E deja de notorietate că forma de capitalism la care s-a ajuns în perioada actuală supraviețuiește doar prin credit. Dacă ”banii reprezintă sângele care irigă sistemul economic”, așa cum zicea în manualul de Economie din clasa a XIa, citându-l peSamuelson, acum creditul este aparatul care mai ține în viață acel sistem, aflat în moarte cerebrală de ceva vreme și căruia profitorii nu vor să-i dea drumul pe calea cea veșnică, pentru că nu au apucat încă să se-nțeleagă între ei cum să împartă moștenirea.
A blama capitalismul pentru asta este poate forțat, capitalismul are și el hibele lui mari, dar creditul nu este creația sa exclusivă. Creditul este creația socialismului bancar. Socialismul bancar este foarte pervers, pentru că se ascunde și avansează principii capitaliste pe care el însuși nu le urmează. Căci ce poate fi mai socialist decât socializarea pierderilor, realizate în dauna celor mulți? Băncile nu pierd pentru că sunt prea mari ca să eșueze (too big to fail) sau se ascund sub auspiciul hazardului moral. Iată cum îmbinarea nefericită dintre capitalism și socialism a adus la suprafață această monstruozitate care se cheamă credit fără acoperire sau fiat money, care nu face altceva decât să exploateze și să exacerbeze slăbiciunile umane.
Sistemul bancar, croit instituțional pe un model global de guvernanță, în baza celor mai perverse și inechitabile reguli care guvernează această lume, și-a creat o imunitate impenetrabilă, prin care orice decizie luată acolo este transferată societății globale, ca și cum ea ar veni de la societate și nu de la bancă. În schimb, reversul nu este valabil. Ca să fiu mai puțin abstract, creditul se va face întotdeauna cu consimțământul clientului, fie că e vorba de guverne, firme sau omul simplu. Făcând o analogie, nu știu cât de reușită, contractul de credit este tot atât de democratic pe cât este și actuala democrație reprezentativă. Deși nimeni nu te poate constrânge cu cine să votezi, desigur exceptând situații de abuz fizic și se presupune că alegerile sunt în deplină cunoștință de cauză, în fapt lucrurile nu stau niciodată așa, nici pe departe. În fapt, înșelăciunea, dolul, puterea instituțională și financiară, organizația, lipsa educației celui aflat în plasa de siguranță, sunt tot timpul acolo. Și ele nu pot fi trecute la …și altele sau la factori reziduali ai modelului, pentru că sunt decisive în determinarea alegerii, așa-zis democratice. Pentru ca alegerea să fie deplin democratică și în cunoștință de cauza, ar trebui ca, așa cum afirmă liberalismul economic clasic, în mecanismul formării deciziei să se manifeste toate acele precondiții, fără excepție, de concurență perfectă, să existe putere egală de negociere și redusă, deplină transparență și informație, să nu existe costuri de tranzacție. Până când aceste condiții nu vor fi îndeplinite sau măcar să se apropie ca principii, nu se poate vorbi de democrație, cum nu se poate vorbi nici de contract comercial consimțit, în cazul creditului. Toate contractele de credit sunt marcate de clauze abuzive, abuzul bancar constând în prezumarea condițiilor și tratamentelor egale cu clientul, ca și posibilitate de negociere, când în realitate raportul de forțe este unul complet inegal. Câtă vreme Banca se va bucura de independență politică, ea va putea întotdeauna să impună condițiile care îi protejează interesele în dauna clientului, fără ca cel din urmă să poată determina modificarea lor prin vreo formă de negociere sau constrângere juridică. Aici nu se pot da exemple, întreaga activitate bancară este un exercițiu de dominare și constrângere, fie că discutăm de Fondul Monetar Internațional, băncile naționale sau bănci comerciale, în raport cu clienții acestora, guverne, companii sau oameni simpli.
De aceea, argumente de tipul ”creditul bancar este un act juridic liber consimțit de părți, care își asumă și își împart riscurile” sunt atât false, cât și ilegitime. Debitorul este înșelat pentru că la baza formării deciziei sale nu stau justificări raționale, ci slăbiciuni umane. Creditul este acel miraj al abundenței, al șansei și visului împlinirii dorințelor, al ieșirii din criză, pe care orice om aflat pe calea înnegurată și bolovănoasă a vieții îl trăiește zi de zi.
Dacă la începutul mecanismului de credit, acesta avea o acoperire reală, în proprietăți, tranzacții, bunuri fungibile, astăzi creditul este stupefiantul obținut și administrat artificial, care constă în crearea de bani din nimic, un vehicul de exacerbare a egoismului, lăcomiei și prostiei, în cele din urmă. Neîndoielnic, ar spune unii, nu este rolul sistemului bancar să scape umanitatea de slăbiciunile ei. Dar nocivitatea constă în agresivitatea atacului acestuia asupra imunității sistemului uman. Creditul riscă să prăbușească, după cum se vede, omul, din ființa sa, înzestrată cu talente și simțiri superioare, înspre instincte primare. Din acel moment, al sublimei desfătări cu iluzia libertății, omul decăzut de la condiția sa devine un sclav al propriei sale vieți și mai grav, un sclav al sistemului opresiv.
Poate pentru mulți cititori ai acestui blog, cele prezentate aici vor fi părut cvasicunoscute. Este bine însă să ne amintim mereu că există o lege de cauzalitate, în care tot ce se întâmplă în lumea exterioară este o consecință a unor fapte și lucruri simple, care trăiesc cu noi zi de zi și cărora poate nu le acordăm atâta importanță câtă s-ar cuveni.
