Astazi, cand sistemul de impartire al averii de tip socialist-comunist s-a dovedit falimentar, ne punem intrebarea oare sistemul capitalist si democratic in care traim e mai bun? Oare din punct de vedere mental si spiritual suntem capabili sa promovam egalitatea sau ne dorim o egalitatea limitata, poate uneori e mai bine sa ne gandim ca si inegalitatea are o sursa obiectiva.
In mod cert oamenii nu sunt identici nici pe scara evolutiei spirituale nici pe scara evolutiei intelectuale, si de fapt, daca ne gandim bine, oamenii nu sunt identici pe nicio scara. Averea sau beneficiile materiale tind natural sa fie stranse si absorbite de un anumit grup de oameni. Pana aici nu este nimic rau, nimic gresit. Totusi, se constata ca exista in aceasta privinta trei viziuni extrem de diferite:
Prima ar fi nivelul dorit de oameni pentru distributia bogatiei. Aceasta impartire o putem considera ca varianta ideala catre care ar trebui sa mergem.
A doua este cea referitoare la imaginea noastra, si cum ne inchipuim ca este distribuita astazi bogatia in lume.
A treia este chiar realitatea seaca, care ne arata cat de bogati sunt bogatii si cat de saraci sunt saracii.
Aceste idei si altele ne sunt expuse astazi de Dan Ariely.
Va invit sa vizionam materialul de mai jos si sa meditam la ceea ce ne dorim. Evident nu uitati sa extrapolati exemplele oferite mai jos la tot ce societatea va ofera in ziua de azi. Nu uitati ca saracii sunt de fapt mult mai saraci decat va imaginati sau estimati voi ca sunt, si ei au nevoie disperata de orice ajutor cat de mic.
Ar fi frumos să fim obiectivi în viață, în multe feluri. Problema e că avem ochelari cu lentile colorate când privim diverse situații. De exemplu, gândiți-vă la ceva simplu ca berea. Dacă v-aș da să gustați câteva beri și v-aș ruga să le evaluați intensitatea și gustul, diferite beri ar ocupa diferite spații. Dar dacă am încerca să fim obiectivi? În cazul berii ar fi foarte simplu. Dacă am face o degustare pe neve? Dacă am face același lucru, ați gusta aceeași bere, pe nevăzute lucrurile ar părea altfel. Majoritatea berilor vor merge în același loc. Nu le veți putea distinge, cu excepția Guinness bineînțeles.
Putem gândi la fel despre fiziologie. Ce se întâmplă când oamenii așteaptă ceva de la fiziologia lor? De exemplu, am vândut oamenilor analgezice. Unora le-am spus că medicamentele sunt scumpe. Altora le-am spus că sunt ieftine. Medicamentele scumpe au lucrat mai bine. Au calmat mai bine durerea oamenilor deoarece așteptările chiar ne schimbă fiziologia. Și desigur toți știm că în sport, dacă ești fanul unei anumite echipe, nu te poți abține să urmărești meciul din perspectiva echipei tale.
Toate astea sunt cazuri în care noțiunile și așteptările preconcepute ne colorează lumea. Dar ce s-ar întâmpla în cazuri mai serioase? Cum ar fi în cazul justiției sociale? Am vrut să vedem care e versiunea degustării pe neve în cazul inegalității. Așa am început să observăm inegalitatea și am făcut chestionare pe scară largă în SUA și alte țări. Am pus două întrebări: Știu oamenii ce fel de nivel de inegalitate avem? Apoi, ce nivel de inegalitate vrem să avem? Să ne gândim la prima întrebare. Imaginați-vă că iau toți oamenii din SUA și îi ordonez de la cel mai sărac în dreapta la cel mai bogat în stânga, apoi îi împart în cinci categorii: cei mai săraci 20%, următorii 20%, următorii, următorii, cei mai bogați 20%. Apoi vă rog să-mi spuneți ce avere credeți că deține fiecare categorie. Mai simplu, imaginați-vă că vă rog să-mi spuneți ce avere credeți că dețin cele două categorii de la bază, cei 40% de la bază? Gândiți-vă câteva secunde, alegeți un număr. De obicei nu ne gândim. Gândiți-vă puțin, să aveți un număr în minte. Îl aveți?
Ok, iată ce ne spun mulți americani. Ei cred că cei 20% de la bază dețin aprox. 2,9% din avere, următorul grup are 6,4%, deci împreună puțin peste 9%. Ei spun că următorul grup are 12%, 20%, și oamenii cred că cei mai bogați 20% au 58% din avere. Vedeți cum e în comparație cu ce ați gândit voi.
Dar cum e realitatea? Realitatea e puțin diferită. Cei 20% de la bază au 0,1% din avere. Următorii 20% au 0,2% din avere. Împreună fac 0,3%. Următorul grup are 3,9%, 11,3%, și cel mai bogat grup are 84-85% din avere. Deci ce avem de fapt și ce credem că avem diferă foarte mult.
