Săptămâna trecută, prin referendumul din Grecia s-a intrat într-o nouă etapa a lumii în care trăim.
Sunt două elemente care definesc schimbarea. Una de tip structural, care priveşte modul de funcţionare reală a sistemului economic numit CAPITALISM; în sensul că s-a epuizat perioada de relaxare generată de pansamentele făcute sistemului şi mai ales încercarilor curajoase de a face practic invizibile instrumentele tăioase cu care se produce “plusvaloarea”. Asta evident pentru publicul larg si ignorant, iar cealalată se referea la neputinţa Germaniei de a găsi un drum armonios către o identitate complet diferită de cea insuşită şi acceptată dupa cel de Al Doilea Război Mondial, pretextul fiind Grecia!
Cele două tendinţe se completează reciproc şi pun pe masa discuţiilor publice despre mersul lumii opinii, convingeri, iniţiative şi, în cele din urmă, verdicte, unele valabile cel mult până la sfârşitul săptămânii în curs.
Să începem cu Germania. La terminarea Războiului Rece, in 1989, care s-a încheiat clar cu victoria ţărilor occidentale, cu NATO la vârf şi mai ales cu înfrângerea ţărilor socialiste, cu URSS, la Malta, ca semnatară a actului de abdicare. Ţara care aştepta cel mai mult terminarea Războiului Rece a fost Germania, pentru că în linii mari se creau condiţii pentru o restartare a ţării în peisajul geopolitic mondial, existând premise clare ca să scape de statutul de “ţară învinsă” şi “vinovată”. Aşa au ajuns în spaţiul puterii lideri din RDG, ca astăzi ei să fie determinanţi pentru deciziile ce se iau la Berlin. Principalul sprijinitor al restartării Germaniei a fost URSS, care a militat pentru unificarea Germaniei crezând că NATO nu va face niciun centimetru spre EST şi, mai ales, pentru a se redefini teritorial ca Federaţia Rusă, scăpând în acest fel de statutul de ţară învinsă – statut pe care l-au avut celelalte ţări socialiste, deci mai puţin RDG şi URSS. Actuala Germanie spune : Moştenitorii si responsabilii Germaniei Hitleriste sunt cei din RFG. Noi am fost ocupaţi, am suferit şi am plătit. Este corect ca noi să acţionăm fără complexe pentru a promova Germania ca un jucător foarte important în Europa. Şi nu le-a fost prea greu să-i convingă pe francezii lui Szarkozy să facă împreună un cuplu. Dar lucrurile se complică în momentul în care Unchiul Sam constată că proiectul poate reuşi. Se mobilizează în forme specifice CIA-lui şi domnul Szarkozy pierde alegerile într-un mod aproape inexplicabil. Se spune că mai toata ambasada franceză de la Bucureşti a plâns în noaptea cu pricina pentru că nu întelegeau mecanismele dezastrului. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu doamna Merkel, dar în forme mai blânde. Care au fost temeiurile Unchiului Sam? Simple : Cuplul Paris-Berlin voia să controleze continentul european prin promovarea austerităţii, evident ca produs inteligent. Se pare că primul defectat în acest joc a fost domnul Traian Basescu, care la porunca Înaltei Porţi, aşa pe nepusă masă, taie pensiile, salariile şi alte cheltuieli. De ce a fost aleasă România? Foarte simplu! În fruntea României era o marionetă perfectă, iar exemplul de austeritate promovat de România putea fi exemplar ca material didactic. Numai că Unchiul Sam nu acceptă acest joc şi-l intreabă pe Traian Basescu: Nu era corect sa-mi spui şi mie de acest plan? La care preşedintele îi răspunde cu hăhăitul consacrat: Nici nu mi-a trecut prin cap că v-ar putea deranja. Unchiul Sam i-a întors spatele şi în decembrie 2011 a primit ordin să predea puterea, adică să părăsească scena ca jucător incompatibil.
Dar să ne întoarcem.
În entuziasmul terminării discuţiilor de la Malta, legenda zice că la despărţirea pe aeroport, un sovietic i-a spus colegului american: Acuma totul este OK! Dar cum o să vă descurcaţi fără un duşman? N-au trecut decât câţiva ani, poate prin 1996, deja occidentatii au început să se căineze constatant că sistemul socialist era mult mai fragil decât credeau ei şi că prada de război este mult prea mică faţă de cât trebuia să fie. Acţionând, evident din lăcomie, nu şi-au dat seama că au dat peste o belea şi mai mare: Primejdia « imploziei » URSS, adică Federaţia Rusă. America intervine prompt şi eficient sprijinind, unii spun direct, instalarea regimului Putin, la 1 ianuarie 2000, şi se reface Rusia, fără ca Occidentul să bage de seama. Mai mult, fericit ca a scăpat de primejdiile socialiste în propriul teritoriu, hotărăşte şi reuşeşte două proiecte: Externalizarea producţiei prin transferarea ei in China, India, Brazilia şi alte zone. De fapt se externaliza conflictul social dintre muncitori şi capitalişti, popularii, adică dreapta, devenind principalul vector al înaintării politice către o lume idilica, edulcorată cu drepturile omului, libera circulaţie pentru cei din proiect, instituţionalizarea mecanismelor de piaţă B-M-B şi M-B-M şi scoaterea din circuitul public a mecanismelor prin care ţările sunt presate să devină jucatoare complet fără opinii, în jocurile inteligente ale unor grupuri din spatele unor perdele groase, de napătruns. În felul acesta CAPITALISMUL nu mai operează cu vânzarea/cumpararea forţei de muncă a muncitorilor, a indivizilor, ci cu popoarele, cu ţările, cu entităţile administrative, care astfel, fără identitate, nu pot reacţiona şi nu se pot opune « ingineriilor » care produc vagoane de bani în folosul unor multinaţionale, ca şi cum ele ar fi garantul păcii mondiale.
Ce a făcut Grecia în dumiinica referendumului? I-a lăsat fără obiectul muncii pe acesti « inteligenţi ». Pot face ei ceva? În mod sigur rău, dar sunt şi apăraţi de un instinct de conservare.
Dar să mai aşteptăm o luna-două. Până atunci, vor fi doar dansuri simbolice în jurul unor focuri de tabără, o pace socială confuză, reperată cu aproximaţii penibile ca democraţia, statul de drept, discriminare pozitivă şi altele.
