Organizat la Buzău de Fundaţia ORIGINI CARPATICE în colaborare cu DACIA REVIVAL INTENATIONAL Inc., New York, în perioada 9 – 12 iulie 2015, al XVI-lea Congres Internaţional de Dacologie a reunit peste 130 de participanţi, din care circa 70 au susţinut comunicări ştiinţifice, care au acoperit o gamă largă de teme privind istoria geto-dacilor, prezenţa acestora în preocupările istoricilor europeni şi nu numai, spiritulitatea şi religia monoteistă dacă, tezaure, monumente şi tipuri de aşezări daco – getice din spaţiul capato – danubiano – pontic.
“Toate prezentările şi luările de poziţie au reflectat necesitatea implicării în conştientizarea apartenenţei noatre la marele popor geto – dac, şi faptul că pe viitor avem o misiune importantă: aceea de a aduna în jurul nostru pe toţi iubitorii de istorie şi spiritualitate, pentru crerarea unui front unic de acţiune FORUMUL NAŢIONAL GETO – DAC.
Această nouă structură va avea ca misiune crearea unei baze de date naţionale a tuturor asociaţiilor, fundaţiilor, instituţiilor publice care acţionează pentru punerea în valoare a moştenirii milenare primită de la înaintaşii geto – daci, unul din primele popoare ale Lumii.
Forumul va coordona şi armoniza organizarea evenimentelor circumscrise tematicii, în ţară şi în ţinuturile locuite de români în afara graniţelor şi va paricipa activ la elaborarea proiectului de ţară ROMÂNIA – GRĂDINA MAICII DOMNULUI ce va trasa principalele direcţii de construcţie a uni NOI ROMÂNII.
În cadrul acestui Forum vom invita pe toţi cei interesaţi să participe la înfiinţarea unui INSTITUT NAŢIONAL DE CERCETARE a vieţii materiale şi spirituale, a culturii şi civilizaţiei geto – dacice.
Propunem Congresului să adopte o scrisoare deschisă adresată Papei Francisc prin care să solicităm deschiderea Arhivelor Vaticanului pentru cercetătorii Institutului nou creat” se arată într-un comunicat de presă semnat de Napoleon Săvscu, preşedintele DACIA REVIVAL INTENATIONAL Inc., New York.
Gheorghe Petre