Dar ce vrem? Cum ne dăm seama? Pentru a afla ce vrem de fapt, ne-am gândit la filosoful John Rawls. Dacă vă amintiți, John Rawls avea o definiție a unei societăți drepte. Zicea că o societate dreaptă e aceea în care, dacă ai ști totul despre ea, ai fi dispus să intrii în ea într-un loc oarecare. E o definiție frumoasă, deoarece dacă ești înstărit, ai vrea ca bogații să dețină mai mult, iar săracii mai puțin. Dacă ești sărac, ai vrea egalitate. Dar dacă ai merge în acea societate în orice situație, fără să știi, trebuie să consideri toate aspectele. E ca degustarea pe neve, când nu știi care va fi rezultatul când iei o decizie și Rawls numește asta „vălul ignoranței”.
Așa că am luat un alt grup, un grup mare de americani, și i-am întrebat sub vălul ignoranței. Care sunt caracteristicile unei țări care te-ar determina să te muți acolo, știind că ai putea ajunge întâmplător în orice loc? Iată rezultatul. Ce au vrut oamenii să dea primului grup, cei 20% de la bază? Au vrut să le dea 10% din avere. Următorului grup 14% din avere, 21%, 22% și 32%.
Nimeni din eșantion nu a dorit egalitate completă. Nimeni nu a crezut că socialismul e o idee fantastică. Dar ce înseamnă asta? Înseamnă că avem un decalaj de cunoaștere între ce avem și ce credem că avem, dar avem un decalaj cel puțin la fel de adânc între ce considerăm corect și ce credem că avem în realitate.
Putem pune aceste întrebări nu numai despre avere, ci și despre alte lucruri. De exemplu, am întrebat oameni din diferite părți ale lumii despre problema asta, liberali și conservatori, și practic ne-au dat același răspuns. Am întrebat bogați și săraci, au dat același răspuns, bărbați și femei, ascultători NPR și cititori Forbes. Am întrebat oameni în Anglia, Australia, SUA… răspunsuri foarte asemănătoare. Am întrebat chiar și departamentele unei universități. Am verificat aproape toate departamentele de la Harvard și chiar de la Harvard Business School, unde unii doreau ca bogații să aibă mai mult și săracii mai puțin, asemănarea a fost izbitoare. Știu că unii dintre voi au mers la Harvard Business School.
Am pus întrebarea asta și despre altceva. Am întrebat despre proporția dintre salariul unui director și cel al muncitorilor necalificați. Asta cred ei că e proporția. Apoi am întrebat care cred că ar trebui să fie proporția. Apoi am întrebat care e realitatea. Realitatea? Am putea spune că nu e chiar așa rea, nu? Roșu și galben nu sunt chiar atât de diferite. Dar asta deoarece nu le-am desenat la aceeași scală. E greu de văzut, acolo e galben și albastru.
Dar cum e cu alte consecințe ale averii? Averea nu înseamnă doar bogăție. Am întrebat despre sănătate, despre disponibilitatea medicamentelor pe bază de rețetă, speranța de viață, speranța de viață a copiilor. Cum vrem să fie ele distribuite? Dar educația pentru tineri? Și pentru vârstnici? Din toate astea am aflat că oamenilor nu le place inegalitatea averii, dar există alte lucruri în care inegalitatea, rezultatul averii, le pare mai cumplită: de exemplu, inegalitatea în sănătate sau educație. Am aflat și că oamenii sunt deschiși schimbării inegalității când vine vorba de oameni care au mai puțină autonomie, practic, copii și bebeluși, deoarece nu îi considerăm responsabili pentru situația lor.
Deci ce lecții învățăm din asta? Avem două decalaje: unul de cunoaștere și unul de dezirabilitate. Decalajul de cunoaștere e despre cum educăm oamenii: cum facem oamenii să gândească diferit despre inegalitate și consecințele inegalității sub forma sănătății, educației, geloziei, ratei de criminalitate etc.?
Apoi avem decalajul de dezirabilitate. Cum îi facem pe oameni să gândească diferit despre ce vor cu adevărat? Vedeți, definiția lui Rawls, perspectiva lui asupra lumii, abordarea degustării pe neve, scoate din joc motivația noastră egoistă. Cum implementăm asta la nivel mai înalt, la scară mai largă?
În final avem și un decalaj de acțiune. Cum abordăm practic lucrurile acestea? Cred că o parte din răspuns e să ne gândim la oameni ca la copii și bebeluși care nu au autonomie, deoarece oamenii par mai dispuși să facă asta.
În concluzie, aș zice că data viitoare când beți o bere sau vin gândiți-vă în primul rând la ce e real în experiența voastră și care e efectul placebo cauzat de așteptări? Apoi gândiți-vă ce înseamnă asta pentru alte decizii din viața voastră și, în final, pentru probleme politice care ne afectează pe toți.
Mulțumesc mult.
