Când s-a înfiripat idila Cellei Delavrancea cu Nae Ionescu e destul de neclar. În scrisorile aripate ale Cellei către soţul său, aflat mai mereu pe la moşia din Vâlcea, referirile la „bietul meu prieten”, „prizonierul” apar abia prin octombrie 1938. (Nae Ionescu fusese „internat” în lagărul de la Miercurea Ciuc, cu un grup de fruntaşi legionari, în 1938, după instaurarea dictaturii regale. Eliberat după asasinarea Căpitanului, închis din nou, eliberat în primăvara lui 1939, apoi iarăşi închis şi eliberat, în 1940).
Constantin Argetoianu (pe atunci, consilier regal, după ce fusese ministru al Finanţelor, interimar la Interne, şi urma să fie, pentru vreo trei săptămâni, premier) n-a pus pază gurii sale slobode în legătură cu subiectul care făcea deliciul saloanelor protipendadei.
Notează, la 14 ianuarie 1939 (Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, Editura Machiavelli, Bucureşti 2003, vol. VI, pag. 32-33):
„Nae Ionescu care fusese redat circulaţiei acum câteva săptămâni a fost reintegrat ieri la Mircurea Ciucului. <Fiindcă şi-a călcat cuvântul…>, spune informaţia oficială. Dăduse într-adevăr cuvântul său că îşi va pune căluş la gură, că numai de trăncăneală e bun. În loc să tacă, i-a turuit gura de dimineaţa până seara, şi numai bine de regim şi Rege nu spunea. <O să termine ca Vodă Brâncoveanu, o să vedeţi…>. Deocamdată, o termină el, la Ciuc.
Miercuri s-a răspândit zvonul că Cella Delavrancea, soţia lui Filip Lahovari, fugise la Nae. Ştirea nu era adevărată; adevărat e că isterica dona e cuprinsă de o mare patimă pentru Nae – că în noaptea de marţi spre miercuri Poliţia a făcut o descindere la zisul Nae şi i-a răscolit toată casa – că Cella, alertată, a fost la ora 7 dimineaţa la sus-zisul Nae ca să-l consoleze – şi că prieteni de ai domnului Nae (ah, prietenii!), alertaţi şi dânşii dis-de-dimineaţă şi găsind la Băneasa pe isterica dona au tras concluzia că se mutase de la soţul ei legitim la cel nelegitim…
Sunt ciudate pornirile amicului Nae pentru femeile mature şi supra-mature. După ce s-a ţinut ani de zile de Maruca Cantacuzino, care mai era şi nebună, s-a legat de d-ra Lucuţa Popovici, fiica ultramatură şi nesatisfăcută a profesorului Popovici Lupşa de la Herăstrău, profesoară şi ea de armonie sau de ritmică sau de aşa ceva la un conservator de muzică sau la o şcoală de educaţie fizică.
Cella l-a furat pe Nae de la d-ra Lucuţa şi toată vara a fost luptă grea între cele două zâne răscoapte, în jurul bujorului deţinut succesiv la Miercurea Ciucului şi la Braşov. Călinescu (Armand Călinescu, ministru al Apărării Naţionale, la ora când scria Argetoianu, ulterior, la 7 martie prim-ministru, asasinat de legionari la 21 septembrie, n.m.) îmi povestea că Cella venea regulat să-i facă scene cu leşin, ca să-l silească să dea drumul lui Nae… şi când nu venea îi trimitea scrisori ca să le facă să parvină iubitului…
Şi pe când iubitul se îndeletnicea cu studii filosofice, la umbră şi <sub auspiciis Regi>, pe când Cella leşina, d-ra Lucuţa fura pianul din vila lui Nae de la Băneasa, ca să nu-l poată folosi noua ibovnică când se vor înapoia cu toţii acasă! Ce vicleim… şi ce bordel!”.
