Primitivismul – mereu viu şi nemuritor în România.
În timp ce lumea evoluează rapid în domenii importante cum ar fi: genetică, medicină, tehnică, astronomie, biologie, fizică şi alte ştiinţe, românii, încăpăţânaţi din fire, strâng la piept cufărul prejudecăţilor ancestrale şi, în primitivismul lor încrustat în ADN-ul fiinţei, cred încă în schimbarea vremii prin rugăciuni şi procesiuni bisericeşti, cred că prin ele pot aduce ploaia, pot schimba guverne, pot transforma zilele în nopţi, pot promova examenele, se pot căsători…. Ce mai,suntem mereu buricul lumii doar că lumea n-a observat niciodată buricul 😉 De sute de ani aşteptăm să vină cineva de undeva să ne salveze din robie, să ne alunge cât colo ciubotele jegoase ale trădătorilor de neam dar, ce să vezi? Ne-am deprins să creştem cu capetele vizibil plecate spre genunchi de parcă am fi un popor întreg bolnav de scolioză iar impersonalii salvatori ai neamului nu mai ajung la noi. Românii încă se roagă la Dumnezeu. Nu pentru că ar fi credincioşi ci pentru că sunt profund superstiţioşi. Mintea lor plină cu personaje biblice creează poveşti magice şi modelează pervers variante posibile, care de care mai favorabile din punct de vedere subiectiv. De aceea majoritatea românilor aşteaptă. Aşteaptă acea zi neprecizată, fără trecut, fără viitor, fără rezultat concret. În rest… nimeni nu face nimic. Păi cum aşa? Simplu: Toţi intră în zen şi le este bine. Cel puţin aparent. Din când în când imaginaţia unora merge atât de departe încât văd lacrimi pe chipul pictat al unor icoane (inclusiv pe pozele unor pseudo-sfinte), desluşesc imaginile profeţilor pe pereţii caselor, pe duşumele, în trunchiuri de copac, în cartoful din gradină, în norii adunaţi pe cer…. Până şi justiţia dreaptă este pretinsă şi aşteptată de la Dumnezeu. Şi uite-aşa stăm cu toţii crăcănaţi pe două spaţii iluzorii în aşteptarea lui „dacă” şi „poate”. Românul – ca personaj colectiv – nu mai este ancorat în realitate. El trăieşte într-un viitor incert dar posibil conform mentalităţii sale limitate, printre zâne, sfinţi, zeii, vise, conspiraţii şi holograme. Majoritatea îmbătrâneşte şi moare aşteptând mirajul care n-a fost să vie. In loc să-şi trăiască viaţa demn, i-a trăit viaţa pe ei!
Ultimul sondaj IRES reflectă indubitabil primitivismul românilor: 96% cred în Dumnezeu, 83% fac pelerinaje cu ocazia sărbatorilor creştine (Sfânta Maria, Sfânta Parascheva, Crăciun şi Paşte), 66% se spovedesc anual (mulţi apelează la un duhovnic chiar şi de mai multe ori pe lună!). Cu asemenea mentalităţi neevoluate, şansele unei schimbări radicale şi pozitive la nivel naţional sunt NULE.
De sute de ani ne sprijinim viitorul în cârjele iluziilor şi ne-am blocat într-o buclă istorică ordinară din care nu vom ieşi niciodată dacă nu schimbăm radical ceva ÎN NOI! Ne este frică să gândim liber, ne este frică să renunţăm la prejudecăţi, ne este frică să începem propria noastră revoluţie interioară, ne este frică să ne ridicăm din genunchi, ne este frică să spunem „Da” când trebuie şi „Nu” când trebuie, ne este frică să ne unim într-un singur glas şi să ne cerem drepturile. Suntem o salată naţională de frici individuale din care nici zeama de românaş nu mai curge.
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/
