În era tehnologiei şi a internetului, copiii, adolescenţii şi adulţii au ajuns să se teamă de interacţiunea directă cu ceilalţi, să înlocuiască atingerile, gesturile şi mimica celor din jur cu emoticonurile care apar instantaneu pe ecranul calculatorului. Empatia a trecut şi ea în reţea. Numărul celor care îşi construiesc pas cu pas o viaţă virtuală creşte de la an la an. Societatea se transformă sub influenţa device-urilor din ce în ce mai performante, a reţelelor de socializare şi a internetului care oferă în câteva secunde toată informaţia de care omul are nevoie, sau cel puţin crede că are nevoie.
Internetul conectează oamenii oriunde în lume prin intermediul reţelelor de socializare. Pagina de Facebook a devenit cartea de vizită a tot mai multor persoane. 8 milioane de români au în prezent un cont pe această reţea, numărul lor fiind mai mare cu 11,11% faţă de primele şase luni din 2014, potrivit datelor Facebrands.ro. Potrivit statisticii, persoanele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (29,9% din total) ocupă prima poziţie la capitolul accesării cu frecvenţă ridicată a Facebook. Pe locurile următoare se situează persoanele cu vârste între 18 şi 24 de ani (24,7%) şi cele între 35 şi 44 de ani (19%).Studiile recente arată, însă, că reţeaua de socializare începe să fie folosită tot mai frecvent şi de minori.
„Reţelele reprezintă o problemă în ele însele. Funcţia pe care fiecare le-o dăm în viaţa noastră personală le transformă într-un instrument pozitiv sau negativ. Contează modul în care fiecare individ se raportează la experienţa aceasta. Toate lucrurile au o influenţă asupra noastră în măsura în care noi le dam voie să o exercite.”, spune psihoterapeutul Bogdana Bursuc.
Efectul pozitiv al reţelelor de socializare se reduce la utilizarea lor pentru promovarea unor produse, a unor idei sau a unui business şi pentru faptul că ne oferă posibilitatea de a comunica rapid cu ceilalţi. Această ultimă funcţie este interpretată şi utilizată greşit de cele mai multe persoane. Pe Facebook comunicăm rapid, cu un cost fizic şi material redus, iar acest lucru ne face să abuzăm de această interacţiune indirectă cu cei din jur.
„Noi, ca specie, tindem să folosim ceea ce pe termen scurt dă un raport cost-eficienţă foarte bun – să depunem minimum de efort, dar să avem maximum de rezultate. Din punctul de vedere al vieţii sociale, raportul cost-eficienţă este foarte bun pe termen scurt în cazul acestor reţele. Nu trebuie să ne deplasăm, nu trebuie să cheltuim bani ca să ne ducem la un suc cu cineva. Doar că, pe termen lung, realitatea este cu totul alta, reţeaua de socializare nu ne oferă o relaţie de calitate emoţională. Lipsa contactului uman direct conduce la o comunicare care nu este întotdeauna cea mai sinceră”, completează Bogdana Bursuc.
„Feţele” nu pot înlocui chipul unui prieten
Rapoartele psihologice arată că în viaţa unui om contează foarte mult suportul emoţional pe care cei din jur i-l oferă. Le spunem prietenilor pe Facebook ce problemă avem şi ei ne scriu câteva cuvinte, însoţite de o „faţă” tristă. Emoticonul de pe chat nu înlocuieşte, însă, perceperea directă a reacţiilor prietenului. Gestica şi mimica celor cu care comunicăm ocupă un loc foarte important în dezvoltarea noastră ca persoane sociale. Feedback-ul direct, obţinut prin interacţiunea faţă în faţă, se traduce şi prin contactul fizic, prin atingere. Faptul că ne întâlnim cu cineva care ne pupă, ne bate pe umăr, contează foarte mult pentru latura noastră emoţională.
„Chiar dacă ne aflăm în relaţii la distanţă, noi, ca specie, nu ne-am dezvoltat atât de mult încât să putem înlocui o relaţie reală cu una virtuală. Omul are nevoie de contact vizual şi fizic. Atingerile, gestica, mimica sunt foarte importante pentru indivizi”, spune Bogdana Bursuc.
Iluzia unei relaţii autentice
O altă explicaţie pentru impactul atât de mare pe care îl au reţelele de socializare asupra oamenilor stă în faptul că ele satisfac într-o oarecare măsură nevoia de socializare a individului. Totuşi, acestea pot deveni o capcană dacă ajung să înlocuiască relaţiile autentice, faţă în faţă.
Psihoterapeutul Gyorgy Gaspar atrage atenţia asupra iluziei pe care utilizatorii o trăiesc atunci când ajung să creadă că numărul mare de prieteni de pe Facebook este o realitate şi în viaţa de zi cu zi. „Este la modă să spunem că avem 2000-3000 de prieteni pe reţelele sociale, oameni cu care comunicăm prin scris – însă majoritatea acestor relaţii sunt superficiale. Nimeni nu poate avea 2000 de relaţii de profunzime – noi, oamenii, avem nevoie de 4-5 relaţii autentice, bazate pe experienţe reale, frecvente, pentru a nu deveni roboţi. De asemenea, cădem şi în capcana lipsei de timp – nu am timp să mă văd cu tine, de aceea vorbim pe Facebook, însă pentru creierul şi sufletul nostru nu este acelaşi lucru. Relaţiile virtuale sunt doar un surogat pentru adevărata noastră nevoie de relaţionare interpersonală – acolo unde putem să simţim, să trăim, să fim vulnerabili şi să primim bunătate din partea celor din jur”, spune psihologul.
