De-a lungul istoriei, infracţiunea de viol a îmbrăcat forme diferite în funcţie de perioada istorică şi mentalitatea colectivă faţă de această faptă. Au existat perioade în care violul se pedepsea, în anumite situaţii, şi cu moartea.
Încă din secolul XVII, faptele de viol au fost reglementate de legile vremii ca printre cele mai grave ce pot fi comise împotriva semenului. De-a lungul istoriei, cei care comiteau astfel de fapte erau pedepsiţi drastic, existând situaţii prevăzute de legile cunoscute în care violul se putea sancţiona şi cu moartea. Modul de pedepsire era diferit, în trecut, şi în funcţie de statutul social al celui vinovat de comiterea violului, pedepsele căpătând un caracter unitar odată cu intrarea în vigoare a primului Cod Penal al României moderne, cel intrat în vigoare în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Dacă ar fi trăit în acea perioadă, de pildă, violatorii din Vaslui ar fi fost pedepsiţi la muncă silnică pe perioadă nedeterminată. Ar fi scăpat mult mai uşor în perioada interbelică, când această infracţiune era pedepsită ceva mai blând.
Primele referiri istorice, din perioada lui Vasile Lupu
În perioada feudală, în Moldova, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Biserica media cele mai multe cazuri de viol. În 1646, la Iaşi, era tipărită “Pravila lui Vasile Lupu”, considerat primul document legislativ laic din istoria României, potrivit unei lucrări de specialitate publicată de judecătoarea Carmen Lupe. Violul era denumit în acel document “sila fecioarelor” iar subiectul infracţiunii erau atât femeile cât şi bărbaţii. Pedepsele erau diferite în funcţie de statutul social al infractorului.
“Bogatul cu pierderea unei sume de bani din averea sa, pe când cel sărac cu bătaia şi scoaterea din comunitate; (…) tutorele cu confiscarea averii şi pierderea calităţii de tutore, pe când sluga cu arderea de viu“, precizează judecătoarea Lupe în lucrarea sa.
Din perioada fanariotă avem o definiţie a violului aşa cum era ea reglemantată în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, domnitor al Ţării Româneşti: “Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”.
Codurile din timpurile lui Cuza şi Carol al II
Primul Cod Penal românesc a fost cel adoptat în 1865, în timpul domnitorului Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza. Era considerat unul dintre cele mai moderne din Europa, fiind inspirat din codurile prusace şi franţuzeşti. Infracţiunea de viol era denumită atunci “atentat contra pudoarei” şi era pedepsită în funcţie de modul în care era comisă. În cazurile cu autori multipli, pedeapsa era “maximul recluziunii (muncă silnică)”. Nu sunt menţiuni referitoare la posibilele sistări ale pedepsei.
Codul de la 1865 a fost înlocuit abia în 1936, în timpul regelui Carol al II-a. La nivel general, violul se pedepsea atunci cu pedepse între 2 şi 5 ani, însă, în cazul circumstanţelor agravante pedepsele erau mai mari. Pentru violul în grup, pedeapsa maximă era de 8 ani de închisoare corecţională.
Acel Cod a fost înlocuit în 1969, atunci când comuniştii stabileau pentru viol pedepse ce variau între 3 şi 10 ani. În cazul circumstanţelor agravante, cum ar fi fapta comisă de două sau mai multe persoane, limita maximă era de 15 ani. În prezent, potrivit actualului Cod Penal, această limită este de 12 ani.
Violul în grup în alte ţări – SUA – închisoare stabilită de judecător, limita maximă fiind închisoare pe viaţă – Franţa – 20 de ani de închisoare (nu se specifică o limită minimă şi maximă) – Germania – cel puţin trei ani (nu se specifică limită maximă) – Spania – între 12 şi 15 ani
