Astăzi vă prezentăm o scurtă povestire din folclorul persan care ne arată cum gândim de multe ori. Același eveniment îl analizăm cu două măsuri diferite în funcție de persoanele implicate. Acest fenomen are și un nume – subiectivism. A fi obiectiv 100% este imposibil, însă a reduce nivelul de subiectivism este o cale pe care pășesc cei care sunt înțelepți. Emoțiile și judecata nu fac casă bună întotdeauna, după cum veți vedea în povestirea următoare.
Într-o noapte de vară, membrii unei familii au dormit în grădina din fața casei lor. Cu neplăcere, mama a văzut că fiul său și soția acestuia (pe care nu o suporta) s-au cuibarit unul în brațele celuilalt. Incapabilă să suporte acest lucru, ea i-a trezit și s-a plâns:
– Cum puteți dormi atât de apropiați unul de altul pe căldura asta? Este nesănătos și periculos.
În alt colț al grădinii, dormea fiica sa și ginerele său, pe care il adora. Dormeau departe unul de altul, la cel puțin un picior distanță între ei. Mama i-a trezit ușor spunând:
– Dragii mei, cum puteți dormi atât de departe unul de altul, când este un frig ca acesta? De ce nu vă încălziți unul pe altul?
Nora sa a auzit acestea. Ea s-a ridicat în capul oaselor și cu voce tare a pronunțat următoarele cuvinte, ca pe o rugăciune:
– Ce milostiv este Dumnezeul nostru. O singură grădina și o vreme așa de schimbătoare!
