Nietzsche susținea că dintotdeauna au existat două tipuri fundamentale de moralitate în relaţia stăpân-sclav: „moralitatea stăpânului” și „moralitatea sclavului„. Moralitatea stăpânului cuprinde valori precum mândria, puterea, forţa, dominaţia şi nobleţea pe când moralitatea sclavului se referă la umilinţă, supunere, răbdare, bunătate, smerenie și simpatie faţă de stăpân.
Moralitatea stăpânului apreciază acţiunile conform consecinţelor, respectiv face diferenţa între cele generatoare de efecte pozitive şi cele negative în schimb moralitatea sclavuluicântăreşte acţiunile funcţie de intenţii: bune sau rele.
Nietzsche continuă să explice că în epoca preistorică „valoarea sau non-valoarea unei acțiuni a fost derivată din consecințele sale” şi că în cele din urmă, „în fapt, nu există fenomene morale ci doar interpretări morale ale fenomenelor.” Pentru oamenii cu o voință puternică, „bunul” este perceput ca nobil, puternic și dominator, în timp ce „răul” înseamnă omul slab, fricos, timid și mărunt. Esența moralităţii stăpânului este noblețea. Alte calități ce ţin de moralitatea stăpânului sunt: minte deschisă, orizont larg, curaj, sinceritate, încredere și sentimentul concret al stimei de sine, al propriei valori. Moralitatea stăpânului nu are nevoie de aprobare ci eventual, în anumite situaţii, de un judecător care ar putea decide altfel.
Spre deosebire de moralitatea stăpânului, moralitatea sclavului este o reacţie concretă la opresiune şi împotriva opresorilor săi, neurmărind însă câştigarea puterii ci schimbarea stăpânului! Sclavul devine dependent de sclavia lui. Ca atare, aceasta este caracterizată de pesimism, frică şi cinism deopotrivă. Sclavii sunt victime ( „abuzaţi, oprimați, plini de suferințe, neemancipaţi, obosiţi şi nesiguri pe ei înșiși„), dar, conform constatărilor lui Nietzsche, majoritatea aleg să fie victime. Moralitatea sclavului este timiditatea şi favorizează o existenţă limitată de aceea ei promovează virtuţile creştineşti care servesc de fapt uşurării propriei lor existenţe: milă, compasiune, răbdare, inimă iubitoare, prietenie etc. Esența moralităţii sclavului este utilitatea: binele privit ca primă utilitate în comunitate. Aceasta este morala valorilor grupului mediocru (format din sclavi) asupra individului superior (stăpânul). Stăpânii câştigă întotdeauna în faţa sclavilor. Îi corupe în asemenea hal încât în final reuşesc să-i convingă că puterea şi responsabilităţile lor sunt atribute „rele”, „chinuitoare” şi că deciziile aberante luate anterior împotriva maselor au fost corecte, altfel ar fi fost chiar şi mai rău.
„Mișcarea democratică este moștenitoarea moralităţii creştine” – conform principiului biblic:„Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt.” (Matei 5, 39) – iar manifestarea politică a moralităţii sclavilor se rezumă aproape exclusiv la obsesia maselor pentru libertate şi egalitate, ambele fiind iluzii.
Lupta dintre moralitatea stăpânului şi cea a sclavului a reapărut mereu de-a lungul istoriei. Întotdeauna moralitatea stăpânului a cucerit moralitatea sclavului pentru că masele, în mentalitatea colectivă, păstrează obişnuinţa servilismului şi obedienţei faţă de cei puternici. Coexistența celor două tipuri de morală este imposibilă deoarece turma urmărește să impună valorile universal valabile pe când cei puţini îşi doresc doar puterea.
Suntem bombardaţi cu minciuni în scopul de a rămâne în sclavie. Învăţăm de pe băncile grădiniţelor cum stă treaba cu înrobirea, supunerea şi obedienţa în faţa educatorilor; ni se respinge originalitatea, ni se spulberă visurile înainte de a prinde aripi. Nu avem voie să gândim altfel decât masa şi nici să vedem dincolo de gratiile închisorilor construite în aer liber. Suntem pedepsiţi dacă nu-i tratăm cu respect pe cei care au autoritate (stăpânii) deşi aceştia nu ne respectă şi nu ne protejează deloc, suntem educaţi din fragedă pruncie să ducem cuminţi o viaţă supusă, încărcaţi de frici, să ne temem unul de altul, să ne pârâm unul pe altul… Ni se induc obsesiv, prin toate formele şi pe toate canalele media, idei precum: răul este ubicuu, suntem înconjuraţi de rău, purtăm răul în pântece, răul bălăngăne deasupra capului precum sabia lui Damocles… Of, of, acest Rău invizibil dar omniprezent este atât de bine cimentat în conştiinţa noastră colectivă încât, deşi nimeni nu l-a văzut fizic, toţi ne imaginăm că este atroce. Stăpânii, din palatele lor de cleştar, ne recomandă suav că trebuie să ne mulţumim cu foarte puţin, că trebuie să învăţăm mai abitir ce înseamnă răbdarea, că trebuie să ne acceptăm sărăcia ca pe un modus vivendi, că trebuie să pătrundem mai adânc în taina veşnicei tranziţii în timpul căreia orice abuz are motivaţie socio-economică… sănătoasă, să mai strângem cureaua şi să mai scrâşnim din dinţi pentru că s-ar putea să ne fie şi mai rău… Simultan, ni se crează dependenţe de multe, foarte multe lucruri inutile şi sclipicioase. Cel mai grav este însă că Mintea ne este continuu controlată, manipulată şi mai ales ocupată cu supravieţuirea, aşa că nici timp n-avem să mai gândim şi la altceva.
Paradoxal, cerşim protecţie tocmai de la cei care ne ameninţă şi ne chinuie cel mai rău!!!
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/
