Un om și un câine mergeau pe un drum.

Omul se bucura de frumusețea zilei, când, deodată își dădu seama ca de fapt murise. Își aducea acum aminte clar ca murise iar câinele care mergea lângă el, murise chiar cu mai mulți ani în urma…. Se întreba „…oare unde duce drumul asta?”
După o vreme ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatra. Privindu-l mai de în de aproape, văzu ca era făcut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus pe colina, gardul era întrerupt de o arcada care strălucea în soare…
Ajunseră acolo și văzu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea părea pavata cu aur. El si câinele sau se apropiară de poarta și atunci observa într-o parte, un om șezând la un birou .
Il întrebă:
– Scuzați-mă, unde ne aflam ?
– Aici e Raiul – răspunse acesta.
– Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dați putina apa ?
– Bineînțeles, intrați înăuntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aducă niște apa cu gheată. Făcu un gest și poarta începu sa se deschidă.
– Prietenul meu, poate intra și el ? – întrebă călătorul arătând înspre câine.
– Îmi pare rău, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gândi o clipa, apoi se întoarse și își continua calea pe care pornise împreună cu câinele sau.
După încă o plimbare lungă și pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o ferma a cărei poarta părea ca nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici vorba.
Se apropie și văzu un cetățean șezând, rezemat de un copac și citind o carte.
– Scuzați-mă ! – i se adresa el. Aveți cumva putina apa?
– Da, desigur… e o cișmea ceva mai încolo.
– Şi pentru prietenul meu ? – arătând către câine..
– Trebuie sa fie și o strachina chiar lângă cișmea.
Trecură de poarta și ajunseră la o cișmea veche, cu pompa. Omul și câinele băură pe saturate. După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
– Ce loc este acesta ? – întrebă călătorul.
– Asta este raiul.
– Sunt total încurcat… Un cetățean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
– Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?… Ala e iadul.
– Şi nu va deranjează ca ei folosesc același nume ca Dv. ?!…
– Din contra, suntem fericiți ca ei ii triază întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urma prietenii cei mai buni.