Am învăţat întotdeauna ceva mai mult de la oamenii proşti decât de la cei inteligenţi. Prostul e mai proaspăt, mai lipsit de prejudecăţi, mai surprinzător. El sare de la una la alta şi are ce replică şi pentru o întrebare, şi pentru alta. Va fi, poate, inteligentul mai personal. Dar e mai obositor, mai greoi. Caută să-i înţeleagă întrebarea, şovăie, te mai descoase o dată. Şi, până la urmă, exclamă blajin: de, ştiu eu?
Constantin Noica în Despre nesuferita inteligenţă
Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.
Constantin Noica în Jurnal filozofic
Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea.
Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple
Oameni. Nu lucruri, nu peisaje; oameni. Să fii însetat de omul nou, aşa cum eşti de lumile noi. Căci fiecare om e o formă de încăpăţânare, adică o idee. Şi-ţi place să vezi care e gustul ideii, care e vocea ei. Cum surâde ea.
Constantin Noica
Nu cine eşti interesează ci care-ţi este sinele căci sinele tău este mai vast decât tine şi adevărul tău devine într-un sens dezmintirea ta. Iar sinele care a rupt cercul eului devine întodeauna susceptibil de lărgire ca fiind orizontul mişcător cu care te adevereşti în adânc.
Constantin Noica
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/
