolută, toţi membrii aveau drept comun de liberă folosinţă a terenurilor) şi reglementa colectiv creşterea animalelor, agricultura fiind lăsată la liberul plac al fiecărui ţăran [2]. În vremurile străvechi, când pădurile acopereau aproape toată ţara, oamenii defrişau porţiuni unde îşi croiau poieni artificiale, pe care le foloseau apoi în scop pastoral sau agricol. În satul de tip agricol, obştea sătească reglementa exploatarea terenurilor agricole, raclele de pământ acoperind aproape întreaga suprafaţă sătească, în timp ce pădurea şi izlazul se găseau pe o arie redusă. În satul mixt pastoral-agricol, obştea gestiona colectiv activitatea agricolă, fixa făşiile de teren din ţarină la care toţi ţăranii aveau drept egal de folosinţă şi care era despărţită printr-un gard colectiv de restul izlazului. Suprafeţele de izlaz unde erau crescute vitele erau înconjurate cu garduri, iar unele locuri în care iarba creştea mai deasă erau transformate în „gropi de cosire”, fiind îngrădite, de asemenea, cu garduri pentru a nu fi călcate de vite.
Aici mai multe detalii: http://www.ro.tezaur-romanesc.ro/istoria-satelor-romacircne537ti
…………………….
Exemplu devălmășie – organizarea devălmașă a satului Dragoslavele:
http://muscelpedia.ro/aboutus/index.php?pid=179
…………………….
Exemplu devălmășie – Satul moșnenesc Poiana – Ialomița:
https://poianamosnenilor.wordpress.com/2012/08/10/satul-mosnenesc-poiana-ialomita-9-2/
Poiana este un „sat vechi moşnenesc”. În momentul la care scrie, Stăncescu numără la Poiana aprox. 1.250 de locuitori în 188 de case. Condiţia moşnenească a aşezării este argumentată prin faptul că, la reforma agrară a domnitorului Cuza, în 1864, doar 40 de săteni din Poiana au fost împroprietăriţi, restul fiind deja proprietari de pământ. Autorul articolului analizează şi tipurile de moşii aflate în raza localităţii: călugăreşti (moşiile Erciuleasca şi Poieni, care aveau să fie preluate, după secularizarea averilor mănăstireşti, de Ion Marghiloman, tatăl lui Alexandru Marghiloman; familia Marghiloman a păstrat peste 2000 ha., până la reforma agrară de după Marea Unire, când terenurile au fost împărţite sătenilor; aproape 3000 ha. a deţinut, din moşia Erciuleasca, la un moment dat, Petre Orbescu), particulare (moşia Frunzoaica, de 1500 ha., aparţinând unor mari proprietari, primul dintre ei fiind Răducanu Târcă, ctitor al bisericii de lemn; moşia Băneasa Cacaleţi, deţinută parţial de N. Maltezeanu şi Maria Mănescu) şi moşneneşti (moşia Pisculeasca, 620 ha. pământ arabil, 25 ha. islaz şi 56 ha. pădure, pe care a ajuns să o stăpânească, prin cumpărări succesive, de la alţi moşneni, un Nae Poenaru, din care va descinde bogata familie Iatan, proprietară de moară; moşia satului Poiana, 1.050 ha. teren arabil, 150 ha. pădure şi 35 ha. islaz, care aparţinuseră moşnenilor din Poiana, urmaşi ai lui Tudor şi ai lui Stan Târcă.
…………………………….
Exemplu devălmășie – comunitatea Dumitrești
( situată în zona de sud a județului Vrancea la hotarul cu județul Buzău)
DEVĂLMĂSIA ÎN DUMITRESTI:
http://dumitresti.ro/articole/87-devalmasia-in-dumitresti.html
Populaţia rară, pământul din belşug, necesităţi de trai destul de modeste, lipsa de cerere pentru produsele gospodăriei ţărăneşti, sunt factori care concură la practicarea proprietăţii de grup asupra pământului.
Moşnenii trăiau modest, îşi produceau in casă aproape tot ce aveau nevoie. O prăjină – două de cânepă sau in, dădea(u) materia primă pentru pânzeturi, câteva oi dădeau lâna pentru stofă şi ţoale. Femeile prelucrau acestea, războaiele de ţesut aflându-se la cinste în iventarul gospodăresc.
Nu cumpăra nimeni fructe şi interesul pentru plantări de livezi nu era motivat. Câteva mere, puse la baza clăii de fân, ceva poame şi prune opărite asigurau consumul pe vremea iernii. Pentru atâta lucru nu era nevoie de livezi. Culegeau pomi răzleţi ieşiţi din flora spontană, in cel mai fericit caz altoiti acolo unde iesiseră cu altoi de meri domnesti sau cretesti. , ‘ ‘ ‘ ‘
Poate ceva mai mult interes prezentau câţiva pruni în vederea fabricării unui cazan – două de rachiu, nici acesta căutat şi cumpărat de nimeni. De altfel preferinţa moşnenilor era pentru vin, Dumitreştiul fiind o adevărată mică podgorie.
Nu avea rost să fie împărţită moşia pentru necesităţi atât de modeste şi ca atare oştenitorii “descălicătorilor” au păstrat proprietatea de grup, proprietatea obştească, denumită devălmăşie.
Păşunea, îaneaţa, pădurea au fost din vechime şi au rămas in devălmăşie până pe vremea bunicilor noştri.
……………………..
Vintila Mihailescu: “Cea mai mica unitate sociala”. Despre gospodarie, zadruga si devalmasie
http://www.cooperativag.ro/vintila-mihailescu-cea-mai-mica-unitate-sociala/
Obştea devălmaşă şi satele umblătoare pe moşi
Să aruncăm deci o privire asupra istoriei sociale a satelor româneşti, în speţă asupra caracteristicilor şi evoluţiei obştei devălmaşe, aşa cum o cunoaştem în primul rând din cercetarile fundamentale ale lui Henri H. Stahl în acest domeniu.
Respingînd teoriile inaugurale ale “descălecatului”, H. H. Stahl propune o altă ipoteză, care
“porneşte de la străvechi organizaţii sociale gentilice, care se sparg, teritorializându-se şi continuă apoi a se fragmenta în obşti săteşti, apoi în cete şi sfărşesc printr-un proces de autonomizare a gospodăriilor familiale” (H. Stahl 1959, vol. I: 55).
Pe această linie, H. H. Stahl va identifica apoi două tipuri mari de organizare sătească, aflate într-o succesiune istorică între ele: satul arhaic şi satul evoluat.
“Satul arhaic este un sat cu o obştie democratică egalitară, vag colorată gherontocratic, cu o populaţie omogenă alcătuită exclusiv din băştinaşi, formând o singură ‘ceată’ închisă nebăştinaşilor, folosind trupul de moşie în ‘devălmaşie absolută’, prin ‘stăpâniri locureşti’ şi, excepţional, ‘pe sumă de stînjeni’, pe baza unei economii naturale, dominată de ‘folosirea’ prin muncă directă a pământului, în tehnicile primitive ale defrişărilor şi desţelenirilor permanente.” (Ibidem, vol. II: 9)
Comparativ cu ce se va întâmpla mai târziu, satul “arhaic” poate fi considerat satul unei “devălmăşii depline”. Trupul de moşie, stăpânit în devălmăşie de obştea sătească, este împărţit în două zone, prima cuprinzând terenuri puse în exploatare doar prin activităţi de folosinţă temporară, cealaltă referindu-se la terenuri în exploatare permanentă. In satul arhaic, prima zonă era net predominantă.
Satele evoluate sunt satele umblătoare pe moşi, în care această devălmaşie deplină se sparge, obştea împărţindu-se şi ea pe cete. ……
………………………
CĂRȚI:
- Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
- Stahl, Henri H., Istoria socială a satului românesc. Culegere de texte, Editura Paideia, Bucureşti 2002 ISBN 973-596-128-8
- Vedinaş, Traian, Introducere în sociologia rurală, Editura Polirom, Iaşi 2001 ISBN 973-683-802-1
- Stahl, Henri H., Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, 3 volume, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1998
- Stahl, Henri H., Sociologia satului devălmaş românesc, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti 1946
- Stahl, Henri H., Civilizaţia vechilor sate româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1968
- Stahl, Paul H., Cum s-a stins Ţara Vrancei. Nereju, sat din Vrancea, Editura Paideia, Bucureşti 2002 ISBN 973-596-107-5
- Roman, Toma, Devălmăşia – formă de organizare a satului românesc tradiţional, înSociologie economică rurală, Biblioteca digitală ASE [1]
„A trăi în sat înseamnă a trăi în zariştea cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie (…). Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras în «istoria» făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale pentru vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii româneşti.“ (Lucian Blaga, Elogiu satului românesc, iunie 1937, discurs de recepţie rostit cu prilejul primirii în Academia Română)
https://ceicunoi.wordpress.com/