Bogdana Bursuc vine în completare şi vorbeşte despre cele mai frecvente tipuri de comportament care conduc o persoană către dezvoltarea unei adicţii faţă de reţelele de socilizare. Persoanele cu un grad ridicat de anxietate socială, închise în ele însele, sunt cele mai vulnerabile în faţa acestor reţele, pentru că în ele găsesc o cale de a comunica cu ceilalţi, evitând contactul direct care le face să se simtă incomod. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu persoanele deprimate. Ele se adâncesc în problema lor utilizând aceste reţele, care nu le ajută cu nimic. „Semnalul de alarmă este că, de cele mai multe ori, acest gen de persoane nu apelează la serviciile de specialitate, fie pentru că nu îşi dau seama că au o problemă, fie pentru că şi-au dezvoltat o gândire negativă şi consideră că nimeni şi nimic nu le poate ajuta în problema lor.”, afirmă Bogdana Bursuc.
Momentul zero
În prezent, adicţia faţă de accesul la internet se dezvoltă încă din copilărie. Părinţii le cumpără copiilor telefoane inteligente şi tablete încă din primii ani de viaţă şi consideră că acest lucru ajută la dezvoltarea intelectuală a celor mici. Gyorgy Gaspar, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie (AMPP), contrazice acest raţionament al părinţilor şi consideră că aceste tehnologii au mai mult efecte negative asupra copiilor.
„Marea problemă cu aceste dispozitive este că acţionează ca obstacole în calea conectării reale a copilului cu părinţii, fraţii şi semenii. Aici apare marele pericol, deoarece aceşti copii pot avea întârzieri în dezvoltarea limbajului; în dezvoltarea socială şi emoţională ceea ce influenţează negativ atât dezvoltarea creierului cât şi relaţionarea cu cei din jur. Deoarece utilizarea acestor dispozitive nu implică şi comunicarea non-verbală, copiii lăsaţi în grija bonelor electronice (tablete şi telefoane inteligente) au subdezvoltată inteligenţa emoţională şi relaţională – două componente esenţiale pentru reuşita în viaţă”, declară Gyorgy Gaspar.
Bogdana Bursuc susţine şi ea că jocurile pe calculator sunt cea mai frecventă adicţie pe care o dezvoltă copiii. „La copii cel mai frecvent se dezvoltă adicţia pentru jocurile pe calculator. Cele mai fecvente cazuri care îngrijorează părinţii. Copilul stă toată ziua în casă la calculator, nu iese afară, nu face nicio poznă, nu se comportă ca un copil.” În cazul acesta, psihoterapeutul recomandă o terapie specifică pentru această categorie de vârstă – restructurarea gradată a programului, oferirea de către părinţi a unor comportamente alternative, care să ofere o recompensă copilului, astfel încât să fie scos din această stare de izolare.
„Contează foarte mult interacţiunea dintre copil şi părinte. Părintele trebuie să aibă grijă de programul copiilor, de sentimentele lor. Adicţiile depind foarte mult de relaţia dintre copil şi părinte. Adicţia pentru calculator este o modalitate de autoreglare emoţională. Copilul găseşte pe internet ceea ce nu primeşte în viaţa reală. Are o suferinţă pe care nu ştie cum să o gestioneze. E un fel de evitare emoţională.”, completează Bogdana Bursuc.
Totuşi, persoanele care dezvoltă dependenţa faţă de accesul la calculator, la internet sau la reţelele de socializare vin din toate categoriile de vârstă. Adicţia pentru jocurile pe calculator conduce de multe ori la probleme în cuplu şi chiar la divorţ. Cazurile de parteneri care vin să trateze astfel de probleme la cabinetele psihologice sunt din ce în ce mai multe. „Nu ştiu să dau cifre, dar eu am avut foarte multe cazuri de soţii care şi-au adus soţii la psiholog din cauza jocurilor pe calculator”, mărturiseşte Bogdana Bursuc.
Auto-controlul şi folosirea moderată reprezintă soluţia
Specialiştii în psihoterapie nu recomandă evitarea folosirii accesului la internet sau a utilizării reţelelor de socializare, ci, mai degrabă, atrag atenţia asupra capacităţii noastre de auto-control şi, implicit, de conştientizare a adevăratului rol pe care îl au aceste instrumente.
Bogdana Bursuc recomandă: „Reţelele de socializare ar trebui folosite ca un instrument suplimentar, care să nu înlocuiască niciodată interacţiunea directă cu ceilalţi. E o alternativă ca să cunosc viaţa celuilalt sau ca celălalt să cunoască viaţa mea, dar niciodată nu trebuie să înlocuiască întâlnirile faţă în faţă. Dacă pe parcursul a două săptămâni folosesc doar metoda asta, e un semnal de alarmă.”
Gyorgy Gaspar îşi aminteşte şi ea ce i-a spus unei femei care i-a cerut ajutorul într-o problemă legată de adicţia faţă de reţelele de socializare: „Am fost întrebat de o mămică cum poate să-şi limiteze accesul la reţelele de socializare – răspunsul meu a fost: prin auto-disciplină. Este important să avem un oarecare grad de empatie faţă de noi înşine şi să ne întrebăm sincer ce din viaţa reală ne sperie atât de tare încât să trăim în virtual? Iar mai apoi să căutăm soluţii reale la aceste problemă fără să aplicăm strategia struţului”, spune ea.
Adulţii ar trebui să îşi amintească de felul în care îşi petreceau timpul înainte de smartphone, internet şi Facebook şi să pună în balanţă cele două variante. Părinţii trebuie să privească atent comportamentul copiilor lor, să le stabilească un program de activitate adecvat vârstei lor, cât mai multe ieşiri în afara casei şi cât mai multă afecţiune. Nicio tehnologie de ultimă generaţie nu poate satisface pe deplin nevoile de comunicare, de afecţiune sau de interacţiune ale omului.
