Fondurile de investiţii specializate în preluarea întreprinderilor aflate în dificultate, supranumite fonduri-şacal, acţionează pentru a adânci ţările sărace în datorii şi mai mari. În spatele lor se află nume importante de pe scena politică internaţională. Astfel, cei care urmăresc să obţină controlul asupra întregii planete cumpără aproape pe nimic ţări întregi împreună cu locuitorii şi resursele lor.
Fondurile-şacal provin din organizaţii financiare specializate în răscumpărarea datoriilor companiilor aflate în prag de faliment. După ce plăteşte o parte din datorie, firma-şacal îl şantajează pe datornic cu intentarea unui proces, dacă acesta nu acceptă condiţiile de rambursare care îi sunt impuse.
Acest sistem diabolic a fost utilizat la început doar în mediul de afaceri. În ultimii ani însă fondurile-şacal, încurajate de „piaţa liberă” globalizată au ajuns să nu mai facă diferenţa între companii aflate în prag de faliment şi naţiuni întregi, prea sărace. Acţiunile lor sunt cea mai importantă piedică în procesul început în 1996 pentru a elibera ţările lumii a treia de povara datoriilor externe.
Susţinerea politică de la nivel înalt protejează fondurile-şacal
Cea mai mare parte din aceste fonduri-şacal are puternice relaţii cu oameni importanţi ai momentului, în fruntea listei aflându-se persoane din administraţia SUA sau din conducerea Marii Britanii. Acesta este şi motivul pentru care cei ce au puterea de a interzice astfel de practici nu o fac. Influenţa politică a celor care îi susţin este mult mai mare decât puterea naţiunilor sărace şantajate. Partea cea mai importantă din veniturile obţinute de aceste fonduri-şacal provine din procese judecate pe teritoriul SUA unde grupurile de presiune şi lobby-ul făcut de actorii politici care le susţin le garantează succesul.
