De multe ori am auzit expresia „dragostea trece prin stomac”, dar niciodată nu am știut cu siguranță ce înseamnă sau ce ar vrea să zică. Asta până mai ieri, când m-am luminat.
„E sărac, dar îl iubesc.” Ce să-i faci în cazul ăsta? Nu e chiar deloc o cale să îți convingi fiica să renunțe la o dragoste inutilă și… săracă?
Să vorbim puțin de căsătoriile acestea și de legătura lor cu partea financiară. Să luă, de exemplu, de la Evul Mediu până prin secolul al XIX-lea, situația femeilor. Toate fetele, dar absolut toate fetele, se orientau încă de mici, la îndemnul părinților, bineînțeles, către un Făt-Frumos cu avere. Existau căsătoriile aranjate, dar asta se întâmpla la familiile de vază din societate. Dar chiar și așa, zestrea era pe primul plan în condițiile puse pentru o căsătorie. Ce aveau de spus mirii? Nimic. Evident, dacă îndrăzneau, erau oricum amenințați cu dezmoștenitul. Ceea ce vreau să subliniez aici este faptul că se punea prea mult accent pe partea financiară și puțini erau cei care se căsătoreau din dragoste.
Ei, azi, situația este altfel. În ce sens și cât de diferită? Să spuneam doar că tinerii au devenit rebeli. „Păi bine, mama, dar am și eu viața mea, lasă-mă să mi-o trăiesc!”. Oare cât de des aud asta părinții de adolescenți și de tineri? Poate puțin cam prea des. Tocmai de aceea din ce în ce mai mult apare situația (stânjenitoare pentru părinte) de a-și vedea fiica peste măsură de fericită lângă un, așa cum îi spune tata, terchea-berchea. Sărac mai ceva decât un câine fără stăpân, să nu mai zicem de faptul că sărăcia nu se limitează doar la asta, ci și la nivelul în care omul măcelărește gramatica limbii române până la lună și înapoi.
Dialog între părinți, fiică și viitorul ginere:
Mama: Părinții tăi ce lucrează, băiatule?
Băiatul: – Păi nu lucrează. (să presupunem că ar pleoscăi și gumă). Mama și tata merge (observați, rogu-vă, greșeala) pe la niște vecini cu ziua.
Tatăl: – Și tu ce faci?
Băiatul: – Ce să fac? (mai mestecă puțin guma, zgomotos). Aș fi vrut să termin și io (din nou) liceul, dar dacă n-am timp… Ce să fac?? Ziceți-mi și mie ce aș putea să fac?
Fata: – Lasă, tată, că a promis că atunci când trec eu a 12-a o să intre și el la liceu. (Șoc pe chipul părinților)
Mama și tatăl: – Fată dragă, cu ce te face pe tine fericită băiatul ăsta? Că de avut bani, n-are. De inteligență nici nu mai zic… Ce ți-ar putea aduce ție de ești așa fericită cu el?
Dragi cititori, asta încerc și eu să descopăr… Dacă aveți vreun răspuns, orice, vă rog să mă luminați și pe mine. Acum, sinceră să fiu, mi-a trecut și mie prin cap câte ceva, dar nu pot să spun public… :)) Este, până la urmă, o situație delicată.
La urma urmei, o relație nu se poate întreține doar așa, cu „lugu-lugu”. Susținerea financiară trebuie să fie măcar pe planul doi. Casă, mașină, ieșiri în oraș, copil (nici nu mai zic de asta, pentru că aici se vor duce automat 99% din banii cuplului), rochie și bijuterii pentru ea, surprize, excursii, spa sau mai știu eu ce alte chestii pe care le caută femeile în ziua de azi. Nu poți, în opinia mea, să locuiești sub un pod și să fii fericită. Asta e, am zis-o! Știu că e puțin cam exagerat, dar trebuie să ne gândim la extrem ca să putem înțelege rolul banului în dragoste.
Da, știu, vă gândiți acum că, atât timp cât ești cu persoana iubită, nu e chiar așa și nu contează nimic altceva. De acord, e așa vreo două-trei săptămâni, hai o lună, dar mai târziu ce faci? Dragostea asta trebuie și e susținută cumva, nu?
Știu că ceea ce spun acum este într-o completă antiteză cu ceea ce se întâmplă azi, și am văzut cu toții ce fel de modele promovează media, dar cazuri de genul ăsta chiar se întâmplă. Nu știu de ce, dar fetele își pierd mințile foarte ușor în fața unui bărbat frumos. Dar mândria, unde e mândria? (Sigur, atât timp cât e ceva și de capul lor).
https://cronicileanonymei.wordpress.com
