Şi Friedrich Nietzsche spunea că „Libertatea este voința de a răspunde de noi înșine.”
Omul s-a născut să fie liber. Speranța pentru autodeterminare este în inima fiecăruia şi dorinţa de independență este în centrul fiecărei revoluții. Independența este câștigată cu victime, durere și sacrificii. Rănile şi cicatricile libertăţii sunt încă vii pe trupurile noastre şi poate vor rămâne nevindecate. Mulţi dintre noi nu vor apuca să respire aerul libertăţii şi al independenţei iar durerile se vor multiplica generaţie după generaţie. Am îndurat degeaba chinurile foamei, ale sărăciei şi plânsul copiilor noştri. N-am reuşit să schimbăm aproape nimic. Încă nu suntem liberi. N-am biruit şi n-am triumfat în luptă.
Omul, de-a lungul istoriei sale, a reuşit să rupă lanţurile tiraniei tocmai pentru că spiritul său este acela de a fi liber. Libertatea nu poate fi mai puţină sau mai multă ci este pur şi simplu libertate. Niciun dictator, nicio organizaţie internaţională, niciun program politic şi nicio filosofie nu poate îmblânzi energia spontană a libertăţii cerute de o naţiune. Libertatea este în noi şi face parte din natura umană, cel puţin la nivelul subconştientului.
„Și-atunci, nu cumva istoria protecției omenirii atârnă până la urmă de istoria libertății ei? Poate că protecția dorită de toată lumea e opera celor puțini care au știut ce să facă cu libertatea lor. Să îndrăznim atunci să spunem că toți oamenii au nevoie de protecție, în vreme ce nu prea mulți se dau în vânt după libertate? Dacă aruncăm o privire în istoria lumii (sau pe o hartă actuală a ei), cu greu vom putea susține că nevoia de libertate dă regula omenirii, chiar dacă nevoia de protecție a fost constantă. (…) Putem chiar afirma că libertatea nu e mai mult decât o întâmplare fericită a istorie. (…) Statistic vorbind, omul preferă să moară în robie lângă „oala cu carne”, decât flămând pe drumurile libertății ” (…) Poate că oamenii – în majoritatea lor – n-au nevoie de libertate ci, preponderent, de protecție. Și totuși! Ei au nevoie de cei care au nevoie de libertate nu numai pentru a-și spori gradul de protecție, ci deopotrivă pentru a învăța de la ei nevoia de libertate. Cei puțini i-au iubit pe cei mulți, le-au oferit protecție, un trai mai bun, un grad sporit de civilizație, un mod mai rafinat de a simți, un comportament superior și, mai ales, le-au deschis calea către propria lor libertate. Agenții libertății au devenit educatorii ei. Căci acesta e lucrul nemaipomenit care s-a întâmplat la un moment dat în istoria libertății: interesul câtorva gânditori s-a mutat de pe produsele libertății pe condiția ei. (…) Dar dacă libertatea nu este prima nevoie a omului și nici nu e neapărat dorită de cei mulți, dacă prețul ei e scump, s-a spus, și factura trebuie plătită în fiecare zi, de ce, atunci, se cuvine să punem piciorul în spațiul ei de risc și să vrem, uneori cu prețul vieții, să rămânem acolo? De dragul speciei umane. Ca să nu arătăm ca niște dobitoace zgribulite de frică, la care un dobitoc mai obraznic și lipsit de scrupule rage de câteva ori pe zi.” (Lucian Boia)
https://romaniafarajustitie.wordpress.com
