Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o suprafaţă de 43.492 de kilometri, în urma semnării unui act internaţional cunoscut sub numele de „Dictatul de la Viena”, informează Stirile TVR.
Cedarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei fără luptă în faţa ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretenţiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria şi Bulgaria.
Aflată într-o poziţie ingrată pe plan extern, cu aliaţii tradiţionali neputincioşi, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei Transilvane. Chiar dacă regele Carol al II-lea a încercat, în ultimul moment, să atragă bunăvoinţa Germaniei, Adolf Hitler a răspuns că cel mai bine ar fi ca părţile să se înţeleagă pe cale paşnică.
În acest sens, pe 16 august 1940, România şi Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafaţă de 70.000 de kilometri din teritoriul naţional, soluţie respinsă de România. Într-un final, discuţiile au eşuat şi ţara noastră a fost nevoită să ceară arbitrajul Germaniei şi Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen, la culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele agricole şi petrolul românesc erau esenţiale pentru regimul nazist.
Astfel, Germania şi Italia au hotărât ca Ungaria să primească 43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în majoritate etnici români. Vestea a fost anunţată de către Miniştrii de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo Ciano.
Ambele delegaţii au fost nemulţumite: în memoriile sale, Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leşinat la vederea noilor graniţe, în timp ce ungurii s-au declarat „zdrobiţi sufleteşte”.
Istoricul Keith Hitchins a afirmat soluţia germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria şi România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulţumită era Germania, care reuşea să menţină ambele state în sfera sa de influenţă, conştiente că nu-şi pot permite să piardă susţinerea celui de-al treilea Reich, mai ales în faţa puterii crescânde a URSS.
Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănţuit represiunile împotriva populaţiei civile româneşti la Nuşfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiţi să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la peste 200.000 la finalul lui 1943.
Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze şi Sud-Estul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.
