Vindecătorii daci

Sunt puţine mărturii şi documente despre preoţii şi terapeuţii geto-daci. Zamolxe „stăpânea meşteşugul de-a te face nemuritor”.
Socrate spunea că: „reputaţia medicilor geto-daci era reală şi ea s-a menţinut timp de secole, iar faima lor a ajuns la marginile lumii”.
În scrierile despre daci ale lui Platon, Socrate şi Herodot se găsesc idei comune despre importanţa vindecării sufletului mai înainte de toate. Strabon povesteşte de unele tehnici „şamanice” la daci care, ca toţi tracii, cunoşteau şi tehnica extazului, dar care la ei atinsese o putere deosebită. În virtutea religiei lor, iniţiaţii daci „se abţineau de la orice aliment din carne mulţumindu-se cu miere, lapte, brânză, fructe şi legume şi încă pentru altele ei erau numiţi în acelaşi timp „cei care se tem de zeu” – theosebeis şi „cei care umblă prin fum”(tehnică de extaz – prin intermediul şi provocată de fumul de cânepă) – kapnobatoi
Zamolxe interzisese sub o pedeapsă foarte aspră practicarea oricăror vrăjitorii şi spiritisme, considerându-le ca foarte dăunătoare întregului popor din care fac parte cei ce le practică.
Iniţierea preoţilor daci era  teribil de grea şi era foarte bine stratificată, astfel încât numai cei buni ajungeau pe treptele superioare „aproape de zeu…”
Această iniţiere cuprinde printre altele, coborârea în infern, iniţierea războinicului, extazul, transa, doctrinele imortalităţii, metempsihoza .
După scrierile antice, se pare că pe teritoriul Daciei abundau aşezările asceţilor şi înţelepţilor. Aceşti asceţi şi contemplativi erau vegetarieni, hrănindu-se doar cu alimente primare vegetale.
Strabon spune că „aceşti solitari pioşi care trăiau departe de femei şi deşertăciunile lumii erau cunoscuţi sub numele de ktistai.
Dacii îi denumeau pe aceşti asceţi „pleistoi” sau „polistoi” sau în traducere liberă „fondatori”.
În Dacia exista una sau mai multe clase de „specialişti ai sacrului”care se caracterizau printr-o viaţă într-un anumit fel monahală, pentru că erau celibatari, vegetarieni şi trăiau în singurătate totală, aveau vârste incredibile, de sute de ani.
Sălaşul lui Zamolxe, pe care şi l-a construit şi în care îi primea pe iniţiaţi, aduce aminte de toate locurile iniţiatice ale religiilor antice.
În această grotă subterană imensă, Zamolxe, a petrecut singur şapte ani în care anticii spuneau că a practicat „moartea iniţiatică” şi prin revenirea la viaţă a zdrobit porţile infernului.
După descrierile antice , „peştera sacră a lui Zamolxe era imensă şi se afla în inima muntelui sfânt al geţilor, Kogaionon” actualmente masivul Bucegi.
Interiorul peşterii era ciudat, pereţii erau drepţi, iar pe fiecare dintre ei cât şi pe podea şi tavan erau nişte sori imenşi de aur. Din pereți se revărsa o lumină albă, albă lăptoasă, care te înconjura îndată ce intrai, ca un abur al zeilor. În acel loc erau tot felul de obiecte ciudate şi necunoscute, aşa cum nimeni nu mai văzuse. Aici nu putea intra oricine, căci ar fi fost ars.

http://hranasufleteasca.com/