Copiii din Anglia sunt printre cei mai nefericiţi din lume, în timp ce copiii din România sunt cei mai fericiţi, arată un studiu realizat fundaţia Children’s Society din Marea Britanie, informează Sky News.
Întrebaţi dacă sunt nefericiţi cu viaţa pe care o duc, doar unul din 100 de copii români a răspuns „Da”, în timp ce 1 din 14 copii din Anglia au spus acelaşi lucru.
Raportul „O copilărie bună” pe 2015 a examinat felul în care 53.000 de copii din 15 ţări, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, se privesc pe ei înşişi. Între altele, fetiţele din România au cel mai ridicat scor asupra încrederii de sine în propriul corp, 9,4 din 10, în timp ce micile englezoaice au doar 7,4. Nici băieţii români nu sunt mai prejos, aceştia acordându-şi 9,3 din 10 în ceea ce priveşte încrederea în corpul propriu. Aceştia au fost depăşiţi doar de columbieni.
De asemenea, 62% dintre copiii români au răspuns că ştiu ce drepturi au copiii, puştii din ţara noastră aflându-se pe locul 6 în acest clasament, înaintea unor ţări precum Spania, Germania sau Anglia. Pe primul loc în acest top se află Norvegia, cu 77%.
Anglia este considerată una din cele mai liberale ţări din Europa, iar românii sunt prezentaţi în mass-media, de multe ori, ca o naţiune înapoiată, homofobă.
Raportul poate fi descărcat de AICI.
