Devalizarea României în documente secrete

Redacția ziarului EXPUNERE a intrat în posesia unui document care dovedește că, la scurt timp după Revoluție, instituțiile de forță ale  statului erau bine informate și documentate despre jaful care avea loc chiar sub nasul lor. Începând cu anul 1996, la nivelul Consiliului de Apărare a Țării ( CSAT), corupția generalizată și crima organizată care cuprinseseră întreaga țară erau considerate drept “stări de pericol la adresa siguranței naționale”.

007

Documentul pus pe masa fostului președinte Emil Constantinescu (în cursul anului 2000) prezintă în detaliu modul în care, la nivel de CSAT, Guvern și Președinție, datele, faptele și persoanele implicate în devalizarea României erau pe deplin cunoscute încă de la începutul anilor ‘ 90. Înalții demnitari și funcționari fiind pe deplin conștienți de pericolul și de amploarea faptelor de corupție comise de funcționari ai statului la cel mai înalt nivel, ca dealtfel  și de activitățile de crimă organizată  ale unor puternice grupuri de interese care preluaseră economia țării după decembrie 1989.

Spre exemplu,  sabotarea cu bună știință a sistemului financiar-bancar, adus în pragul prăbușirii, a produs în perioada analizată prejudicii de sute de miliarde de dolari. Deși se vorbește foarte puțin despre traficul ilegal cu armament, sunt pomenite afacerile conexe – contrabanda cu țigări și activitățile ilicite ale unor grupuri de interese în domenii strategice ca extracția, prelucrarea și comercializarea petrolului și produselor petroliere sau securitatea alimentară.

Raportul secret referitor la “ Corupția în România (1990 – 2000). Activitatea Consiliului Național de combatere a corupției și crimei organizate “ descrie în detaliu jaful național, modurile de furt de fraudare și prezintă o mică parte a celor care au devalizat patrimoniul țării și au subminat economia națională.

Vă punem la dispoziție prima parte a raportului secrete

008

009

010

011

012

013

014

015

016

017

018

019

028

029

030

031

032

033

034

035

036

037

038

039

040

041

042

043

044

045

046

047

048

049

050

051

052

053

054

055

056

057

058

059

060

061

062

063

064

065

066

067

068

069

070

071

072

073

074

075

076

077

078

079

080

081

082

083

084

085

086

087

088

089

090

091

092

093

094

095

096

097

098

Home

Acest articol a fost publicat în DEZVALUIRI. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns